Despre darul certitudinii prin credinţă

Supremul şi ultimul scop al existenţei noastre fireşti este unirea desăvârşită cu Dumnezeu în viaţa veşnică. Pentru a ajunge aici, există mai multe etape de parcurs într-un drum mereu sârguincios şi într-o existenţă mereu pe cale. De aceea, învăţătura Bisericii arată că, mai întâi de toate, omul trebuie să se regăsească pe sine, lămurindu-şi dilemele lăuntrice, întărindu-se în credinţă şi pornind mai apoi pe calea cea strâmtă a nevoinţei.

Citește în continuare „Despre darul certitudinii prin credinţă”