Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XL, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 483
„Uită-mi-te însă cât de felurite şi de potrivite dovezi aduce Domnul pentru desființarea sâmbetei. Când a făcut tină şi a vindecat pe orbul din naştere într-o sâmbătă nici nu-Şi îndreptățeşte fapta Sa (Ioan 9, 1-41), deşi L-au învinuit fariseii şi atunci; era însă de ajuns chipul în care a creat ochii orbului, ca să arate că El este Stăpânul legii. Când a vindecat pe slăbănogul de la Vitezda, când slăbănogul şi-a luat patul (Ioan 5, 1-18) şi când fariseii L-au învinuit, Domnul Îşi justifică fapta şi ca om, şi ca Dumnezeu; ca om, când spune: Dacă omul primeşte tăiere împrejur sâmbăta, ca să nu se strice legea – şi n-a spus ca să se folosească omul -, pe Mine vă mâniați că am făcut sâmbăta pe un om întreg şi sănătos (Ioan 7, 23); ca Dumnezeu, când spune: Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez (Ioan 5, 17). Când fariseii i-au învinuit pe ucenici că nu păzesc sâmbăta, le-a spus: N-ați citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei dimpreună cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile punerii înainte? (Matei 12, 3-4), şi le-a adus ca martori şi pe preoți (Matei 12, 4). Şi acum iarăşi îi întreabă: Este îngăduit sâmbăta a face bine sau a face rău? (Marcu 3, 4); (…) Domnul cunoştea dragostea lor de bani; ştia că sunt mai mult iubitori de bani decât iubitori de oameni.”