În Crucea Domnului s-a arătat iubirea Sa pentru oameni

cruce lemn si floareSărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este un adevărat izvor de putere spirituală pentru creştini. Aceasta se serbează cu post, pentru că ne aduce aminte de Pătimirile şi moartea Mântuitorului Iisus Hristos în Vinerea Mare. În vechime, crucea era un obiect de tortură destinat deţinuţilor, tâlharilor, răufăcătorilor şi în general tuturor celor care se considera că meritau o moarte ruşinoasă. Mântuitorul Iisus Hristos fiind răstignit pe cruce a înnobilat acest semn, căci din obiect de tortură ea devine pentru creştini semnul iubirii jertfelnice a Domnului Hristos pentru oameni. În momentul în care sângele Mântuitorului Hristos a udat lemnul crucii, aceasta a devenit Altarul jertfirii lui Hristos, altar mai sfânt decât toate obiectele sfinte din templul din Ierusalim. Dar Iisus Hristos Domnul este în acelaşi timp şi jertfa, şi Jertfitorul, şi după cum nu poate exista Altar fără jertfă şi nici jertfă fără Altar, tot astfel din momentul jertfirii lui Hristos, Crucea devine una cu El şi se va numi „Crucea Domnului” (Galateni 6, 14) sau „Crucea lui Iisus” (Ioan 19, 25). Aşadar, Crucea devine mijlocul de răscumpărare şi împăcare a oamenilor cu Dumnezeu.

Citește în continuare „În Crucea Domnului s-a arătat iubirea Sa pentru oameni”