Judecata înțeleptului

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a V-a la Mucenița Iulita, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 105-106

„Dacă ești chibzuit, nu trebuie să te întristezi din pricina despăr­țirii, ci să mulțumești lui Dumnezeu. (…) Și pentru că nu mulțumim lui Dumnezeu pentru bunătățile ce ni le-a dat, pierdem neapărat pe cei dragi nouă, spre a le simți lipsa. După cum ochii nu pot vedea obiectele când acestea sunt așezate foarte aproape de ei, ci au nevoie de o anumită distanță, tot așa și sufletele cele nemulțumitoare, numai când pierd bunurile simt harul pe care l-au avut. Când se bucurau de cele mai mari daruri, nu știau să dea mulțumire Dătătorului; după ce le-au pierdut, laudă ce-au avut. Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Dacă am cerceta adânc viața noastră, am vedea că este plină de farmec; dar pentru a-i vedea farmecul, trebuie să acceptăm să ne uităm la cei ce sunt în urma noastră; și astfel, din compararea vieții noastre cu a lor, vom putea să ne dăm seama ce valoare au bunurile pe care le avem. Ești slugă? Este un altul într-o stare mai umilă decât a ta! Mulțu­mește lui Dumnezeu că ești mai sus decât altul, că nu ești osândit să învârți piatra morii, că nu ești bătut. Dar nici unuia ca acesta nu-i lipsesc pricinile de a mulțumi lui Dumnezeu. Nu poartă lanțuri, nu-i sunt picioarele puse în butuci. Cel întem­nițat are îndestulătoare pricină să mulțu­meas­că: trăiește, vede soarele, respiră aerul! Să mulțumească pentru aceasta! Ai fost osândit pe nedrept? Bucură-te, cu nădejdea bună­tă­ților viitoare! Ai fost osândit pe bună-drep­tate? Și acum mulțumeș­te! Ești pedepsit aici pe pământ pentru cele ce-ai făcut, și nu vei mai fi păstrat pentru pedeapsa veșnică, pentru toate păcatele tale! Astfel, cel înțelept poate să înal­țe binefăcătorului Dumnezeu nenumărate mulțumiri în întreaga sa viață și în orice stare s-ar găsi.”