„Purpura imperială este un frumos giulgiu de înmormântare”, ne spune un vechi proverb bizantin. Chiar și lucrurile cele mai frumoase au un sfârșit, iar cele cu adevărat desăvârșite au parte chiar de un sfârșit frumos. Însă acest subiect al morții continuă să ne tulbure, să ne dea fiori, să ne facă să tremurăm numai la gândul de a-l discuta. Și, din acest fapt, ne putem cunoaște cu ușurință propria lipsă de frumusețe și desăvârșire, neîmplinirile, păcatele, defectele, neputințele. Un fruct copt se așteaptă să fie mâncat, un animal bătrân se retrage pentru a muri singur, departe de ochii celorlalți alături de care a trăit poate toată viața. Întreaga creație știe că va muri și acceptă acest impas al existenței pământești cu seninătate. Toate mai puțin omul, obsedat de atingerea unei nemuriri pământești.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 