Moștenirea lui Eminescu. Ce-i datorăm poetului ?

„Ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia” (Nichita Stănescu, Către Eminescu)

Făcea desene stilizate, aproape abstracte, îi plăcea să se joace modelând diverse litere ornamentale, îl fascina Sarasate și i se plângea Veronicăi Micle, într-o scrisoare din aprilie 1882: Tu nu știi dormi cum știu eu câte douăzeci de ceasuri în șir. Eminescu a fost, fără îndoială, un personaj ciudat, care trezea în cunoscuții săi reacțiile cele mai contradictorii, de la respect și fascinație, invidie și iritare, până la cel mai înverșunat dispreț, un om care n-a fost niciodată nici dornic, nici capabil să facă vreun compromis, un „handicapat” din punct de vedere social, un spirit liber pe care propria libertate l-a încătușat toată viața.