Ne „murdărim” și de la gânduri, nu numai de la fapte

 Mai zice Domnul Hristos, în legătură cu inima, că din inima omului pornesc gândurile cele rele. Sunt două texte în Sfânta Evanghelie, şi anume: în Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul 15, şi în Sfânta Evanghelie de la Marcu, capitolul 7sunt două liste de lucruri care îl întinează pe om, care îl spurcă pe om. Şi lucrurile acestea sunt puse în legătură cu o situaţie în care ucenicii Domnului Hristos au fost învinuiţi de farisei că nu respectă datina bătrânilor ca să se spele pe mâini înainte de a mânca. Era o datină a bătrânilor care nu ţinea de mântuire, ci ţinea mai mult de igienă, pe care ucenicii n-au respectat-o într-o situaţie oarecare, poate cu rânduială dumnezeiască cumva, ca să se işte situaţia din care să se tragă nişte concluzii. În legătură cu aceasta, Domnul Hristos a spus ce întinează pe om, adică nu întinăciunile fizice (prin faptul că nu te-ai spălat pe mâini înainte de a mânca) întinează pe om, ci cele pe care le are omul în el, întinăciunile dinăuntru, acelea îl întinează pe om.

Citește în continuare „Ne „murdărim” și de la gânduri, nu numai de la fapte”