În perioada de timp cât am fost la mănăstirea Stomiu, am cunoscut un familist cu mulți copii, care era păzitorul unui sat al Epirului, situat la o distanță de 4 ore și jumătate de mers pe jos de Konița, unde locuia familia lui. Avea 9 copii. Deoarece drumul spre sat trecea pe lângă mănăstire, țăranul acesta venea la mănăstire și când se ducea la serviciu, dar și când se întorcea. Când se întorcea din sat, ca să meargă acasă, mă ruga să-l las să aprindă el candelele. Deși vărsa undelemn pe jos, îl lăsam să le aprindă; preferam să curăț eu plăcile de piatră ale bisericii, decât să-l supăr. Când pleca de la mănăstire, cam la vreo 300 de metri de ea, trăgea întotdeauna un foc de pușcă. Asta nu mi-am putut explica, de aceea am hotărât să-l urmăresc din clipa când va intra în biserică până când va lua drumul spre Konița.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 