Sărbătoarea Botezului lui Hristos – „Praznicul Luminilor”

Botezul Domnului (Boboteaza - Dumnezeiasca Arătare. Harţi)În primii ani ai Bisericii creștine, o mulțime de idolatri îmbrățișau creștinismul. La început, botezul lor se făcea doar în perioada dintre Paști și Rusalii. Mai târziu însă, când a apărut Sărbătoarea Botezului lui Hristos, o mare parte dintre catehumeni, cei mai mulți fiind în vârstă, preferau să fie botezați în ajunul și în ziua Epifaniei. În ajunul Sărbătorii se făceau pregătiri pentru Praznic, dar și pentru botezul catehumenilor dispuși să primească această Taină a Bisericii. Ei se numeau „luminați”, iar botezul lor, „luminare”. La miezul nopții se sfințea apa destinată botezului. Din aceasta primeau și creștinii pentru casele lor, cum ne înștiințează Sfântul Efrem și Sfântul Ioan Gură de Aur. Multe botezuri în acei ani se săvârșeau în noaptea praznicului. De obicei, catehumenii mergeau acolo cu făclii albe. Era și aceasta o formă exterioară a simbolurilor schimbării și iluminării duhovnicești. Catehumenii care mergeau pentru botez, dar și creștinii care veneau să se împărtășească pentru prima oară țineau lumini aprinse, lumânări, făclii și torțe. Așadar, pretutindeni stăpânea lumina, de aceea și sărbătoarea a primit numirea de „Praznicul Luminilor”. În spațiile sfinte unde se săvârșeau botezurile exista și o reprezentare simbolică a prezenței Duhului Sfânt. În acei ani, se agăța de acoperișul baptisteriului un porumbel de aur sau argint, înlăuntru căruia se păstra și Sfântul Mir.

Citește în continuare „Sărbătoarea Botezului lui Hristos – „Praznicul Luminilor””