Se poate spovedanie fără dezlegare ?

Ne apropiem de slăvita sărbătoare a Naşterii Domnului. Postim, ne străduim să ne depărtăm de tot ce ne desparte de voia şi porunca divină. Cu bucurie, cu emoţie, ne plecăm genunchii la scaunul Sfintei Spovedanii, unde Preamilostivul Dumnezeu aşteaptă să ne întindă braţele Sale iubitoare şi iertătoare, precum în arhicunoscută parabolă a fiului risipitor, ca să ne smulgă din ghearele morţii şi să ne redea demnitatea de fii ai Săi. Gestul duhovnicului de a ne aşeza pe creştet epitrahilul tocmai acest aspect îl surprinde. Ca fiinţe purtătoare de trup, avem nevoie de asemenea acţiuni concrete pentru a simţi şi fizic binecuvântarea primită de la Hristos, prin mâna şi gura slujitorului altarului. Din aceeaşi categorie de gesturi liturgice face parte şi punerea mâinilor preotului pe creştetul celui ce s-a spovedit în timpul rostirii formulei de dezlegare: „te iert şi te dezleg”. De unde au învăţat duhovnicii aceasta? Pericopa evanghelică citită duminica trecută ne relatează modul minunat al Mântuitorului Hristos de a o tămădui pe femeia gârbovă: punându-Şi mâinile asupra ei, a rostit: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”. Or, dezlegarea de păcate reprezintă exact izbăvirea de „gârbovirea duhovnicească”. Nu pot uita un curs de Liturgică, unde părintele profesor Viorel Sava de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi ne preciza cât de important este ca preotul să execute corect gestul dezlegării păcatelor, ţinând mâinile aşezate – cel puţin dreapta – pe creştetul penitentului, subliniind faptul că Spovedania se mai numeşte „al doilea botez”, altfel spus, o nouă creaţie. Prin fiecare Sfântă Taină, omul este „re-creat”, adică reaşezat într-o nouă relaţie cu Dumnezeu. De aceea în mai toate aceste slujbe, prin anumite acte ritualice, se evidenţiază prezenţa „mâinii” lui Dumnezeu, care re-creează firea umană căzută.