Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 240, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 389
„Așadar, fraților, dacă încercarea e grea, să îndurăm suferințele, căci nimeni nu este încoronat dacă n-a fost rănit în luptă și n-a fost acoperit de praf. Dar poate că acestea nu-s decât jocuri diavolești fără importanță: oamenii care au fost trimiși împotriva noastră sunt supărători pentru că sunt niște slujitori ai celui rău, dar sunt și de disprețuit, pentru că Dumnezeu a legat neputința de răutatea lor. De aceea, să ne ferim de a cădea în osândă grea pentru plângeri mai mărunte, pentru că și prin cele mai mici dureri ne putem provoca mari suferințe. Or, numai un singur lucru trebuie să ne doară: pierderea celui care, pentru o mărire trecătoare (dacă trebuie numită «mărire» rușinea cu care se acoperă înaintea tuturor), s-a lipsit de cinstea veșnică a celor drepți. Însă voi sunteți fii de mărturisitori și fii de martiri, care au rezistat păcatului până la sânge. Fiecare din voi să se folosească de pildele din familia sa, ca să se poată împotrivi cu tărie în lupta pentru credința pioasă. Nimeni dintre voi n-a fost sfâșiat în bătăi, nimănui nu i s-a confiscat casa, n-am fost siliți să plecăm în surghiun, n-am cunoscut temnița. Ce suferință teribilă am îndurat noi? Sau poate că e un cuvânt supărător faptul că n-am suferit nimic și că n-am fost socotiți vrednici să suferim pentru pătimirile lui Hristos?”
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 