Mâinile olarului, ca într-un cuib, cuprind o lume de-început, neîmpodobită și netocmită, gata să prindă chipul veșniciei, în gingășia formelor lutului în care se răsfrânge frumusețea cerului. Ulcica aceasta, care deocamdată este un boț de pământ ce visează, are fragilitatea existenței unui timp supus efemerității, dar, totodată, destinul atemporal al perenității, al începutului și nesfârșitului. Actul creator se răsfrânge astfel protector peste lutul însuflețit în ulcică, prefăcând-o într-o atitudine ritualică.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 