Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VII-a, Cap. IV, 24.1-24.5, 25.1-25.4, 26.1-26.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 489-490
„Pentru că oamenii superstițioși se necăjesc ușor, de aceea ei socot că tot ce le iese în cale sunt semne și pricini de nenorociri:
(…) De cântă pe seară cocoșul, pe care îl hrăniți voi,
Spuneți că acestea sunt semne rele.
De unul ca acesta își bate joc Menandru, în piesa «Superstițiosul»:
O, zei preacinstiți, ce lucru bun mi s-a-ntâmplat!
Când m-am încălțat, am rupt cureaua
De la papucul drept! – Negreșit, o prostule,
Putredă era! Dar tu, un zgârciob, n-ai vrut
Să-ți cumperi una nouă!
Plăcute sunt și cele spuse de Antifon. Cineva a văzut un semn rău când scroafa lui și-a mâncat purcelușii. Antifon, văzând că scroafa este slăbită de foame și din pricina zgârceniei celui care o hrănea, i-a zis: Bucură-te de semnul acesta, că scroafa, care-i atâta de flămândă, nu ți-a mâncat copiii!
(…) Bun a fost și răspunsul pe care l-a dat Diogene celui care se mira că a găsit un șarpe încolăcit în jurul pisălogului: Ar fi fost mai de mirare dacă ai fi văzut pisălogul încolăcit în jurul șarpelui.
Animalele necuvântătoare trebuie să alerge, să mănânce, să se lupte, să nască și să moară; acestea sunt pentru ele ceva natural și nu pot fi semne rele pentru noi.
(…) Mulți se tem și de cuvintele scrise pe case.
Diogene, când a văzut scris pe casa unui om rău cuvintele acestea: Heracle, cel ce a câștigat multe bătălii, aicea locuiește! Nici un om rău să nu intre în ea, a spus cu foarte mult umor: Dar cum va intra stăpânul casei?”
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 