Taina învierii noastre

Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învățământul religios, cap. 16, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 313

„După cum începutul morții s-a făcut la început printr-un singur om și de aici s-a transmis apoi la întreagă firea omenească (Romani 5, 15), tot așa și începutul învierii (I Corinteni 15, 21) trece de la unul la toată omenirea. Căci Cel care a unit din nou cu propriul său trup sufletul, pe care i l-a luat – datorită puterii, comunicate dintru început și sufletului, și trupului -, tot Acela a amestecat într-un mod și mai cuprinzător substanța spirituală cu cea sensibilă, încât începutul urmează un drum firesc, până la sfârșit. După cum, în omenirea pe care Hristos a îmbrăcat-o din nou, sufletul e redat iar trupului după descompunere, tot astfel, după reunirea prin înviere, de la un prim început se întinde lucrarea asupra întregii omeniri. Aici este taina planului dumnezeiesc privitor la moarte și la învierea din morți: prin moarte, sufletul e despărțit de trup, dar, fără să pună piedici mersului firesc al naturii, s-a pus de-a curmezișul, apoi le-a unit din nou prin înviere spre a fi El Însuși de acum punctul de plecare al vieții și al morții, oprind, pe de o parte, în Sine descompunerea naturii produsă de moarte, iar pe de alta devenind El Însuși un principiu de reunire a celor despărțite.”