Vindecarea celor care hulesc pe Dumnezeu

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXIX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 367

„Hula nu-I pricinuiește nici o vătămare lui Dumnezeu; ci, dimpotrivă, cel ce-L hulește, acela se rănește. Nu te mânia pe hulitor! Suspină pentru el, plânge-l! Fapta lui e vrednică de plâns. Pe un om rănit nimic nu-l poate vindeca așa de bine ca blândețea. Blândețea e mai puternică decât forța. Iată ce grăiește Dumnezeu, Cel hulit de noi, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament; în Vechiul Testament: Poporul Meu, ce ți-am făcut? (Miheea 6, 3); iar în Noul Testament: Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești? (Fapte 9, 4) Pavel ne poruncește să-i povățuim cu blândețe pe cei ce ne stau împotrivă (II Timotei 2, 25); iar Domnul i-a certat cu asprime pe ucenici când s-au apropiat de El și I-au cerut să pogoare foc din cer, spunându-le: Nu știți ai cărui Duh sunteți (Luca 9, 54-55). Și acum, când cărturarii L-au hulit, Domnul nu le-a spus: O, spurcaților și înșelătorilor! O, piz­ma­șilor și dușmanii mântuirii oamenilor!, ci: Pentru ce cugetați cele rele în inimile voastre? (Matei 9, 4) Trebuie, dar, să stârpim cu blân­dețe boala. Omul care se îndreaptă datorită fricii se întoarce iute iarăși la răutatea lui. De aceea a poruncit Domnul să se lase și neghina (Matei 13, 30), ca să se dea vreme de po­căință. Mulți din aceștia s-au pocăit și au ajuns oameni vrednici, deși mai înainte erau păcătoși și răi.”

Citește în continuare „Vindecarea celor care hulesc pe Dumnezeu”