Rugăciunea inimii în viața Sfântului Cuvios Serafim de Sarov

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Serafim de Sarov, atât la începutul anului, pe 2 ianuarie, cât și astăzi, pe 19 iulie, în miez de vară, zi când a avut loc canonizarea sa din 1903, îmbrăcată, cum s-a spus, „în haine pascale”.

Citește în continuare „Rugăciunea inimii în viața Sfântului Cuvios Serafim de Sarov”

Ce înseamnă pentru un bărbat să fie cap al familiei

Fiecare bărbat trebuie să înţeleagă, o dată pentru totdeauna: în căsnicie nu trebuie să existe luptă pentru poziţia de lider. Casa mea trebuie să fie cetatea mea, cum se spune, nu câmp de luptă. Ca atare, chiar dacă ştii că bărbatul trebuie să fie capul familiei, nu trebuie să dovedeşti asta nimănui cu forţa, adică pe calea „bătăliilor” familiale. Ţipetele, certurile, scandalurile, capriciile sunt arma oamenilor slabi şi la ele recurg foarte frecvent tocmai femeile. Bărbaţilor nu le şade bine să facă scandal.

Citește în continuare „Ce înseamnă pentru un bărbat să fie cap al familiei”

Soția poate fi capul familiei ?

capul familiei | DoxologiaIerarhia familială, hegemonia bărbatului în familie este o temă foarte dureroasă în vremea noastră. În Occident, unde feminismul a repurtat de multă vreme o victorie totală, ea e supusă unui tabu tacit. A scrie sau a vorbi despre faptul că soţul este capul familiei este ceva de neconceput. Soţul şi soţia sunt priviţi doar ca parteneri cu drepturi egale în proiectul de afacere numit „familie”.

Citește în continuare „Soția poate fi capul familiei ?”

Să ne străduim să înțelegem diferențele dintre bărbat și femeie, pentru a evita conflictele inutile

Am spus deja că modul de a gândi şi de a se comporta al fiinţelor de sexe diferite au foarte puţine lucruri în comun. Cred că toată lumea ştie expresia „logică feminină”. Bineînţeles, această sintagmă a fost inventată de bărbaţi, şi asta s-a întâmplat fiindcă ei nu au putut pricepe că bărbaţii şi femeile gândesc şi se comportă absolut diferit în situaţii identice.

Citește în continuare „Să ne străduim să înțelegem diferențele dintre bărbat și femeie, pentru a evita conflictele inutile”

Căsnicii fericite, cu ajutorul Sfântului Serafim de Sarov

Cu harisma sa înainte-văzătoare, Sfântul Serafim ajuta mult pentru a se întemeia căsnicii şi familii fericite. Odată l-a vizitat un funcţionar. Era trecător prin Sarov şi voia să ia binecuvântarea lui pentru a se căsători. Sfântul i-a spus că soţia lui se află la Sarov, în camera de oaspeţi. Peste puţin timp, la stareţ a venit o fată. Voia să se căsătorească şi îi vorbea despre peţitorii care au curtat-o.

Citește în continuare „Căsnicii fericite, cu ajutorul Sfântului Serafim de Sarov”

În ce constă pocăința

„În zilele acelea a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustiul Iudeei, spunând: Pocăiți‑vă, că s‑a apropiat Împărăția cerurilor. El este acela despre care a zis Prorocul Isaia: «Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui!» Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă și cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcuste și miere sălbatică. Atunci au ieșit la el Ierusalimul și toată Iudeea și toată împrejurimea Iordanului. Și erau botezați de către el în râul Iordan, mărturisindu‑și păcatele. Dar, văzând Ioan pe mulți din farisei și saduchei venind la botez, le‑a zis: Pui de vipere, cine v‑a spus că veți fugi de mânia ce va să fie? Faceți, deci, roadă vrednică de pocăință și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată, securea stă la rădăcina pomilor și orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să‑I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.” Matei 3, 1‑11 Citește în continuare „În ce constă pocăința”

EVANGHELIA ZILEI: 2021-01-02

ÎNAINTE PRĂZNUIREA DUMNEZEIESCULUI BOTEZ
şi cel între sfinţi Părintele Silvestru, papa Romei

Evanghelia de la Ioan
(III, 1-15)

n vremea aceea era un om dintre farisei, cu numele Nicodim, care era fruntaş al Iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: „Rabbi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu, nimeni nu le poate face dacă Dumnezeu nu este cu el“. Răspunsu-i-a Iisus şi i-a zis: „Adevăr, adevăr îţi spun: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu“. Iar Nicodim a zis către El: „Cum poate omul să se nască fiind bătrân? Oare poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?…“. Iisus i-a răspuns: „Adevăr, adevăr îţi spun, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde vrea şi tu îi auzi glasul, dar nu ştii de unde vine şi nici unde se duce. Aşa este cu tot cel ce e născut din Duhul“. A răspuns Nicodim şi I-a zis: „Cum pot să fie acestea?“ Răspuns-a Iisus şi i-a zis: „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi pe acestea nu le cunoşti? Adevăr, adevăr îţi spun, că noi vorbim ceea ce ştim şi mărturisim ceea ce am văzut, dar voi nu ne primiţi mărturia. Dacă pe cele pământeşti vi le-am spus şi nu credeţi, cum veţi crede de vi le vom spune pe cele cereşti? Nimeni nu s’a suit la cer, decât Cel Care S’a pogorât din cer, Fiul Omului, Cel ce este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, pentru ca tot cel ce crede Într’Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.“

Apostolul Zilei: 2021-01-02

ÎNAINTE PRĂZNUIREA DUMNEZEIESCULUI BOTEZ
şi cel între sfinţi Părintele Silvestru, papa Romei

Ap. Iacov

(III, 11-18; IV, 1-6)

raţilor, oare izvorul aruncă, din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară? Nu cumva se poate schimba smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea. De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi, şi nu puteţi să dobândiţi ce doriţi; vă sfădiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine, deci, va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu. Sau vi se pare că Scriptura grăieşte în deşert? Duhul, Care sălăşluieşte în noi, ne pofteşte spre zavistie? Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea, zice: «Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har».