EVANGHELIA ZILEI: 2024-05-01

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI
MIERCURI

Evanghelia de la Matei
(XXVI, 6-16)

I2n vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, a venit la El o femeie având un alabastru cu mir de mare preţ şi l-a turnat pe capul lui Iisus, pe când El şedea la masă. Şi văzând ucenicii, au murmurat: „Pentru ce risipa aceasta?, că mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor“. Dar Iisus, ştiindu-le gândul, le-a zis: „De ce-i faceţi supărare femeii? că bun lucru a făcut ea pentru Mine; că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Că ea, turnând acest mir pe trupul Meu, spre îngroparea Mea a făcut-o. Adevăr vă spun: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei“. Atunci unul din cei doisprezece, cel numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi, şi eu vi-l voi da în mână?“ Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci el căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâna lor.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.