Iertarea, „un atribut dumnezeiesc”

Proces psihologic complex, iertarea și-a dovedit, de-a lungul timpului, valențele tămăduitoare în practica Bisericii. Vorbind despre rolul profilactic și curativ al iertării, prof. univ. dr. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a explicat că a ne inhiba gândurile, comportamentul și sentimentele pe care le avem față de gestul sau cuvântul unei persoane care ne-a rănit, nu rezolvă cauza. E nevoie de iertarea care lucrează adânc asupra cauzei problemei, redând astfel libertatea persoanei împietrite de tensiunea neiertării.

Credința în Dumnezeu este mai ușoară decât necredința

Omul drept ştie că suferinţa este îngăduită de Dumnezeu spre răbdarea greutăţilor pentru binele altora şi că pentru a ajunge la desăvârşire trebuie să trăiască o viaţă dură ca fierul care, pentru a deveni oţel, este trecut prin foc. Păcătosul care s-a pocăit ştie că suferă şi pătimeşte din pricina păcatelor lui; rabdă greutăţile şi suferă pentru purificarea lui, asemenea unei ţesături care, pentru a deveni mai albă, este supusă la mare presiune şi la frecare. Păcătosul pocăit suferă greutăţile în lumea aceasta, pentru a nu suferi în viaţa viitoare.

Prin împlinirea poruncilor dumnezeiești, devenim fii ai lui Dumnezeu

„Împlinirea poruncilor” ascunde o adâncă taină dumnezeiască. Dumnezeu a dat putere celor ce cred în numele Său să se facă fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12). De aceea Sfinții Părinți zic că Dumnezeu este ascuns în porunci sau că Dumnezeu este ființa virtuților.

Patru patimi care alterează purtarea omului față de Dumnezeu, de lume, de sine și aproapele

O simplă privire asupra celor patru duhuri rele ne duce la o constatare foarte însemnată. Cele patru rele se leagă unele de altele şi formează un fel de povârniş pe care alunecă omul stăpânit de ele. Din trândăvie şi negrija de mântuire, omul dă în mincinoasa lucrare a răspândirii în grija de multe; din aceasta cade în duhul de stăpânire, care nesocoteşte şi înjoseşte pe aproapele, iar de aici ajunge la nesocotirea proprie, prin degrada­rea cuvântului în grăirea deşartă. Ori toţi Sfinţii Părinţi arată că o condiţie esenţială pentru sporirea duhovni­cească este paza conştiinţei neprihănite dinspre patru părţi: faţă de Dumnezeu, silindu-ne necontenit la împli­nirea Poruncilor Lui; faţă de aproapele, ferindu-ne de tot lucrul potrivnic dragostei de aproapele; faţă de lucruri, folosindu-le potrivit cu rostul pentru care au fost create, adică pentru trebuinţă şi cu înfrânare şi faţă de sine, folosind bine darurile primite de la Dumnezeu.

Cum va fi învierea noastră

Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, p. 153

„Uită-te și aici cum folosește Pavel cuvintele și cum, prin aceste cuvinte, scoate la iveală puterea gândurilor lui. N-a numit fără rost trupul cort, l-a numit așa pentru a ne arăta că viața aceasta de aici e trecătoare, că se va schimba în una mai bună. Cu alte cuvinte, Pavel spune cam așa: Pentru ce suspini și lăcrimezi, iubite, că ești bătut, că ești prigonit, că ești aruncat în închisoare? Pentru ce te tânguiești din pricina acestor chinuri vremelnice, când tot o să ți se desfacă odată tot trupul? Dar, mai bine spus, nu desfacerea trupului, ci desfacerea stricăciunii din trup. Deci, ca să se arate că nu trebuie să ne întristăm din pricina acestor chinuri vremelnice, ci, dimpotrivă, să ne bucurăm de ele, ne spune că trebuie să dorim pieirea cea totală și ultimă, adică desfacerea prin moarte. Și iarăși spune: Căci în acest cort suspinăm, dorind să ne îmbrăcăm, pe deasupra, cu locuința noastră cea din cer (II Corinteni 5, 2). Prin aceste două cuvinte – locuința cortului sau cort numește trupul; sau prin locuința cortului numește casele în care locuim, orașele, chip al vieții de aici. Și Pavel n-a spus: Știu, ci: Știm, pentru a cuprinde prin acest cuvânt și cugetul ascultătorilor lui. Nu vă vorbesc, le spune Pavel, despre lucruri îndoielnice, nici despre lucruri necunoscute vouă, ci despre lucruri în care și credeți, căci credeți în Învierea Domnului. Din pricina aceasta numim «corturi» trupurile răposaților. Uită-te acum că folosește cuvântul în înțelesul lui propriu. N-a spus: A pierit, a dispărut, ci: S-a desfăcut, ca să arate că trupul se desface pentru a învia mai strălucitor, mai luminos. Apoi, după cum atunci când a vorbit de osteneli și de răsplată a făcut comparație între ele întemeiat pe calitatea lor, pe cantitatea lor și pe durata lor în timp, tot astfel face și acum. Numește trupul care cade cort, iar pe cel ce va învia, locuință; și nu numai locuință, ci locuință veșnică; și nu numai veșnică, ci și cerească. Arată deci superioritatea acestei locuințe întemeiat și pe durata de timp și pe locul unde se află locuința. Una este pământească, cealaltă cerească; una este vremelnică, cealaltă veșnică. (…) la înviere, același trup ne va fi și trup, și locuință.”

23 mai – Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-05-23

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan (VI, 40-44)

is-a Domnul către iudeii care crezuseră în-Însul: aceasta este voia Tatălui Meu, ca tot cel care-L vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi“. Deci Iudeii murmurau împotrivă-I fiindcă spusese: „Eu sunt Pâinea Care S’a pogorât din cer“, şi ziceau: „Oare nu este acesta Iisus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă noi îi ştim? Cum de spune el acum: M’am pogorât din cer!?…“. Iisus, răspunzând, le-a zis: „Nu murmuraţi între voi. Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l va atrage Tatăl, Cel ce M’a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Apostolul Zilei: 2024-05-23

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (VIII, 26-39)

n zilele acelea, un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te și mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie. Și, ridicându-se, a mers. Și iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată vistieria ei și care venise la Ierusalim ca să se închine, se întorcea acasă; și, șezând în carul său, citea pe prorocul Isaia. Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te și te alipește de carul acesta. Și, alergând, Filip l-a auzit citind pe prorocul Isaia și i-a zis: Înțelegi, oare, ce citești? Iar el a zis: Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Și a rugat pe Filip să se urce și să șadă cu el. Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: «Ca un miel spre junghiere s-a adus și ca o oaie fără de glas înaintea celui ce o tunde, așa nu și-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, și neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viața Lui». Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice prorocul acestea, despre sine ori despre altcineva? Iar Filip, deschizând gura sa și începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus. Și, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat? Filip a zis: Dacă tu crezi din toată inima, este cu putință. Și el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Și a poruncit să stea carul; și s-au coborât amândoi în apă, și Filip și famenul, și l-a botezat. Iar când au ieșit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, iar famenul nu l-a mai văzut. Și el s-a dus în calea sa, bucurându-se.