Episcopul Kallistos Ware subliniază calea prin care omul, în virtutea faptului că este creat după chipul lui Dumnezeu, își exercită un rol în cosmos: el sau ea reprezintă un microcosm sau, mai bine, un megalocosmos, din moment ce omul înțelege cosmosul, în timp ce opusul nu este valabil. Această dimensiune cosmică a omului are o foarte directă relevanță pentru ceea ce numim „criza ecologică” – cu toate că chiar acest mod de a concepe criza mediului reprezintă, după cum afirmă episcopul, o înțelegere greșită: Criza actuală nu este de fapt exterioară nouă, o criză în mediul nostru fizic, ci este o criză în interiorul nostru, o criză legată de modul în care noi oamenii gândim și simțim. Problema fundamentală nu se află în ecosistem, ci în inima omului. A fost susținut pe bună dreptate că suferim de insuficiență cardiacă ecologică. Episcopul a susținut mai multe prelegeri despre responsabilitatea omului pentru cosmos: una dintre cele mai timpurii a fost prelegerea sa pentru „Prietenii Centrului”, susținută în anul 1997, „Prin creație spre Creator”; de atunci a mai existat prelegerea sa din cadrul seriei „Ortodoxia în America” [Orthodoxy in America Lecture – n. trad.] în 2005, precum și o alta, „Începutul zilei: Viziunea ortodoxă despre creație”, susținută în anul 2007. În aceste prelegeri, Episcopul Kallistos se bazează pe concepția patristică greacă a omului ca reflectând cosmosul în propria sa natură, o concepție ce implică responsabilitatea omului pentru cosmos, și leagă această idee de alte expresii ale aceleiași intuiții, de la o noțiune filosofică cum este panteismul la ideile poeților, cum ar fi Robert Frost, Katherine Raine și William Blake.
Citește în continuare „Abuzul omului față de mediul înconjurător este un păcat”
Părintele Cleopa – La Cuviosul Paisie cel Mare a venit la miezul nopții Constantin cel Mare, împăratul creștinilor. Strălucea ca soarele! Și zice Cuviosul Paisie: „Mata ești Hristos?”. „Nu sunt Hristos! Paisie, ferice de voi și de toți care vor răbda în mănăstire până la sfârșit! Eu am mare slavă, am făcut atâtea biserici, am dat libertate creștinismului, am văzut Sfânta Cruce pe cer, am scos de la închisoare atâtea mii de călugări și preoți, am palate de aur…, dar nu sunt unde sunt călugării! Acolo unde sunt călugării nici nu pot privi! Atâta slavă au adevărații călugări!”
În toamna anului trecut, a fost invitat la hramul Mănăstirii Noul Neamț Arhiepiscopul Serghie al Ternopolului. Acest episcop pur și simplu i-a fermecat pe toți cu simplitatea sa aristocratică și duhul rugăciunii pe care ți-l transmitea. El este cunoscut și iubit în cercurile călugărești și ale mirenilor din întreaga Patriarhie Rusă ca unul care a dobândit darul rugăciunii neîncetate și aceasta se simțea în toate mișcările sale. După Liturghie, am mers cu toții la masă. După ce au vorbit episcopii, că mai erau încă trei, pe lângă Serghie, li s-a dat cuvântul și altora, preoți și mireni. La un moment dat, s-a ridicat unul dintre binefăcătorii mănăstirii, un patron oarecare, și cu o mimică tipică de om de afaceri din Basarabia, și-a început discursul cam așa: „Știți, și eu cred în Dumnezeu în felul meu…”. Și îndată mintea mea împătimită s-a gândit: „Unde se mai bagă și ăsta, peste episcopi și preoți cu credința lui «în felul lui în Dumnezeu»?”. Atunci m-am uitat la Înaltul Serghie, să văd cum arată când se plictisește.
Fericitul Augustin, Predici la marile sărbători, Volumul I, Predica 185, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 13, pp. 109-110
is-a Domnul către iudeii care crezuseră în-Însul: „Eu sunt Pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine niciodată nu va înseta. Dar Eu v’am spus că M’aţi şi văzut, şi nu credeţi. Tot ce-Mi dă mie Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; pentru că M’am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M’a trimis. Iar voia Celui ce M’a trimis, aceasta este: să nu-l pierd pe nici unul din cei pe care Mi-a dat, ci să-l înviez în ziua de apoi.
n zilele acelea, Simon, văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, zicând: Dați-mi și mie puterea aceasta, ca acela, pe care eu voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt. Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se dobândește cu bani. Tu n-ai parte, nici moștenire la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăiește-te, deci, de această răutate a ta și te roagă lui Dumnezeu, doară ți se va ierta cugetul inimii tale, căci întru amărăciunea fierii și întru legătura nedreptății te văd că ești. Și, răspunzând, Simon a zis: Rugați-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce ați zis. Iar ei, mărturisind și grăind cuvântul Domnului, s-au întors la Ierusalim și în multe sate ale samarinenilor binevesteau.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 