A înviat Hristos

De Paşti creştinii ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului. În zilele prăznuirii pascale, prin imnografia Penticostarului mărturisim că „a înviat Hristos, Cel atotputernic” şi „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer ne-a trecut pe noi”.

Învierea lui Hristos este lăudată de îngeri în cer, iar pe pământ, poporul dreptcredincios cu inimă curată slăveşte „Paştile care au deschis uşile Raiului” neamului omenesc. Mai ales că noi cântăm în aceste zile de prăznuire pascală: „Înviind Iisus din mormânt, precum a zis mai înainte, a dăruit nouă viaţă veşnică şi mare milă”.

Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de intrarea în Ierusalim, a spus ucenicilor Săi că „va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia” (Marcu 10, 33-34).

Noi am trăit în Vinerea Mare şi în Duminica pascală împlinirea cuvintelor Domnului, întristându-ne de moartea Sa pe Cruce şi apoi bucurându-ne de Învierea Lui. Fiind martori ai Sfintelor Sale Pătimiri şi mai ales ai slăvitei Sale Învieri, teologhisim prin cuvintele imnografului inspirat că „ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia celui fără de păcat” şi Crucii Sale, lăudând şi slăvind Învierea Lui, pentru că El este Dumnezeul nostru, afară de El pe altul nu ştim, numele Lui numim. De aceea îi chemăm pe toţi credincioşii „să ne închinăm Învierii lui Hristos. Că iată a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat”.

Hristos prin moartea pe Cruce „cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad”, iar „cu trupul adormind ca un muritor” a fost pus în „mormânt nou”, care a fost pecetluit. „Dar deodată iadul se strânge și se cutremură când simte puterea mai tare a Domnului; și după puțină vreme S-a sculat Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului, și i-a scos pe cei ținuți din veac din iad” (Sinaxar, Sâmbăta Mare).

După Învierea Domnului, vine îngerul şi dă piatra la o parte de pe mormântul gol, pentru a arăta lumii că Hristos a înviat. Sinaxarul pascal ne spune: „La miezul nopții, pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat și un înger s-a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostașii, văzând aceasta, s-au înspăimântat și au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă, după miezul nopții, aproape de revărsatul zorilor”.

De aceea şi noi, de la miezul nopţii Duminicii pascale, vestim lumii că „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Ziarul Lumina

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.