Femeile mironosiţe – uceniţele Domnului

Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai până la moarte, ci chiar şi dincolo de moarte. Pentru ele, nişte fiinţe firave trupeşte, dar înzestrate cu suflete puternice, nimic din cele omeneşti, menite să le sperie sau să le înfricoşeze, nu le‑au putut opri de la sublima lor misiune de a‑şi cinsti Învăţătorul (chiar dacă El murise cu cea mai ruşinoasă moarte): nici ameninţările fariseilor, nici brutalitatea gărzilor romane, nici dispreţul iudeilor, nici înverşunarea arhiereilor.

Femeia bizantină, o mironosiță încoronată

Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să le treacă măcar prin minte, singura problemă rămânea amănuntul tehnic, cât se poate de real, iar nu frica păcătoasă, din gânduri și imaginație, pe care o condamnă Părinții Bisericii. Cu alte cuvinte, sufletul lor se vădește mai tare decât piatra de deasupra mormântului, mai greu de clintit. Pentru aceste femei care lepădaseră toată grija cea lumească, pentru credința lor, îngerul lui Dumnezeu a prăvălit piatra, adeverind cuvintele Mântuitorului: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință (Matei 17, 20). 

Cum verificăm relația de prietenie înainte de a ne căsători ?

Se poate face următoarea încercare, pentru că foarte mulţi întreabă, cum verificăm faptul că suntem potriviţi în formarea şi păstrarea unei prietenii? Să ne pregătim! De exemplu: peste patru ani vreau să mă însor sau vreau să mă mărit. Atunci nu este permisă o relaţie doar de dragul de a ne ţine de mână sau ca să am cu cine să mă duc în parc sau la film sau la teatru sau să mă plimb. Nu, nu este permis aşa. Când ai constatat deja nepotriviri importante, trebuie să fii sincer, să spui şi să închei această relaţie. De aceea, spunem că nu putem ajunge să înaintăm mult cu prietenia noastră, pentru că trebuie măcar puţin să ne cunoaştem. Există unii extraordinari care rezolvă această nelămurire într-un an şi există nişte excepţii care rezolvă în câteva zile. Asta este după fiecare, după cum reuşeşte, dar desigur că fiecare îşi asumă riscul în măsura în care nu cunoaşte de ajuns pe celălalt. Sigur că nu lăsăm totul la latitudinea noastră, adică la puterea noastră de cunoaştere, sigur că ne sprijinim în această cunoaştere, cerând de la Dumnezeu, în rugăciune, luminarea minţii noastre. Şi prin această luminare El nu ne lasă să ducem o prietenie 5-6 ani şi după 5-6 ani să constatăm că de fapt totul s-a terminat. Dumnezeu nu ne va lăsa aşa, dacă ne rugăm cu stăruinţă.

„Numele trebuie ales cu multă grijă, din marele neam al numelor creştine“

Părinte consilier, câte nume recomandaţi părinţilor pentru copiii lor?

Recomandarea Bisericii este ca părinţii să pună copilului un singur nume, acesta legându-se fiinţial de persoana în cauză. Din punct de vedere religios, între numele persoanei şi sufletul acesteia este o strânsă legătură, care devine evidentă prin lucrarea harului încă înainte de botez, din ziua a opta după naştere, când se face rugăciunea pentru punerea numelui: „Doamne, Dumnezeul nostru, Ţie ne rugăm şi pe Tine Te chemăm, să se însemneze lumina feţei Tale peste robul Tău acesta (aici se pune numele) şi să se însemneze Crucea Unuia-Născut Fiului Tău în inima şi în cugetul lui“. Aici se realizează relaţia specială, personală, unică, a fiecăruia cu Hristos, care se va desăvârşi mai târziu prin baia botezului.

Alegerea numelui – un dar făcut copilului și o dovadă a iubirii pe care i-o purtăm

În cultura noastră, nu cu mult timp înainte, tradiția era aceeași. Cei care se ocupă cu genealogia vor vedea că adesea același prenume se transmitea din generație în generație. Iar dacă cineva avea o idee originală, trebuia să dovedească la starea civilă că acel nume exista deja. În vremea de azi, observăm tendința inversă. Putem alege orice nume copilului nostru, chiar să-l și inventăm dacă ne place. Ar trebui ca numele ales să afecteze negativ copilul pentru ca ofițerul stării civile să se opună. Dar ne-am gândit vreodată ce impact are numele asupra unui copil, adică ce-i transmitem noi prin acest nume? Alegerea numelui este, într-adevăr, un dar făcut acestei mici ființe care vine pe lume. Așadar, este important ca acesta să aibă un sens. (…)

Marea vieții

Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învăță­mântul religios, cap. 35, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 334

„Întocmai ca și cei ce s-au rătăcit prin întortocherile unui labirint și care nu mai știu ieși din numeroasele cotituri ale edificiului dacă nu se țin cu mâinile de spatele unuia care cunoaște locurile și dacă nu pășesc pe urmele aceluia până se văd afară, altfel dacă nu-l urmează, nu vor putea nicicum ieși, tot așa să ne închipuim și viața aceasta un labirint, prin care omul nu se poate descurca și din care nu putem ieși decât dacă urmăm de aproape drumul pe care a ieșit Cel ce ne-a scăpat din această închisoare.”

18 mai – Sfinții Mucenici Petru, Dionisie și Paulin [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2024-05-18

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan (VI, 14-27)

n vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: „Acesta este într’adevăr Profetul care va să vină în lume!…“. Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia cu de-a sila ca să-L facă rege, S’a dus iarăşi în munte, numai El. Şi când s’a făcut seară, ucenicii Lui s’au coborât la mare. Şi intrând în corabie, mergeau în cealaltă parte a mării, la Capernaum. Şi iată că s’a făcut întuneric, şi Iisus încă nu venise la ei. Şi suflând vânt mare, marea se întărâta. După ce au vâslit deci ca la douăzeci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-Se de corabie; şi s’au înfricoşat. Iar El le-a zis: „Eu sunt; nu vă temeţi!“ Deci voiau să-L ia în corabie, şi îndată corabia a sosit la ţărmul la care mergeau. A doua zi, mulţimea care stătea de cealaltă parte a mării a văzut că acolo nu fusese altă corabie decât una în care intraseră ucenicii Săi şi că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci numai ucenicii Săi plecaseră. Din Tiberiada au venit şi alte corăbii aproape de locul unde ei mâncaseră pâinea după ce Domnul mulţumise. Deci, când mulţimea a văzut că Iisus nu este acolo, nici ucenicii Săi, au intrat în corăbii şi au venit la Capernaum, căutându-L pe Iisus. Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, când ai venit aici?“ Iisus le-a răspuns, zicând: „Adevăr, adevăr vă spun: Nu pentru că aţi văzut minuni Mă căutaţi, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v’aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne întru viaţa veşnică pe care v’o va da Fiul Omului, căci pe El Şi-a pus pecetea Dumnezeu-Tatăl“.

Apostolul Zilei: 2024-05-18

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (V, 21-32)

n zilele acelea, apostolii au intrat de dimineață în templu și învățau. Dar, venind arhiereul și cei împreună cu el, au adunat sinedriul și tot sfatul bătrânilor fiilor lui Israel și au trimis la temniță să-i aducă pe apostoli. Dar, ducându-se, slugile nu i-au găsit în temniță și, întorcându-se, au vestit, zicând: Temnița am găsit-o încuiată în toată siguranța și pe paznici stând la uși, dar când am descuiat, înăuntru n-am găsit pe nimeni. Când au auzit aceste cuvinte, căpetenia pazei templului și arhiereii erau nedumeriți cu privire la ei, ce-ar putea să fie aceasta. Dar, venind cineva, le-a dat de veste: Iată, bărbații pe care i-ați pus în temniță sunt în templu, stând și învățând poporul. Atunci, ducându-se căpetenia pazei templului împreună cu slujitorii, i-au adus, dar nu cu sila, că se temeau de popor să nu-i omoare cu pietre. Și, aducându-i, i-au pus în fața sinedriului. Iar arhiereul i-a întrebat, zicând: Oare nu v-am poruncit vouă cu poruncă să nu mai învățați în numele acesta? Și iată, ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și voiți să aduceți asupra noastră sângele Acestui Om! Iar Petru și apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Iisus, pe Care voi L-ați omorât, spânzurându-L pe lemn. Pe Acesta, Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a înălțat Stăpânitor și Mântuitor, ca să-i dea lui Israel pocăință și iertarea păcatelor. Și suntem martori ai acestor cuvinte noi și Duhul Sfânt, pe Care Dumnezeu L-a dat celor ce Îl ascultă.