Tamarillo se mai numește și copac de tomate, întrucât fructele sale seamănă cu roșiile şi pot avea culorile portocaliu, roșu sau galben. Nu este doar un fruct cu un gust minunat, ci și o adevărată comoară de nutrienți, cu efect benefic asupra organismului. În afară de compoziția bogată în vitamine, tamarillo ajută, potrivit specialiştilor, la scăderea colesterolului rău din sânge, la întărirea sistemului imunitar, ajută sistemul cardiovascular, întărește oasele și dinții, reduce riscul de cancer, elimină edemele, purifică intestinul, crește nivelul de hemoglobină etc. Este şi un aliment antiinflamator, antioxidant, antiproliferativ, fiind benefic în carențele de vitamine și minerale.
Citește în continuare „Preparate rapide cu fruct de tamarillo”
În 1666, un anatomist italian pe nume Marcello Malpighi vizualiza la microscop, pentru prima dată în istorie, o bucată de țesut prelevată de la un rinichi. Descrierea și intuiția lui s-au dovedit a fi corecte, pe acestea bazându-se studiile ulterioare care ne-au facilitat nouă înțelegerea rolului crucial al rinichilor: anume acela de a filtra sângele în vederea eliminării toxinelor din organism sub forma urinei.
Fericirile sunt cele nouă proclamaţii ale Mântuitorului din cuprinsul Predicii de pe munte care instituie o nouă viziune asupra istoriei. Ele au fost rostite în Galileea, unei mari mulţimi de oameni şi sunt de fapt o replică veşnică, venită de la Însuşi Fiul lui Dumnezeu, a Decalogului Legii Vechi. El sunt expuse de Sfântul Evanghelist Matei (cap. 5) şi mai sumar de către Sfântul Luca.
Testament înseamnă Legământ. Primul legământ a fost legământul lui Dumnezeu cu Avraam: „Te voi înmulţi ca nisipul mării, ca frunza copacilor, ca iarba pământului”. Al doilea legământ Dumnezeu l-a făcut cu noi, poporul creştinesc. Cu noi, Biserica Lui, pentru care S-a răstignit. De aceea, în Noul Testament nu mai sunt ameninţări.
Textul celor zece porunci îl întâlnim în cărțile „Ieșirea” și „Deuteronomul” ale Vechiul Testament.
Mântuirea este un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, dar şi o datorie a noastră la conlucrarea cu harul primit la Botez şi la Sfintele Taine ale Bisericii, în general. În oferirea acestui mare dar al mântuirii, Dumnezeu este Cel care are iniţiativa, El este Cel ce invită, în sensul că Îşi revarsă harul Său peste făptura Sa, aşteptând o întoarcere sau o îndreptare a omului spre Dumnezeu. Şi într-adevăr, orice îndreptare a omului în Hristos este o reală înviere din morţi. Lucrul acesta îl exprimă într-un mod foarte sugestiv Sfântul Apostol Pavel când spune: „Pe noi, cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har sunteţi mântuiţi! – şi împreună cu El ne-a sculat şi ne-a aşezat întru cele cereşti, în Hristos Iisus… Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2, 5-9). Aşadar, numai după ce am fost invitaţi venim şi noi cu partea noastră la mântuirea proprie, pe care o putem realiza doar în comuniune cu Hristos, numai rămânând împreună cu Hristos, căci El este viţa, iar noi suntem mlădiţele. „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acesta aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 4-5).
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1040
is-a Domnul către iudeii care crezuseră în El: cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Aşa cum Tatăl Cel-Viu M’a trimis pe Mine şi Eu viez prin Tatăl, tot astfel cel ce Mă mănâncă pe Mine va via prin Mine. Aceasta este Pâinea Care S’a pogorât din cer; nu ca a părinţilor voştri care au mâncat mană şi au murit: cel ce va mânca Pâinea aceasta, viu va fi în veac“. Pe acestea le-a spus în sinagogă pe când învăţa în Capernaum. Deci mulţi din ucenicii Săi, auzind, au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?…“. Iar Iisus, ştiind întru Sine că ucenicii Lui murmură în astă privinţă, le-a zis: „Vă este aceasta piatră de poticnire? Dar dacă-L veţi vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai înainte? Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care Eu vi le-am grăit, ele duh sunt şi viaţă sunt. Dar sunt unii dintre voi care nu cred“. Că Iisus ştia de la început cine erau aceia care nu cred şi cine este cel care-L va vinde. Şi zicea: „De aceea v’am spus că nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-i este dat de la Tatăl“. De atunci, mulţi dintre ucenicii Săi au dat înapoi şi nu mai umblau cu El. Deci a zis Iisus celor doisprezece: „Nu cumva şi voi vreţi să vă duceţi?…“. Simon Petru I-a răspuns: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice; şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui-Viu“.
n zilele acelea, în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaș din cohorta ce se chema Italica, om cucernic și temător de Dumnezeu cu toată casa lui și care făcea multe milostenii poporului și se ruga lui Dumnezeu totdeauna. El a văzut în vedenie, lămurit, cam pe la ceasul al nouălea din zi, un înger al lui Dumnezeu, intrând la el și zicându-i: Corneliu! Iar Corneliu, privind spre el și înfricoșându-se, a zis: Ce este, stăpâne? Și îngerul i-a zis: Rugăciunile tale și milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu. Și acum, trimite bărbați la Iope și cheamă să vină la tine Simon, care se numește și Petru. El este găzduit la un oarecare Simon, tăbăcar, a cărui casă este lângă mare. Acesta îți va spune ce să faci. Și după ce s-a dus îngerul care vorbea cu el, Corneliu a chemat pe doi dintre casnicii săi și pe un ostaș cucernic dintre cei care îi erau mai apropiați; și, după ce le-a istorisit toate, i-a trimis la Iope. Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiș, să se roage pe la ceasul al șaselea. Și i s-a făcut foame și voia să mănânce, dar, pe când ei îi pregăteau să mănânce, a avut o vedenie. Și a văzut cerul deschis și coborându-se ceva ca o față mare de pânză, legată în patru colțuri, lăsându-se pe pământ. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare și târâtoarele pământului și păsările cerului. Și glas a fost către el: Sculându-te, Petre, junghie și mănâncă. Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, că niciodată n-am mâncat nimic spurcat și necurat. Și iarăși, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curățit, tu să nu le numești spurcate. Și aceasta s-a făcut de trei ori, și îndată acea pânză s-a ridicat la cer.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 