„Lumea este nesărată şi fără gust”, îmi zici, prietene! Repeţi de o sută de ori, că lumea este nesărată şi lipsită de gust şi te revolţi. Te mândreşti de fiecare dată când te numeşti revoluţionar şi ameninţi că vei răsturna lumea. Revoltă-te, prietene, mai întâi împotriva ta, împotriva lipsei de sare din tine şi apoi revoltă-te împotriva lumii.
Citește în continuare „Revoltă-te împotriva răutății din tine – și abia apoi împotriva lumii”
Ce ne poate ajuta să alungăm complexele sufleteşti, pentru a ne deschide sufletele la Sfânta Spovedanie?
Citește în continuare „Cum ne putem deschide sufletul în scaunul Sfintei Spovedanii ?”
În Sfânta Scriptură se pune mare preţ pe rugăciunea unora pentru alţii. Dacă n-ar avea niciun folos rugăciunea unora pentru alţii, atunci nici marele Apostol Pavel n-ar fi trebuit să îndemne la rugăciune pe ucenicul său Timotei spre un lucru ca acesta, scriindu-i: „Deci rogu-te, mai întâi de toate, să faci cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii” (I Timotei 2, 1).
Citește în continuare „Ne mântuim rugându-ne unii pentru alții”
La Avva Silvan există două apoftegme, care, privite împreună, pot să se lumineze reciproc. Avva Silvan era un mare mistic, cu extaze frecvente, pe care nu reușea să le ascundă, chiar dacă își dorea. La el a venit un frate, care, văzând frații că lucrează, i-a citat din Scriptură: „Nu lucrați pentru hrana pieritoare” (Ioan 6, 27), pentru că „Maria partea cea bună și-a ales” (Luca 10, 42). Bătrânul l-a primit pe frate și și-a trimis ucenicul să îi dea o chilie și o carte, fără nimic altceva. Seara, fratele l-a întrebat pe bătrân dacă nu cumva frații au mâncat în ziua respectivă. Iar ascetul a confirmat că au mâncat, iar pe el nu l-au chemat: „Fiindcă tu ești un înduhovnicit, nu ai nevoie de mâncarea asta pieritoare. Noi, oameni trupești fiind, vrem să mâncăm și de aceea lucrăm. Tu ți-ai ales partea bună, citind toată ziua și nepoftind hrană trupească”. Concluzia bătrânului, după ce fratele și-a cerut iertare, a fost că „Maria are neapărat nevoie de Marta, căci datorită Martei este lăudată și Maria”.
Într-o zi de 29 mai, anul mântuirii 1453, în trei ore a căzut Constantinopolul, după un asediu prelungit al otomanilor, conduşi de sultanul Mehmed al II-lea, care a început la 5 aprilie 1453.
Citește în continuare „Sfârşitul unui vis: Constantinopolul creştin”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XXXII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 456-457
„Punând în vistierii adâncurile (Psalmul 32, 7). (…) Oare, nu cumva sunt numite adâncuri rațiunile privitoare la judecata dumnezeiască pentru că ele sunt de nespus și de necuprins de gândurile omenești, pentru că aceste rațiuni rămân numai în cunoștința lui Dumnezeu, după aceste rațiuni Dumnezeu rânduind fiecare lucru? (…) Așadar, dacă vei cerceta de ce viața păcătosului este lungă, iar zilele dreptului sunt puține în viețuirea aceasta de pribeag, de ce omul nedrept o duce bine, iar dreptul se necăjește, de ce copilul este răpit înainte de a ajunge la maturitate, de unde sunt războaiele, pentru ce naufragiile, cutremurele, secetele, inundațiile, de ce au fost create stricăcioase cele ale oamenilor, de ce unul este rob, iar altul liber, de ce unul se îmbogățește, iar altul sărăcește, (…) dacă vei cerceta toate acestea și te vei întreba: Care este răsplata de la Judecător pentru fiecare din acestea?, gândindu-le pe toate, adu-ți aminte că judecățile lui Dumnezeu sunt adânc și pentru că sunt închise în vistieriile cele dumnezeiești nu pot fi înțelese de oricine, la întâmplare.”
Citește în continuare „Judecățile lui Dumnezeu sunt adânc de înțelepciune”
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan |
 a jumătatea sărbătorii, Iisus S’a suit în templu şi învăţ. Şi Iudeii se mirau, zicând: „Cum ştie acesta carte fără să fi învăţat?“ Atunci Iisus le-a răspuns, zicând: „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M’a trimis. De voieşte cineva să-I facă voia, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă ea este de la Dumnezeu sau dacă Eu de la Mine Însumi grăiesc. Cel care grăieşte de la sine îşi caută propria lui slavă; dar Cel Care caută slava Celui ce L-a trimis, Acela este adevărat, şi nedreptate într’Însul nu se află. Oare nu Moise v’a dat legea? Şi nimeni dintre voi nu ţine legea. De ce căutaţi să Mă ucideţi?…“. Şi mulţimea a răspuns: „Ai demon. Cine caută să te ucidă?…“. Iisus le-a răspuns, zicând: „Un lucru am făcut şi toţi vă miraţi. De aceea v’a dat vouă Moise tăierea’mprejur – nu că e de la Moise, ci de la părinţi – şi-i faceţi omului tăierea’mprejur sâmbăta. Dacă sâmbăta primeşte omul tăierea’mprejur, ca să nu se strice legea lui Moise, pe Mine vă mâniaţi pentru că sâmbăta am făcut sănătos un om întreg? Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecată dreaptă judecaţi!“ Deci ziceau unii dintre Ierusalimiteni: „Oare nu Acesta este Cel pe Care ei caută să-L ucidă? Şi iată că vorbeşte pe faţă, iar ei nu-I zic nimic. Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta este Hristos?; numai că pe el îl ştim de unde este; dar Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde e“. Atunci a strigat Iisus în templu, învăţând şi zicând: „Voi, voi Mă ştiţi pe Mine!… şi ştiţi de unde sunt?… Ei bine, Eu nu de la Mine am venit, dar adevărat este Cel ce M’a trimis, pe Care voi nu-L ştiţi; Eu, Eu Îl ştiu, căci de la El sunt, şi El M’a trimis!“ Deci căutau să-L prindă, dar nimeni n’a pus mâna pe El, pentru că ceasul Său încă nu venise. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte |
 n zilele acelea, Pavel și Barnaba au înțeles primejdia și au fugit în cetățile Licaoniei: la Listra și Derbe și în ținutul dimprejur. Și acolo propovăduiau Evanghelia. Iar în Listra era un om neputincios de picioare, care ședea jos, fiind olog din pântecele maicii sale, și care nu umblase niciodată. Acesta îl asculta pe Pavel când vorbea. Iar Pavel, căutând spre el și văzând că are credință ca să se mântuiască, a zis cu glas puternic: Scoală-te drept, pe picioarele tale! Și el a sărit și umbla. Iar mulțimile, văzând ceea ce făcuse Pavel, au ridicat glasul lor în limba licaonă, zicând: Zeii, asemănându-se oamenilor, s-au coborât la noi. Și numeau pe Barnaba, Zeus, iar pe Pavel, Hermes, fiindcă el era purtătorul cuvântului. Iar preotul lui Zeus, care era înaintea cetății, aducând la porți tauri și cununi, voia să le aducă jertfă împreună cu mulțimile. Și, auzind apostolii Pavel și Barnaba, și-au rupt veșmintele, au sărit în mulțime, strigând și zicând: Bărbaților, de ce faceți acestea? Doar și noi suntem oameni, pătimitori ca voi, binevestind să vă întoarceți de la aceste deșertăciuni către Dumnezeul Cel viu, Care a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt în ele, și Care, în veacurile trecute, a lăsat ca toate neamurile să meargă în căile lor, deși El nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit, făcându-vă bine, dându-vă din cer ploi și timpuri roditoare, umplând de hrană și de bucurie inimile voastre. Și, acestea zicând, abia au potolit mulțimile, ca să nu le aducă jertfă. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 