Într-o zi de 29 mai, anul mântuirii 1453, în trei ore a căzut Constantinopolul, după un asediu prelungit al otomanilor, conduşi de sultanul Mehmed al II-lea, care a început la 5 aprilie 1453.
Aşa se sfârşea visul imperiului creştin al Bizanţului, născut în timpul împăratului fondator al oraşului imperial de pe Bosfor, Constantin cel Mare, care i-a dat numele său: Constantinopol – oraşul lui Constantin.
Inaugurat cu mare pompă la 11 mai 330, oraşul Constantinopol a dăinuit ca fiind cea mai importantă cetate a creştinătăţii până la 29 mai 1453, când a căzut sub stăpânire otomană.
Un Constantin a zidit oraşul şi a deschis şirul împăraţilor bizantini şi un alt Constantin al 11-lea, din dinastia Paleologilor, a încheiat şirul basileilor Bizanţului şi a murit eroic apărând oraşul în fatidicele ceasuri ale cuceririi sale de marţi, 29 mai 1453.
Armata otomană era de 10 ori mai mare decât cei care apărau Constantinopolul. Cei care au luptat pentru cetatea lui Constantin au fost în jur de 10.000 de oameni. Între ei îi numărăm şi pe cei 700 de ostași trimişi de oraşul stat Genova şi conduși de Giovanni Giustiani Longo. Acesta va coordona apărarea Constantinopolului. De fapt, priceperea lui militară a contat mai mult decât numărul soldaţilor pe care i-a adus din Genova.
Oprindu-ne asupra zilei de 29 mai 1453, ştim din relatările istorice că, încă din zorii zilei, otomanii au pornit ultimul asalt asupra Constantinopolului. Luptele s-au desfăşurat pe parcursul întregii zile, iar spre seară, chiar la apusul soarelui, Giustiani este rănit, ceea ce a cauzat probleme grave în sectorul pe care-l apăra. Vestea a căzut ca un trăsnet peste apărătorii Constantinopolului. Aceasta a fost urmată şi de vestea groaznică că împăratul Constantin al 11-lea a căzut în luptă la Poarta Sfântului Roman.
La auzul veștii că împăratul a murit, toți au rămas încremeniți. Strigăte se auzeau de peste tot: „Orașul a căzut”, menţionează Evanthia Steriadou. Invadarea oraşului de trupele otomane a dat prilejul unor violenţe şi jafuri greu de imaginat. Vestea căderii Constantinopolului a cutremurat lumea creștină, mai ales când refugiații bizantini au povestit atrocitățile pe care le-au comis otomanii după cucerirea orașului.
Chiar dacă visul minunat al Constantinopolului creştin s-a sfârşit la 29 mai 1453, civilizaţia extraordinară plăsmuită în peste 1000 de ani în Bizanţ a dăinuit în lumea ortodoxă: în voievodatele românești, în spaţiul slav, dar şi în cel elen, mai ales în mănăstirile de la Muntele Athos.
Această măreață civilizație nu a murit la 1453, ci a dăinuit în cultura și spiritualitatea popoarelor ortodoxe. Pentru noi, Bizanțul este spațiul spiritual și cultural care a influențat cel mai mult civilizația românească.
Ziarul Lumina
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 