Crucea Domnului, făcătoare de viaţă și pecete de mântuire

Duminica ce urmează din timpul binecuvântat al Postului Mare este dedicată cinstirii Sfintei Cruci. Săptămâna aceasta ne pregăteşte pentru Duminica Crucii. Prăznuirea ei este o icoană a Vinerei Mari, când Hristos S-a răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Murind pe Cruce, Domnul a zdrobit cu moartea Lui moartea noastră, iar cu Învierea Lui ne-a dăruit viaţă veşnică.

Citește în continuare „Crucea Domnului, făcătoare de viaţă și pecete de mântuire”

Maica Domnului este modelul desăvârşit pentru toate mamele

rugaciune-mama-copil-femeie-bisericaCa „Maică a Vieţii”, Sfânta Fecioară este şi modelul desăvârşit pentru toate mamele, de pretutindeni şi de totdeauna. Femeile creştine nu sunt şi nu trebuie să fie simple „fiice ale Evei”; chemarea lor este de a se sili să devină fiice ale Maicii Domnului, atât prin împărtăşirea de darurile Fiului ei, Iisus Hristos, cât şi prin imitarea virtuţilor ei.

Citește în continuare „Maica Domnului este modelul desăvârşit pentru toate mamele”

Rugăciunea mamei merge direct la inima copilului

26Mamele știu cum să-și exprime stresul, cum să dea sfaturi și cum să vorbească neîncetat, dar nu au învățat să se și roage. Cele mai multe sfaturi și critici fac o mare rană copiilor. Nu este nevoie să spună multe copiilor.

Citește în continuare „Rugăciunea mamei merge direct la inima copilului”

Rugăciunea mamei poate face minuni

19113626_1748083715254510_4971588791806212140_nRugăciunea oricărui creştin pentru semenul său ajută mult, însă, în special, rugăciunea preotului sau ruga preotului săvârşită cu adunarea Bisericii. Toţi creştinii care au credinţă puternică şi îndrăzneală mare în faţa lui Dumnezeu pot să săvârşească minuni.

Citește în continuare „Rugăciunea mamei poate face minuni”

Dumnezeu așteaptă întoarcerea păcătosului

untit„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși ședeau la masă cu Iisus și cu ucenicii Lui; pentru că erau mulți care Îl urmau. Iar cărturarii și fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu vameșii și cu păcătoșii, ziceau către ucenicii Lui: De ce mănâncă și bea Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii? Dar auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.” Marcu 2, 14–17

Citește în continuare „Dumnezeu așteaptă întoarcerea păcătosului”

EVANGHELIA ZILEI: 2022-03-26

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Evanghelia de la Marcu
(II, 14-17)

I2n vremea aceea, trecând, Iisus l-a văzut pe Levi al lui Alfeu şezând la vamă şi i-a zis: „Vino după Mine!“ Iar el, ridicându-se, a mers după Dânsul. Şi pe când şedea El la masă în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi şedeau la masă cu Iisus şi cu ucenicii Săi; că mulţi erau aceştia şi-I urmau. Iar cărturarii şi fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu păcătoşii şi cu vameşii, ziceau către ucenicii Lui: „De ce mănâncă şi bea învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?“ Şi auzind Iisus, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi am venit să-i chem la pocăinţă“.

În aceiaşi zi se citeşte şi Evanghelia pentru cei morţi
de la Ioan
(V, 24-30)

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră atunci la Dânsul: „Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care M’a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s’a mutat din moarte la viaţă. Adevăr, adevăr vă spun, că vine ceasul, şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce vor auzi vor învia. Că precum Tatăl are viaţă întru Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă întru Sine; şi putere I-a dat să facă judecată, pentru că El este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta; că vine ceasul când toţi cei din morminte Îi vor auzi glasul; şi cei ce au făcut cele bune vor ieşi spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândei. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; judec după cum aud, şi judecata Mea este dreaptă; pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui ce M’a trimis.“

Apostolul Zilei: 2022-03-26

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Ap. Evrei
(X, 32-38)

Fraților, aduceți-vă, dar, aminte mai întâi de zilele în care, după ce ați fost luminați, ați răbdat luptă grea de suferințe, uneori fiind defăimați cu ocările și cu necazurile îndurate, alteori suferind împreună cu cei ce treceau prin unele ca acestea, fiindcă ați avut milă de cei închiși, iar răpirea averilor voastre ați primit-o cu bucurie, bine știind că voi aveți o mai bună și statornică avere. Nu lepădați, dar, încrederea voastră, care are mare răsplată. Voi aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să dobândiți făgăduința. Pentru că mai este puțin timp, prea puțin, și Cel ce are să vină va veni și nu va întârzia; iar dreptul din credință va fi viu.