Consiliul Concurenţei a anunţat că a autorizat preluarea Telemobil, companie ce operează Zapp, de către Cosmote Mobile Telecommunications, al treilea jucător din piaţa locală de telefonie mobilă ca număr de utilizatori, potrivit Business Standard.
„Prin această operaţiune, practic, se crează premisele dinamizării concurenţei pe pieţele serviciilor de comunicaţii electronice mobile, în special pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă şi a accesului la Internet, rezultatul anticipat fiind creşterea posibilităţilor de alegere ale consumatorului final.” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii.
În martie 2012 expiră valabilitatea licenţei din banda 450 Mhz deţinută de Telemobil.
Va dispărea brandul Zapp?
Brandul Zapp ar putea dispărea rapid, iar cel mai puternic impact al tranzacţiei va fi creşterea pe Internetul mobil, cred mai mulţi analişti, citaţi de zf.ro.
“Există semne evidente pe piaţă, precum reducerea bruscă a publicităţii pentru Zapp pe toate canalele media, că liderii de la Cosmote ar putea opta să renunţe la brand”, spune Iulian Cîrciumaru, consultant al companiei A.T. Kearney.
Cosmote a plătit 61 de milioane de euro pentru preluarea Zapp şi a preluat datorii de 146 de milioane de euro.
Brandul Zapp va dispărea de pe piaţa de telecomunicaţii din România Acum 3h si 1 minut
Brandul Zapp va dispărea de pe piaţa românească de telecomunicaţii, neexistând nicio logică pentru susţinerea sa, după ce Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea companiei de către operatorul Cosmote, a declarat pentru Money Channel directorul executiv al Zapp, Chris Bataillard.
0 Răspunsuri to “Ce se va întâmpla cu marca Zapp, după preluarea ei de către Cosmote?”