Două idei principale pentru suflet – Părintele Calistrat 05.05.2018

Căsătoria, legământ sfânt

Prin căsătorie, adică prin legă­tura dintre bărbat şi femeie, binecuvântată de Dumnezeu în faţa Sfântului Altar, se întemeiază o familie creştină. Deosebirea din­tre căsătoria civilă şi cea reli­gioasă rezidă în faptul că prima este o însoţire între un bărbat şi o feme­ie, prin liber consimţă­mânt în condiţiile legii, adică are la bază un contract plecând însă de la afecţiunea reciprocă, iar cea reli­gioasă este o însoţire sfântă, fă­cută cu binecuvântarea lui Dumnezeu în Biserică prin Taina Nun­ţii, care sfinţeşte iubirea şi legă­tura celor însoţiţi.

Pregătirea pentru Taina Cununiei

Toți tinerii visează și așteaptă cu mare bucurie ziua în care vor deveni miri și mirese. Ziua nunții este cea mai frumoasă zi din viaţa lor, este ziua de naștere a unei noi familii! O familie se naște din căutarea și găsirea reciprocă a celor doi tineri, în taina iubirii și a unirii lor în Hristos.

Cum să ne trăim viața ca pe o poveste frumoasă

Orice carte bună, fiecare film care, odată vizionat, ne-a impresionat adânc spun o poveste coerentă de viață. Povestea clasică are o desfă­șurare limpede: un început, un cuprins și un sfârșit mai mult sau mai puțin fericit. Idealul clasic al unei vieți fericite presupunea aceeași coerență. Pe de o parte, în raport cu idealul pe care ființa umană și l-a fixat. Pe de alta, coerența omului cu sine concretizată ca efort permanent de a evita acele gânduri, sentimente, impulsuri, acte care i-ar putea zădărnici idealul de viață pe care și l-a ales. În domeniul spiritual (etic și religios), coerența este o valoare și o condiție absolut necesară. Filosoful Alasdair MacIntyre numește scenariul unei vieți morale „unitatea narativă a vieții”.

„Nu guști din roade doar fiindcă au crescut în pomi tineri?”

Lumina înțelepciunii și maturizarea duhovnicească nu vin automat, odată cu înaintarea în vârstă, ci ele sunt rodul păzirii poruncilor. Viața sfântă, călăuzirea oferită de Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, dar mai ales ascultarea de un părinte duhovnic nasc cunoștința înaltă în cel care le urmărește pe acestea. Curăția și nepătimirea nu se dau după ani, ci după smerenie, spune Sfântul Anatolie, unul dintre stareții Mănăstirii Optina. Iar Sfântul Ioan Scărarul învață că darurile nu se dau nici după osteneli și nevoințe trupești, ci după acea virtute a cărei dobândire o râvnim cu toții, smerenia.

Omoforul arhieresc

Omoforul este prin excelență un veșmânt arhieresc. Este alcătuit dintr-o fâșie lungă din material, petrecută pe după gât, cu capetele atârnând în față și în spate până la nivelul genunchilor sau chiar mai jos, și pe aceasta sunt brodate cruci. După cum arată și numele (omofórion, de la omos = umăr şi fero = a purta; lat. humerale, pallium), este purtat pe umeri de către arhiereu, având capetele atârnând în față și în spate și închipuie întruparea Domnului Iisus Hristos din Sfânta Fecioară Maria pentru noi, oamenii, și înomenirea lui Dumnezeu Cuvântul.

Credința curată a celor păcătoși

Ostilitatea fățișă a cărturarilor, fariseilor și arhiereilor iudei față de propovăduirea și minunile Mântuitorului Iisus Hristos este cu atât mai surprinzătoare dacă ajunge să fie comparată cu credința simplă, dar sinceră a vameșilor, a femeilor desfrânate care doreau să-și schimbe viața, a sfinților ucenici și Apostoli. Întreaga ierarhie socială și „culturală” a ținutului Iudeii este inversată în ceea ce privește credința curată în Dumnezeu. Cei dispre­țuiți arată că, în pofida aparen­țelor și a multelor lipsuri duhovnicești evidente, sufletele lor sunt mai curate și deschise în fața propovăduirii dumneze­iești decât ale celor considerați drept modele de societatea vremii.

Robia păcatului

„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem seminția lui Avraam și nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veți fi liberi? Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârșește păcatul este rob păcatului. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul, însă, rămâne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veți fi într-adevăr. Știu că sunteți seminția lui Avraam, dar căutați să Mă omorâți, întrucât cuvântul Meu nu încape în voi. Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceți ceea ce ați auzit de la tatăl vostru. Ei au răspuns și I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă ați fi fiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. Dar voi, acum, căutați să Mă ucideți pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta. Voi faceți faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu. Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit.” Ioan 8, 31-42

EVANGHELIA ZILEI: 2018-05-05

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan (VIII, 31-42)

is-a Domnul către iudeii care crezuseră în El: „Dacă veţi rămâne întru cuvântul Meu, cu adevărat sunteţi ucenici ai Mei. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi“. Ei însă I-au răspuns: „Noi suntem urmaşi ai lui Avraam şi nimănui niciodată n’am fost robi. Cum de zici Tu: Veţi fi liberi?“ Iisus le-a răspuns: „Adevăr, adevăr vă spun: Tot cel ce face păcatul, păcatului îi este rob. Iar robul nu rămâne’n casă pe veci; Fiul însă rămâne pe veci. Aşadar, dacă Fiul vă va face liberi, cu adevărat liberi veţi fi. Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă ucideţi, pentru că’ntru voi cuvântul Meu nu-şi află loc. Eu grăiesc ce-am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ce-aţi auzit de la tatăl vostru“. Ei au răspuns, zicându-I: „Tatăl nostru este Avraam“. Iisus le-a zis: „Dacă aţi fi fiii lui Avraam, faptele lui Avraam le-aţi face. Dar voi căutaţi acum să Mă ucideţi, pe Mine, Omul care v’am grăit adevărul pe care de la Dumnezeu l-am auzit. Avraam n’a făcut aceasta. Voi faceţi faptele tatălui vostru“. Zis-au Lui: „Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu“. Zisu-le-a Iisus: „Dacă Dumnezeu ar fi tatăl vostru, M’aţi iubi pe Mine, fiindcă Eu de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Că nu de la Mine Însumi am venit, ci El M’a trimis.

Apostolul Zilei: 2018-05-05

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XII, 1-11)

n vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii din Biserică, ca să-i piardă. Şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Şi văzând că este pe placul iudeilor, a mai luat şi pe Petru, (şi erau zilele Azimelor). Pe care şi prinzându-l, l-a băgat în temniţă, dându-l la patru străji de câte patru ostaşi, ca să-l păzească, vrând să-l scoată la popor după Paşti. Deci Petru era păzit în temniţă şi se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică. Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostaşi, legat cu două lanţuri, iar înaintea uşii paznicii păzeau temniţa. Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini. Şi a zis îngerul către el: Încinge-te şi încalţă-te cu sandalele. Şi el a făcut aşa. Şi i-a zis lui: Pune haina pe tine şi vino după mine. Şi, ieşind, mergea după înger, dar nu ştia că ceea ce s-a făcut prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie. Şi trecând de straja întâi şi de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce în cetate, şi poarta s-a deschis singură. Şi ieşind, îngerul s-a depărtat de la el. Şi Petru, venindu-şi în sine, a zis: Acum ştiu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scos din mâna lui Irod şi din toate câte aştepta poporul iudeilor.