Starețul Iosif îi spunea părintelui Efrem: „Dacă mergi într-o casă și ai o stare duhovnicească bună, poți simți ce fel de duh se află în acea casă. Adică dacă există duh de rugăciune, duh de înfrânare, duh de nevoință sau duhul răpirii, al minciunii, al lăcomiei, al vrăjitoriei…”.
Citește în continuare „Ce ne dezvăluie o stare duhovnicească bună”
Și ce altceva mai mare ar putea să-I aducă Lui, când Hristos I S-a dat ca mire, și Și-a pus în balanță sângele Său ca zestre și dar? Așadar, cei care își iau soții obișnuiesc să aducă zestre, să ofere daruri și să-și dea averile lor în schimbul pierderii fecioriei; încât par că mai degrabă își cumpără soții și nu că se căsătoresc cu ele.
Citește în continuare „Prețul cu care ne-a răscumpărat Hristos nu are seamăn”
Iată, în cele văzute, toți am lepădat lumea și suntem străini și neagonisitori și lipsiți de unire trupească. Prin urmare, frații sunt datori să spună: iată, trupul stă la rugăciune, dar oare mintea stă și ea la rugăciune? Așa cum în cele mai multe cazuri, meșterii și ucenicii au trupul precum și mintea dedicate meșteșugului lor, ziua și noaptea, așa și tu cercetează-te pe sineți, având trupul străin, oare ai și mintea înstrăinată de veacul acesta și neîmprăștiată în lume? Căci fiecare mirean, fie ostașul, fie neguțătorul, acolo unde are trupul, acolo are și mintea dedicată și acolo este comoara lui. Unde este comoara, acolo va fi și inima lui.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 534
Citește în continuare „Relația cu Domnul Hristos prin milostenie”
| MARŢI SEARA ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST Evanghelia de la Matei |
 is-a Domnul: „Luaţi aminte ca milostenia voastră să nu o faceţi în faţa oamenilor, ca să vadă ei; altminteri nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii prin sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie într’ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii, că lor le place să-şi facă rugăciunile stând în picioare prin sinagogi şi prin răspântii, ca să se arate oamenilor; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău Care este întru ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Iar când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, că acestora li se pare că prin vorbăria lor vor fi ascultaţi. Deci nu vă asemănaţi lor, că Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a cere voi de la El. Aşadar, voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vină împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşallele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de Cel-Rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.“ |
| MARŢI SEARA ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
Fasolea roșie este una dintre cele mai nutritive soiuri de fasole din lume, de aceea are multe beneficii pe termen lung pentru sănătate. Poate fi consumată în mai multe feluri: adăugată în diverse salate sau gătită sub formă de ciorbă, supă, mâncăruri, sosuri etc.
Citește în continuare „Preparate rapide şi gustoase cu fasole roşie”
Postul este o practică umană din toate timpurile, nu doar în creştinism. Acesta face parte din firea noastră, prin urmare este normal și benefic să postim. Postul a rămas în memoria colectivă a omenirii, care a înțeles că acesta este esențial pentru sănătatea trupului și a sufletului. Doctori vestiți ai Antichității și Evului Mediu (Hipocrate, Galen, Pitagora, Paracelsus) au recomandat postul ca metodă de prevenire a bolilor, de vindecare și în scopuri spirituale, astfel că s-au dezvoltat, de-a lungul timpului, diferite sisteme terapeutice.
Vrem să decidem, să păstrăm controlul a ceea ce ni se poate întâmpla. Vrem să facem ce dorim și când ne vine, avem ferma convingere că avem legitim dreptul de a face tot ceea ce am decis, în momentul ales de noi, unde vrem, cu cine vrem… Şi avem această mândrie – astfel se traduce cuvântul englezesc pride atât de apreciat în zilele noastre, pe care îl putem traduce şi prin orgoliu. Avem acest sentiment de autosuficienţă care ne umple de ceea ce numim realizarea de sine.
Citește în continuare „Facă-se voia mea sau voia Ta, Doamne ?”
Dacă episodul femeii cananeence poate fi considerat ca relatarea unui examen (foarte sever), al samarinencei nu-i decât urmărirea unui duel aprig și fără cruțare.
Citește în continuare „Întâlnirea lui Hristos cu Samarineanca – o „confruntare spirituală””
Ascultați ce spune Însuși Domnul nostru: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Iată că aici ne-a arătat, pe scurt, rădăcina și pricina tuturor relelor, precum și doctoria împotriva lor, care este pricina a tot binele; ne-a arătat că semeția ne-a doborât, că nu este cu putință să fim miluiți altfel decât prin lucrul potrivnic ei, adică prin smerita cugetare. Pentru că semeția naște nepăsare, neascultare și pierzare, după cum și smerita cugetare naște ascultare și mântuire a sufletului. Am în vedere adevărata cugetare smerită, nu cea care este numai în vorbe sau în înfățișare, ci simțământul cel smerit care a prins rădăcini în inimă. Așadar, cel ce dorește să afle adevărata smerenie și odihnă pentru sufletul său trebuie să deprindă smerita cugetare, și va vedea că în aceasta e toată bucuria, și toată slava, și toată odihna, după cum în mândrie sunt toate cele dimpotrivă. Pentru că, de ce am ajuns noi supuși tuturor necazurilor acestora? Oare nu din pricina nebuniei noastre? Oare nu din pricină că nu ne înfrânăm reaua noastră voie? Oare nu pentru că ne ținem de samavolnicia noastră amară? Și de la ce altceva? Oare nu era omul, îndată după zidirea sa, în toată desfătarea, în toată bucuria, în toată odihna, în toată slava?
Azi e prima zi din Postul Mare, adică începutul urcușului… Citește în continuare „Hristos sau blidul de linte ?”
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. XII, 54.4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 142
| LUNI SEARA ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST Evanghelia de la Luca |
| is-a Domnul: „Luaţi aminte să nu fiţi amăgiţi; că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt!, şi: Vremea s’a apropiat!… Nu mergeţi după ei! Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă’nspăimântaţi; că mai întâi acestea trebuie să fie, dar sfârşitul nu va fi curând“. Atunci le-a zis: „Neam peste neam se va ridica şi’mpărăţie peste’mpărăţie; şi cutremure mari vor fi, şi pe-alocuri foamete şi ciumă; şi spaime vor fi şi semne mari din cer. Dar mai înainte de toate acestea îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, predându-vă sinagogilor şi temniţelor, cu de-a sila ducându-vă la’mpăraţi şi la dregători din pricina numelui Meu. Şi fi-va pentru voi aceasta prilej de mărturisire; puneţi deci în inimile voastre să nu vă gândiţi de mai’nainte ce veţi răspunde; că Eu vă voi da gură, şi înţelepciune căreia toţi potrivnicii voştri nu-i vor putea sta’mpotrivă, nici să-i răspundă. Şi veţi fi predaţi şi de părinţi şi de fraţi şi de rudenii şi de prieteni; şi vor ucide dintre voi, şi de toţi veţi fi urâţi din pricina numelui Meu; dar păr din capul vostru nu va pieri. Întru răbdarea voastră vă veţi dobândi sufletele. Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s’a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă’n munţi şi cei din mijlocul lui să plece şi cei de prin ţarini să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se plinească toate cele scrise. Dar vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Că necaz mare va fi pe pământ şi mânie asupra acestui popor. Şi vor cădea sub ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce vremile neamurilor se vor plini. Şi vor fi semne în soare, în lună şi’n stele, iar pe pământ spaimă’ntru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi-al valurilor. Şi oamenii-şi vor da duhul de frică şi de aşteptarea celor ce vor să vină peste lume; că puterile cerurilor se vor clătina. Şi atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nor cu putere multă şi cu slavă. Iar când acestea vor începe să fie, prindeţi inimă şi înălţaţi-vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie“. Şi le-a spus o parabolă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii: Când înfrunzesc, de la voi înşivă ştiţi, văzându-i, că vara e aproape. Aşa şi voi, când pe acestea le veţi vedea petrecându-se, să ştiţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr vă grăiesc că neamul acesta nu va trece până ce toate acestea nu vor fi. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luaţi aminte la voi înşivă, să nu vi se îngreuieze inimile de’mbuibare şi de beţie şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără veste, căci ca o mreajă va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa’ntregului pământ. Aşadar, privegheaţi în toată vremea rugându-vă, ca să vă’ntăriţi să scăpaţi de toate acestea care vor să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului“. |
| LUNI SEARA ÎN SĂPTĂMÂNA ÎNTÂIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Matei 6, 14-21 Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză)
Citește în continuare „Fără iertare și post, suntem niște izgoniți din starea paradisiacă”
| DUMINICA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ Evanghelia de la Matei |
 is-a Domnul: „Dacă veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; dar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşalele voastre. Iar când postiţi, nu fiţi posomorâţi ca făţarnicii; că ei îşi mânjesc feţele ca să le arate oamenilor că ţin post; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, pentru ca nu oamenilor să te arăţi că posteşti, ci Tatălui tău Care este întru ascuns; şi Tatăl, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură; ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia şi nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură; că unde-ţi este comoara, acolo-ţi va fi şi inima!“ |
| DUMINICA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ Ap. Romani |
 raților, acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârșite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă, ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte. Primiți-l pe cel slab în credință fără să-i judecați gândurile. Unul crede că poate să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă; fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine ești tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, fiindcă Domnul are putere ca să-l facă să stea. |
Primul om care a existat pe pământ a fost Adam. El a fost creat de Dumnezeu în a şasea zi a creaţiei. „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea 2, 7). Constituţia sa era dihotomică, adică, alcătuit din trup şi suflet. Crearea primului om este ca urmare a sfatului Persoanelor Preasfintei Treimi, zidit după chipul lui Dumnezeu pentru a fi stăpân peste tot pământul: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” (Facerea 1, 26).
Citește în continuare „Adam cel dintâi, om pământesc, Adam cel de-al doilea este ceresc”
Răspunsul la întrebarea despre ce trebuie să facă o femeie în timpul naşterii nu trebuie să-l dea un preot, ci un medic înţelept. Aceasta ar trebui să ştie cum să se pregătească, cum să nu-i facă rău pruncului în timpul naşterii şi chiar cum sa ajute să se nască mai repede. Dar aceste întrebări sunt legate de lumea fizică, nu de cea duhovnicească.
Citește în continuare „Rugăciunea este de un real folos mamei în timpul nașterii”
Ce înţelegeţi prin pregătire cu calcul şi precizie a căsniciei? Adică să începi să gândeşti. Cât durează căsnicia ta? Dacă dă Dumnezeu, 75 de ani de acum încolo. Ce faci în perioada asta, cum o abordezi, este om de nădejde, nu este omul potrivit? Asta înseamnă precis, să nu te iei după orice. Azi am întâlnit o fată la Piteşti, pe care am întrebat-o:
Citește în continuare „Dacă eziți, mai bine nu te căsătorești”
În multe dintre situaţiile de viaţă, oamenii s-au obişnuit să ia propriile hotărâri, să acţioneze conform acestora şi abia apoi, în momente de cumpănă, să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Ne-am obişnuit din păcate să credem că noi ştim ce e mai bine pentru noi, ce ne dorim şi ce nu, şi Îl chemăm pe Dumnezeu doar ca să ne ajute să ne împlinim propria voie. „Facă-se voia Ta” s-a transformat din ce în ce mai mult în „Ajută-ne să facem voia noastră”. Şi ajungem să ne mirăm, să fim răniţi, dezamăgiţi, să cădem în deznădejde pentru faptul că Dumnezeu nu ne ajută să împlinim planurile, despre care nu ne-am întrebat dacă fac parte dintre planurile Lui pentru noi. În general, noi suntem animaţi în acţiunile şi alegerile noastre de ceea ce apreciem a fi binele nostru imediat, caracterizat prin obţinerea recompensei – fie de ordin material, fie de ordin psihologic – şi evitarea sancţiunii. De multe ori ne este dificil să tolerăm chiar şi o amânare în obţinerea recompensei, considerând că ştim cel mai bine cum şi când trebuie să se întâmple lucrurile.
Citește în continuare „„Alege cu inima!” – un sfat bun de urmat sau o capcană?”
Abordarea pe care o sugerăm pentru a descoperi daca sunteţi compatibil cu partenerul dumneavoastră poate părea puţin prea logică sau prea lipsită de sentimente pentru unii. Nu negăm importanţa emoţiilor şi a iubirii romantice pentru celălalt, dar sugerăm că doar astfel de emoţii nu ar putea forma cea mai bună fundaţie pentru o relaţie ce va dura o viaţă întreagă. De fapt, dacă emoţiile sunt foarte puternice, ele chiar vă pot face să nu vedeţi că nu sunteţi potriviţi unul pentru celălalt în câteva aspecte foarte serioase.
Citește în continuare „„Ne iubim” nu înseamnă întotdeauna și că „ne potrivim””
Tertulian, Despre rugăciune, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, pp. 233-235
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul: „Luaţi aminte ca milostenia voastră să nu o faceţi în faţa oamenilor, ca să vadă ei; altminteri nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii prin sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie într’ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii, că lor le place să-şi facă rugăciunile stând în picioare prin sinagogi şi prin răspântii, ca să se arate oamenilor; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău Care este întru ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Iar când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, că acestora li se pare că prin vorbăria lor vor fi ascultaţi. Deci nu vă asemănaţi lor, că Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a cere voi de la El. Aşadar, voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vină împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de Cel-Rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.“ |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ Ap. Romani |
 raților, să urmăm cele ale păcii și cele ale zidirii unuia de către altul. Nu strica, pentru mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Toate sunt curate, dar este rău pentru omul care mănâncă spre poticnire. Bine este să nu mănânci carne, nici să bei vin, nici să faci ceva de care fratele tău se poticnește, se smintește sau slăbește (în credință). Credința pe care o ai, s-o ai pentru tine însuți, înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă! Iar cel ce se îndoiește, dacă va mânca, se osândește, fiindcă n-a fost din credință. Și tot ce nu este din credință este păcat. Iar Celui ce poate să vă întărească după Evanghelia mea și după propovăduirea lui Iisus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri veșnice, iar acum arătată prin Scripturile prorocilor, după porunca veșnicului Dumnezeu, și cunoscută la toate neamurile spre ascultarea credinței, Unuia înțeleptului Dumnezeu, prin Iisus Hristos, fie slava în vecii vecilor! Amin. |
M-a învăţat un părinte că toată viaţa mea, câte zile voi avea, trebuie să cer mila lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel zice într-un loc despre noi că suntem – că trebuie să fim – „casa Duhului Sfânt” (I Corinteni 6, 19). Această casă trebuie să aibă două uși: credința și dragostea. Credința este ușa ce se deschide spre Dumnezeu și ne face legătură cu Dumnezeu, iar dragostea este ușa ce se deschide spre aproapele, spre iubirea aproapelui nostru. Aceste două uși trebuie să fie totdeauna deschise: prin una să primim, prin cealaltă să dăm.
Citește în continuare „Credința și dragostea, ușile noastre către Cer”
La Sfântul Isaac Sirul găsim acest cuvânt minunat. „Silește-te, zice, să întâmpini pe aproapele tău cu o dragoste care să întreacă măsura cuvenită lui. Laudă-l chiar pentru lucrurile pe care nu le are… Prin aceasta semeni sămânța virtuții în el. Îl silești să se întoarcă spre bunătate și dacă are unele scăderi, se va tămădui de ele, rușinându-se de cinstea pe care i-o arăți” (Cuvânt 5).
Citește în continuare „Prin dragoste semeni sămânța virtuții în aproapele tău”
Știm cu toții ce se întâmplă uneori cu picturile marilor maeștri, sau cu icoanele, sau cu orice operă de artă, cu orice formă de frumusețe: orice frumusețe poate fi mutilată ‒ indiferența, împrejurările, răutatea pot mutila chiar și cel mai frumos obiect.
Citește în continuare „Dragostea adevărată e atunci când iubim nu „pentru că”, ci „cu toate că””
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a V-a la Mucenița Iulita, VI-VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 106-108
„Cel înțelept poate să înalțe binefăcătorului Dumnezeu nenumărate mulțumiri în întreaga sa viață și în orice stare s-ar găsi. Dar așa cei mai mulți oameni fac la fel cu cei nemulțumitori: disprețuiesc cele ce au și doresc cele ce le lipsesc; nu numără pe cei din urma lor, spre a mulțumi Binefăcătorului pentru cele ce au, ci, prin comparație cu cei dinaintea lor, socotesc cât le lipsește și se supără și se necăjesc din pricina bunurilor altora, ca și cum aceia i-ar fi lipsit de propriile lor bunuri.
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
La 24 februarie se împlinește un an de când glasul armelor nu a încetat să se audă la est de România, secerând viețile a mii de oameni, distrugând orașe ori sate, biserici, așezăminte spitalicești și culturale. Din bătrâni se tot spune că luna lui februarie este un timp înfricoșător, care de-a lungul vremii a adus umanității mari nenorociri, consemnate în bătrâne cronici. Poate că de aceea a și fost denumită această lună așa, dacă ne gândim că în vechile religii păgâne se credea că numele i-ar deriva de la Februs, zeul împărăției subpământene din mitologia etruscilor, corespondent zeului Pluton din mitologia greco-romană. În februarie, anul trecut, a început războiul fratricid, în urma invaziei Rusiei asupra Ucrainei, ce a semănat atâta moarte și suferință; tot în februarie, anul acesta, am asistat la devastatorul cutremur din Turcia și Siria, care a lăsat în urmă distrugeri uriașe și zeci de mii de morți. Dacă un cataclism natural nu poate fi prevăzut, pentru salvarea atâtor oameni striviți sub dărâmături, războiul, cu toate viețile luate și imensele pagube materiale produse, este rezultatul deciziilor omenești. Din acest motiv drama războiului apare și mai mare, și mai de neînțeles, câtă vreme hotărârea de a pierde atâtea vieți a stat și stă în voința omului. Iată aspecte ce ne preocupă, căci, trebuie s-o recunoaștem, nu ne este comod să ne aflăm contemporani cu asemenea evenimente dramatice, care pot schimba istoria omenirii.
Cu o vorbă frumoasă sau cu o faptă bună putem aduce bucurie oamenilor cu care interacționăm, dar bunătatea și disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalți înseamnă mai mult decât un fel de a fi. Este și un mod prin care se poate grăbi vindecarea în cazul persoanelor care urmează tratamente împotriva depresiei şi anxietății.
Citește în continuare „Faptele bune, leac împotriva anxietății”
Antoine de Saint-Exupéry, în cartea „Micul prinț”, prezintă edificator conceptul de iubire: „Floarea mea e mai de preț decât voi toate laolaltă! Fiindcă pe ea am adăpostit-o sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis omizile, în afară doar de câteva, pentru fluturi. Fiindcă pe ea am ascultat-o cum plângea. Ori cum se lăuda. Ori, uneori, chiar și cum tăcea. Fiindcă ea e floarea mea!” Așa se simte iubirea între doi oameni, ceea ce împarți cu celălalt este cel mai special sentiment posibil dintre toate, omul acela nu poate fi egalat de nimeni, conexiunea dintre voi e unică.
Citește în continuare „O relaţie de iubire necesită educație, formare, dezvoltare”
Dacă-i întrebi pe cei care l-au cunoscut pe Arhiepiscopul Ioan ce-i atrăgea pe oameni la el – și încă îi mai atrage, chiar și pe cei care nu l-au cunoscut niciodată – răspunsul este întotdeauna același: deborda de iubire, se jertfea pentru semeni dintr-o iubire absolut neegoistă față de Dumnezeu și față de ei.
Citește în continuare „Dumnezeu trebuie să smerească inima ca s-o facă receptivă”
„Toți cei ce vor să se mântuiască, până la unul, vor fi prigoniți” (II Timotei 3, 12). Corabia năzuiește către liman; în cale se oprește doar pentru foarte scurtă vreme, când este neapărată nevoie.
Citește în continuare „„Toți cei ce vor să se mântuiască, până la unul, vor fi prigoniți””
În împărăția Sa, Hristos va fi înconjurat de cei ce-L urmează, de cei ce suferă și poartă pe ei pecetea suferinței împăratului și Domnului lor. Aceștia sunt apostolii, profeții și drepții din Vechiul Testament, martirii și monahii, asceții și purtătorii crucii, păstorii și învățătorii Bisericii – toți cei ce s-au asemănat lui Hristos.
Citește în continuare „„Și vă voi lua pe voi la Mine să fiți și voi unde sunt Eu””
Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, a venit pe lume în casa binecredincioşilor Pancratie şi Teodora, oameni cu bună stare în cetatea Efesului. Cercetaţi de autorităţile păgâne pentru credinţa în Hristos, amândoi au mărturisit primind moarte mucenicească prin decapitare. Sfântul a fost luat în grijă de o „creştină milostivă, cu numele Calista, care l-a botezat, dându-i numele Policarp, iar la vremea cuvenită l-a învăţat dreapta credinţă şi poruncile vieţii, după Evanghelia Domnului”. La vârsta de 20 de ani, Sfântul Policarp a devenit ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul. De la el a primit Taina Hirotoniei, fiind rânduit episcop pentru creştinii din părţile Smirnei.
Citește în continuare „Sfântul Policarp, Părinte apostolic şi mucenic al lui Hristos”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a V-a la Mucenița Iulita, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 101-102
„Nu-ți faci rugăciunea cu cuvinte, dar unindu-te tot timpul vieții tale cu Dumnezeu prin purtarea ta, viața ta va fi o rugăciune continuă și neîntreruptă.”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ Evanghelia de la Luca |
 n vremea aceea, sculându-se toată mulţimea, L-au dus pe Iisus în faţa lui Pilat. Şi au început să-L pârască, zicând: „Pe acesta l-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicându-l să dea dajdie cezarului şi zicând că el este Hristos Împărat“. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: „Eşti tu împăratul Iudeilor?“ Iar El, răspunzând, a zis: „Tu o spui“. Iar Pilat a zis către arhierei şi către mulţime: „Nu găsesc nici o vină în omul acesta“. Dar ei stăruiau, zicând că El întărâtă poporul învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Iar când Pilat a auzit aceasta, a întrebat dacă omul este galileean. Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzându-L pe Iisus, s’a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L vadă, fiindcă auzise de El şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. Şi I-a pus întrebări în vorbe multe, dar El nu i-a răspuns nimic. Şi arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L cu înverşunare. Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-a trimis înapoi la Pilat. Şi în chiar ziua aceea Irod şi Pilat s’au făcut prieteni unul cu altul, că mai’nainte erau duşmani unul altuia. Iar Pilat, chemând arhiereii şi căpeteniile şi poporul, a zis către ei: „Pe omul acesta l-aţi adus la mine ca pe unul ce răzvrăteşte poporul; şi iată că eu, cercetându-l în faţa voastră, în omul acesta n’am găsit nici o vină din cele pe care voi le aduceţi împotrivă-i; şi nici Irod, căci l-a trimis îndărăt la noi. Şi iată, El n’a săvârşit nimic vrednic de moarte. Aşadar, după ce-i voi da o pedeapsă, îl voi elibera“. Şi el trebuia ca de praznic să le elibereze un vinovat. Dar ei cu toţii au strigat, zicând: „Ia-l pe acesta şi eliberează-ne pe Baraba!“ – care era aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor. Iar Pilat, vrând să-L elibereze pe Iisus, le-a vorbit din nou, dar ei strigau, zicând: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!…“. Iar el le-a zis a treia oară: „Ce rău a făcut acesta? N’am găsit în el nici o vină vrednică de moarte. Aşadar, după ce-i voi da o pedeapsă, îl voi elibera“. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari să fie răstignit; şi strigătele lor au biruit. Şi Pilat a hotărât să li se’mplinească cererea. Şi le-a eliberat pe cel aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, pe care-l cereau ei, iar pe Iisus L-a dat la voia lor. Şi pe când Îl duceau, au pus mâna pe un oarecare Simon Cireneul, care venea de la ţarină, şi i-au pus crucea, ca s’o ducă’n urma lui Iisus. Şi-L urmau mulţime multă de popor şi femei care se băteau în piept şi-L plângeau. Şi întorcându-Se către ele, le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Că iată, vin zile’n care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n’au născut şi sânii care n’au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne! Că dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?“ Şi alţi doi erau duşi, făcători de rele, ca să fie omorâţi împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă Al-Căpăţânii, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar Iisus a zis: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!“ Şi şi-au împărţit hainele Lui prin aruncare la sorţi. Şi era acum ca la al şaselea ceas, şi întuneric s’a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea; şi s’a întunecat soarele; şi catapeteasma templului s’a sfâşiat prin mijloc. Şi Iisus, strigând cu glas mare, a zis: „Părinte, în mâinile Tale Îmi pun Duhul“. Şi aceasta zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând ceea ce se petrecuse, Îl slăvea pe Dumnezeu, zicând: „Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost!“ Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. Şi toţi cunoscuţii Lui, ca şi femeile care-L însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea. Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept – acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor –. El era din Arimateea, cetate a Iudeilor, şi aştepta împărăţia lui Dumnezeu; acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Şi l-a coborât şi l-a înfăşurat în giulgiu şi l-a pus într’un mormânt săpat în piatră, în care nimeni niciodată nu mai fusese pus. Şi ziua aceea era vineri şi se lumina spre sâmbătă. Şi femeile care veniseră cu El din Galileea mergeau în urmă şi au văzut mormântul şi cum I-a fost aşezat trupul. Şi după ce s’au întors, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s’au odihnit, după lege. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ Ap. Iuda |
| raților, vai de cei necredincioși, că au umblat în calea lui Cain și, pentru plată, s-au dat cu totul în rătăcirea lui Valaam și au pierit ca în răzvrătirea lui Core. Aceștia sunt ca niște pete de necurăție la mesele voastre obștești, ospătând fără sfială împreună cu voi, îmbuibându-se pe ei înșiși; nori fără apă, purtați de vânturi; pomi tomnatici fără roade, de două ori uscați și dezrădăcinați; valuri sălbatice ale mării, care își spumegă rușinea lor; stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veșnicie! Dar și Enoh, al șaptelea de la Adam, a prorocit despre aceștia, zicând: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Lui, ca să facă judecată împotriva tuturor și să mustre pe toți nelegiuiții de toate faptele nelegiuirii lor, în care au făcut fărădelege, și de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoșii, netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui. Aceștia sunt cârtitori, nemulțumiți cu starea lor, umblând după poftele lor; și gura lor grăiește lucruri trufașe, deși, pentru folos, dau unor fețe mare cinste. Voi însă, iubiților, aduceți-vă aminte de cuvintele zise mai dinainte de către apostolii Domnului nostru Iisus Hristos, că ei vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând potrivit cu poftele lor nelegiuite. Aceștia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) firești, care nu au Duhul. Dar voi, iubiților, zidiți-vă pe voi înșivă, întru a voastră preasfântă credință, rugându-vă în Duhul Sfânt. Păziți-vă întru dragostea lui Dumnezeu și așteptați mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viață veșnică. Și pe unii, șovăitori, mustrați-i; pe alții, smulgându-i din foc, mântuiți-i; de alții, însă, fie-vă milă cu frică, urând și cămașa spurcată de pe trupul lor. Iar Celui ce poate să vă păzească pe voi de orice cădere și să vă pună înaintea slavei Lui neprihăniți, cu bucurie mare, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru: slavă, preamărire, putere și stăpânire, mai înainte de tot veacul și acum și întru toți vecii! Amin. |
După înălțarea la ceruri a Mântuitorului Hristos, Maica Domnului era marea mângâiere a Sfinților Apostoli și a celor ce crezuseră și urmaseră dumnezeiescului învățător.
Citește în continuare „Maica Domnului – marea noastră nădejde”
Străduința fiarei de „a pecetlui pe toți” oamenii cu numărul său nu este greu de înțeles. Binele și răul sunt potrivnice unul altuia, nu pot sta împreună niciodată, așa cum nu stă lumina cu întunericul. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și lui mamona, zice Domnul Hristos (Matei 6, 24). Așa cum Dumnezeu, care este Binele suprem și izvorul a tot binele, cere de la ucenicii Săi să-L iubească din toată inima, din tot sufletul și din tot cugetul (Matei 22, 37); tot așa și diavolul, care este întruparea răului, nu poate cere de la oameni altceva decât răul. La sfârșit, când fiara va avea putere mare asupra oamenilor și va da război sfinților, nu va mai lupta împotriva oamenilor numai cu minciuna și cu vicleșugul, ci va folosi sila, constrângerea, va sili pe oameni ca să-i facă voia să săvârșească păcatul, chiar fără să vrea.
Prima lui arvună este desfătarea de mâncări, ca să-l arunce apoi pe monah în curvie. De aici și luptă împotriva lui, întreținând aprinderea, care este duh pierzător, luând multe chipuri și înșelând mintea. Aceasta este cea dintâi materie care cheltuiește rău osteneala monahului și spin spre întinăciunea trupului și a duhului. De aceea, trebuie ca printr-o mai deasă înfrânare să ne lepădăm de lume și, curățindu-ne cugetele prin neîncetată meditație și rugăciune, să ne oprim de la pofte.
Citește în continuare „Prin meditație și rugăciune ne oprim de la pofte”
Semnificațiile apoftegmelor părinților deșertului se așază în straturi suprapuse și descoperirea lor, pas cu pas, necesită timp, atenție și perseverență. Despre avva Pafnutie știm că nu bea vin decât cu rare ocazii. S-a întâmplat ca la un moment dat bătrânul să fie surprins de o ceată de tâlhari care beau. Căpetenia tâlharilor l-a recunoscut și pentru că l-a văzut obosit, a vrut să îl silească să bea nițel vin. Prin urmare, i-a dat o cupă cu vin și, luând sabia, i-a poruncit: „Dacă nu bei, te omor”. Bătrânul se smerește și acceptă, „știind că îndeplinește porunca lui Dumnezeu și vrând să îl câștige pe tâlhar”. Căpetenia și-a cerut iertare, iar bătrânul a zis: „Am credința în Dumnezeu că pentru acest pahar se va milostivi de tine acum și în veacul viitor”. Căpetenia tâlharilor zice: „Am încredere în Dumnezeu că din clipa aceasta nu voi mai face rău nimănui”. Concluzia apoftegmei este că „bătrânul a câștigat toată ceata, renunțând la voia sa pentru voia Domnului”.
În Biblie, Raiul este numit şi Împărăţia lui Dumnezeu sau Împărăţia cerurilor, chiar simplu Cer, Casa Tatălui, sânul lui Avraam, Ierusalimul ceresc, Împărăţia pregătită pentru cei drepţi de la întemeierea lumii ş.a. Toate aceste numiri desemnează locul plin de fericire creat de Dumnezeu pentru om.
Citește în continuare „Raiul, iubirea plină de lumina Preasfintei Treimi”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XXI-a, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 305-306
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
Atunci (la sfârșitul lumii) Domnul nostru Iisus Hristos se va arăta întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El… și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile. Și le va întreba: ce ați făcut? M-ați ascultat sau dimpotrivă, M-ați împroșcat? Ați urmat ceea ce v-am spus Eu, Dumnezeu fiind? Eu am coborât și am vorbit în graiul vostru, v-am învățat să vă iubiți unul pe altul, să vă ajutați, să vă iertați, ca și Dumnezeu să vă ierte. Așa ați făcut sau dimpotrivă, v-ați dușmănit?
Citește în continuare „La Judecată vom fi întrebați de binele ce am făcut”
Dacă deznădejdea, care vine din neîncrederea în bunătatea lui Dumnezeu, este mare primejdie pentru mântuire, apoi încrederea nesocotită în dumnezeiasca milostivire este și mai vinovată și mai primejdioasă. Prin deznădejde, omul își taie orice putință de îndreptare, iar nesocotita încredere nu mai vrea să facă fapte bune și păcătuiește cu știință și cu voie liberă; amândouă sunt păcate grele împotriva Duhului Sfânt și duc la pieire veșnică.
Citește în continuare „Dumnezeu este nespus de bun, dar totodată este nespus de drept”
Țăranii leneși și petrecăreți, văzând cum agricultorul adună roadele semințelor semănate și cum se bucură de ele, se vaită și se întristează, în mâinile lor neaflând nimic, căci nu s-au ostenit să semene; de aceea, nici roade n-au adunat, rămânând astfel fără nădejde de hrană.
Citește în continuare „Suntem generoși cu patimile și zgârciți cu milostenia”
Europa zilelor noastre este lezată din punct de vedere spiritual din cauza secularizării, care se exprimă prin indiferentism religios sau neapartenenţă religioasă. Însă, pentru a înţelege care sunt valorile ce stau la baza Europei, consider că este necesar să punem mai mult accent pe frământările, preocupările şi ideile de secole ale înaintaşilor noştri creştini. Propun, aşadar, analiza şi de ce nu (re)însuşirea unei identităţi din ce în ce mai controversate, dar care a fost redescoperită şi întrebuinţată de părinţii fondatori ai Uniunii Europene, şi anume identitatea creştină a Europei ca dimensiune spirituală creştină comună tuturor naţiunilor europene.
Citește în continuare „Identitatea creştină într-o Europă pluri-religioasă”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 389
„Mare armă e rugăciunea, mare întărire, mare comoară, mare liman…”
Citește în continuare „Rugăciunea ne pregătește pentru încercări”
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea, după ce a ieşit de la Cină, Iisus S’a dus ca de obicei la Muntele Măslinilor; şi după El s’au dus şi ucenicii Săi. Şi când a sosit în acel loc, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită“. Şi S’a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi, îngenunchind, Se ruga zicând: „Părinte, de voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine… Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!“ Şi, ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenici şi i-a găsit adormiţi de întristare. Şi le-a zis: „De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită“. Şi’n timp ce El încă vorbea, iată o gloată; şi’n fruntea ei venea cel care se numea Iuda, unul din cei doisprezece; şi s’a apropiat de Iisus ca să-L sărute. Iar Iisus i-a zis: „Iuda, prin sărutare-L vinzi tu pe Fiul Omului?…“. Iar cei de lângă El, văzând ce avea să se întâmple, au zis: „Doamne, vom lovi cu sabia?…“. Şi unul din ei a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă. Iar Iisus, răspunzând, a zis: „Pân’aici!, mai mult, nu!“ Şi atingându-Se de urechea aceluia, l-a vindecat. Şi a zis Iisus către arhiereii, căpeteniile templului şi bătrânii care veniseră asupră-I: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi ciomege. În toate zilele eram cu voi în templu şi nu v’aţi întins mâinile asupră-Mi… Dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului!“ Şi, prinzându-L, L-au dus şi L-au împins în casa arhiereului. Iar Petru Îl urma de departe. Şi, aprinzând ei foc în mijlocul curţii şi şezând împreună, a şezut şi Petru în mijlocul lor. Şi o slujnică, văzându-l cum şedea la foc şi cătând asupră-i, a zis: „Şi acesta era cu el!“ Dar el s’a lepădat, zicând: „Femeie, nu-l cunosc!“ Şi peste puţin timp, un altul văzându-l, i-a zis: „Şi tu eşti dintre ei!“ Petru însă a zis: „Omule, nu sunt!“ Şi după ce a trecut cam un ceas, un altul susţinea, zicând: „Negreşit, şi acesta a fost cu el, că e galileean“. Iar Petru a zis: „Omule, nu ştiu ce spui!…“. Şi îndată, când el încă nu sfârşise vorba, a cântat cocoşul. Şi întorcându-Se Domnul, a privit spre Petru; şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul Domnului, că-i spusese: „Mai înainte de a cânta cocoşul astăzi, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine“. Şi, ieşind afară, a plâns cu amar. Iar bărbaţii care-L păzeau pe Iisus Îl batjocoreau şi-L băteau şi, acoperindu-I faţa, Îl întrebau, zicând: „Ghiceşte, care este cel ce te-a lovit?…“. Şi multe altele spuneau împotrivă-I, defăimându-L. Şi când s’a făcut ziuă s’au adunat bătrânii poporului – arhiereii şi cărturarii – şi L-au dus în sinedriul lor şi I-au zis: „Spune-ne nouă dacă eşti tu Hristosul“. Şi El le-a zis: „Dacă vă voi spune, nu veţi crede; dar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde şi nici nu Mă veţi elibera. De acum însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu“. Iar ei cu toţii au zis: „Aşadar, tu eşti Fiul lui Dumnezeu?…“. Şi El le-a zis: „Voi o spuneţi, că Eu sunt“. Şi ei au zis: „Ce trebuinţă mai avem de mărturie? că noi înşine din gura lui am auzit-o!“ Şi sculându-se toată mulţimea acestora, L-au dus în faţa lui Pilat. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ Ap. Iuda |
| uda, rob al lui Iisus Hristos și frate al lui Iacov, celor ce sunt chemați, iubiți în Dumnezeu-Tatăl și păstrați pentru Iisus Hristos: Milă vouă și pace și iubirea să se înmulțească! Iubiților, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obște, simțit-am nevoie să vă scriu și să vă îndemn ca să luptați pentru credința dată sfinților, odată pentru totdeauna. Fiindcă s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiți, care de mai înainte au fost rânduiți spre această osândă, schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, și care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, pe Iisus Hristos. Voiesc, deci, să vă aduc aminte vouă, celor ce ați știut odată toate acestea, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din pământul Egiptului, a pierdut, după aceea, pe cei ce n-au crezut. Iar pe îngerii care nu și-au păzit vrednicia, ci au părăsit locașul lor, i-a pus în pază sub întuneric, în lanțuri veșnice, spre judecata Zilei celei mari. Tot așa, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor care, în același chip ca acestea, s-au dat la desfrânare și au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui veșnic. Asemenea deci și aceștia, visând, pângăresc trupul, leapădă stăpânirea și hulesc măririle (cerești). Dar Mihail arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: «Să te certe pe tine Domnul!». Aceștia însă defaimă cele ce nu cunosc, iar cele ce – ca dobitoace necuvântătoare – știu din fire, într-acestea își găsesc pieirea. |
Laptele de măgăriță are o istorie îndelungată în utilizări medicinale și cosmetice, chiar şi Hipocrate l-a consumat ca tratament în artrită, tuse și răni. Pentru că are proprietăți antimicrobiene, acest lapte este folosit în medicina populară împotriva infecțiilor, inclusiv în tusea convulsivă, dar și împotriva virusurilor, bacteriilor etc.
Substanțele necesare creșterii și dezvoltării plantelor sunt asigurate de rezervele acumulate în niște structuri speciale ale seminței – cotiledoanele și endospermul. Acestea conferă semințelor deosebitele lor proprietăți hrănitoare pentru animale și om. Substanțele nutritive pe care le acumulează semințele fac parte din toate categoriile, de la acizi grași la proteine, vitamine, minerale și fitonutrienți. Unele semințe acumulează cantități mari de lipide, astfel încât noi le putem presa pentru a obține uleiuri alimentare (și nu numai).
Citește în continuare „Consumul de nuci şi seminţe previne apariţia bolilor cronice”
Chinul iadului, constând în despărțirea de Dumnezeu cel iubitor și iubit, nu poate consta și într-o ură a Lui. Dar cei din iad nu trăiesc în simțirea iubirii lui Dumnezeu, ci mai degrabă într-o recunoaștere teoretică a faptului că El e iubitor și merită să fie iubit, dar nu-L poți iubi. Neputința de a-L iubi în mod real și recunoașterea că El ar merita să fie iubit și că El e iubitor se unesc în mod paradoxal.
Citește în continuare „Iadul – neputința de a-L iubi pe Dumnezeu”
„Vedeți ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, și suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaște, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Iubiților, acum suntem fii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat până acum. Știm că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. Și oricine și-a pus în El nădejdea, acesta se curățește pe sine, așa cum Acela curat este” (I Ioan 3, 1-3).
Citește în continuare „Porțile iadului sunt încuiate pe dinăuntru”
A treia duminică pregătitoare dinaintea Postului Mare ne amintește a doua venire, în slavă, a Domnului Iisus Hristos, când va judeca lumea, la Judecata de Apoi. Atunci vor sta toate neamurile înaintea Lui, iar El le va despărți de-a dreapta sau de-a stânga Sa. Regăsim astfel și în Evanghelia de astăzi cele două căi, vedem unde duc ele și că se despart. Cel ce vine prin smerenie și pocăință merge pe calea cea strâmtă a lepădării de sine, a iubirii de Dumnezeu și de oameni, sfârșind „binecuvântat”, de-a dreapta Domnului. Cel ce vine prin mândrie și mânie merge pe calea cea largă a afirmării de sine, a egoismului și sfârșește prin a fi blestemat de-a stânga lui. Sfânta Biserică ne accentuează această realitate ca un semnal de alarmă.
Citește în continuare „Judecata de Apoi ne arată că istoria lumii are un sfârşit”
Hotărât lucru, generație după generație de elevi, cea mai nesuferită materie școlară e matematica. În primul rând e o știință aridă, grea și plictisitoare. În al doilea rând, nu e clar deloc de ce trebuie s-o înveți dacă nu vrei să te faci inginer. Sau profesor de matematică, să chinui și tu alți bieți copii. „Nu exagera/nici cu matematica, s-o știi numai cât să nu te-ncurci la bani”, sugerează o piesă (sarcastică, e drept) a trupei „Sarmalele reci”.
Se simte deja în aer ambianța Postului Mare! Centrii nervoși ai ființei religioase se activează, veghea duhovnicească se dezmorțește, elanul ascetic tresaltă. Parcă fiecare creștin vrea să-și măsoare grabnic forțele, să vadă „câte parale mai face” ca ființă postitoare, de ce tip de entuziasm al înfrânărilor încă mai dispune. Și, de asemenea, să înțeleagă care este natura ispitelor din acest post. Căci, lucru bine știut, ispitele nu urmează un calendar anume, liniar și predictibil; ele au atât o recurență, cât și o prezență/substanță aleatorie. Așadar, în acest post, oare ce va urma?
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXXII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 935
„Tainele din fața noastră nu sunt fapte ale puterii omenești. Domnul, Care le-a săvârșit atunci la cina aceea, Același le săvârșește și pe acestea acum. Noi, preoții, nu suntem decât slujitorii; El este Cel ce le sfințește și le preface.”
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea, pe când Iisus Se apropia de Betfaghe şi de Betania, spre muntele numit al Măslinilor, i-a trimis pe doi din ucenici, zicând: „Mergeţi în satul din faţa voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat, pe care nimeni dintre oameni n’a şezut vreodată; dezlegaţi-l şi aduceţi-l. Şi dacă vă va’ntreba cineva: De ce-l dezlegaţi?, veţi spune aşa: Domnul are trebuinţă de el“. Şi, plecând, cei trimişi au găsit aşa cum le spusese El. Şi în timp ce dezlegau mânzul, stăpânii lui le-au zis: „De ce dezlegaţi mânzul?“ Iar ei le-au spus: „Domnul are trebuinţă de el“. Şi l-au adus la Iisus; şi aruncându-şi hainele lor pe mânz, L-au urcat pe Iisus. Iar în timp ce El mergea, îşi aşterneau hainele’n cale. Şi, apropiindu-Se El de panta Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, cu glas mare au început să-L laude pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: „Binecuvântat este Împăratul Cel ce vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus!“ Şi unii farisei din mulţime I-au zis: „Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii…“. Şi El, răspunzând, a zis: „V’o spun Eu vouă: Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga“. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile. Şi i-a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: „Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm“. Iar ei au zis: „Unde vrei să pregătim?“ Şi El le-a zis: „Iată, când veţi intra în cetate vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra şi spuneţi-i stăpânului casei: Învăţătorul îţi zice: Unde este odaia în care să mănânc Paştile cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foişor mare, aşternut; acolo să pregătiţi“. Iar ei, ducându-se, au aflat aşa cum le spusese El şi au pregătit Paştile. Şi când a sosit ceasul, S’a aşezat la masă, şi apostolii cu El. Şi le-a zis: „Cu dor am dorit să mănânc aceste Paşti cu voi mai înainte ca Eu să pătimesc. Că vă spun Eu vouă că de-acum nu le voi mai mânca până când se vor plini întru împărăţia lui Dumnezeu“. Şi luând paharul, mulţumind, le-a zis: „Luaţi-l şi împărţiţi-l între voi; că vă spun: De acum nu voi mai bea rodul viţei până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu“. Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat, zicând: „Acesta este Trupul Meu, cel ce se dă pentru voi; aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!“ Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: „Acest pahar este Legea cea Nouă, întru Sângele Meu, cel ce se varsă pentru voi. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă. Că Fiul Omului merge precum a fost rânduit, dar vai acelui om prin care este vândut!“ Iar ei au început să se întrebe unul pe altul, care dintre ei ar fi acela care avea să facă aceasta. Şi s’a făcut între ei şi o neînţelegere: Cine dintre ei s’ar părea a fi mai mare? Iar El le-a zis: „Împăraţii neamurilor domnesc peste ele şi cei ce le stăpânesc se cheamă binefăcători. Dar între voi să nu fie aşa; ci cel mai mare dintre voi să fie asemenea celui mai mic; şi căpetenia, asemenea celui ce slujeşte. Căci cine este mai mare: cel ce stă la masă, sau cel ce slujeşte? Oare nu cel ce stă la masă? Dar Eu, în mijlocul vostru, sunt asemenea celui ce slujeşte; iar voi sunteţi cei ce-aţi rămas cu Mine în încercările Mele; şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţie, aşa cum Tatăl Meu Mi-a rânduit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea întru împărăţia Mea şi să şedeţi pe tronuri, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Simone, Simone, iată că Satana v’a cerut să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M’am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa; iar tu, oarecând revenindu-ţi, întăreşte-i pe fraţii tăi“. Iar el I-a zis: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi’n temniţă şi la moarte…“. Iar Iisus i-a zis: „#i-o spun Eu ţie, Petre: astăzi nu va cânta cocoşul până ce tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine, cum că nu Mă cunoşti“. Şi le-a zis: „Când v’am trimis fără pungă şi fără traistă şi fără încălţăminte, avut-aţi lipsă de ceva?“ Iar ei au zis: „De nimic“. Şi El le-a zis: „Acum însă cel care are pungă, să şi-o ia; tot aşa şi traista; şi cel care nu are sabie, să-şi vândă haina şi să-şi cumpere. Că vă spun că’ntru Mine trebuie să se plinească ceea ce este scris: Şi cu cei fără de lege a fost socotit; căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit“. Şi ei au zis: „Doamne, iată aici două săbii“. Iar El le-a zis: „Sunt de-ajuns!“ Şi a ieşit şi S’a dus ca de obicei la Muntele Măslinilor; şi după El s’au dus şi ucenicii Săi. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ Ap. III Ioan |
 reotul, către Gaiu cel iubit, pe care îl iubesc întru adevăr: Iubitule, mă rog să ai spor în toate și să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu sufletul. M-am bucurat mult când au venit frații și au mărturisit despre adevărul tău, așa cum umbli tu întru adevăr. Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud că fiii mei umblă întru adevăr. Iubitule, cu credință faci oricâte faci pentru frați și anume pentru (frații) străini, care, în fața Bisericii, au dat mărturie despre dragostea ta. Bine vei face să-i ajuți în călătoria lor, după cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu. Fiindcă pentru numele lui Hristos au plecat la drum, fără să ia nimic de la neamuri. Noi, deci, datori suntem să sprijinim pe unii ca aceștia, ca să fim împreună-lucrători pentru adevăr. Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, care ține să fie cel dintâi între ei, nu ne primește. Pentru aceea, când voi veni, îi voi pomeni de faptele pe care le face, defăimându-ne cu vorbe urâte; și, nemulțumit fiind cu acestea, nici el nu primește pe frați, nici pe cei care voiesc să-i primească nu-i lasă, și-i dă afară din Biserică. Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu. Lui Dimitrie datu-i-s-a mărturie de către toți și de către însuși adevărul; mărturie îi dăm și noi și știi că mărturia noastră este adevărată. Multe lucruri aveam să-ți scriu; totuși, nu voiesc să ți le scriu cu cerneală și condei, ci nădăjduiesc să te văd în curând, și atunci vom grăi gură către gură. Pace ție! Prietenii te îmbrățișează. îmbrățișați pe prieteni, pe fiecare după numele lui. |
Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci, drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viața veșnică. Matei 25, 31-46 Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne)
Citește în continuare „Judecata obștească, momentul adevărului”
| DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna în faţa Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Sa: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M’aţi primit; gol, şi M’aţi îmbrăcat; bolnav, şi M’aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Atunci Îi vor răspunde drepţii, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? sau însetat şi #i-am dat să bei? sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” Şi răspunzând Împăratul, le va zice: „Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut”. Atunci va zice şi celor din stânga: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M’aţi primit; gol, şi nu M’aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M’aţi cercetat”. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu ţi-am slujit?” Atunci le va răspunde, zicând: „Adevăr vă spun, întrucât nu aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut”. Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică“. |
| DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE Ap. I Corinteni |
| raților, nu mâncarea ne va așeza înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisosește, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipsește. Dar vedeți ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Fiindcă, de te-ar vedea cineva pe tine, cel ce ai cunoștință, că șezi la masă în templul idolilor, oare conștiința lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Și va pieri prin cunoștința ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! Și așa, păcătuind împotriva fraților și lovind conștiința lor slabă, păcătuiți față de Hristos. De aceea, dacă o mâncare smintește pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu. Oare, nu sunt eu liber? Nu sunt eu Apostol? N-am văzut eu pe Iisus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrarea mea întru Domnul? Dacă altora nu le sunt Apostol, vouă, negreșit, vă sunt. Pentru că voi sunteți pecetea apostoliei mele întru Domnul. |
Abordarea pe care o sugerăm pentru a descoperi daca sunteţi compatibil cu partenerul dumneavoastră poate părea puţin prea logică sau prea lipsită de sentimente pentru unii. Nu negăm importanţa emoţiilor şi a iubirii romantice pentru celălalt, dar sugerăm că doar astfel de emoţii nu ar putea forma cea mai bună fundaţie pentru o relaţie ce va dura o viaţă întreagă. De fapt, dacă emoţiile sunt foarte puternice, ele chiar vă pot face să nu vedeţi că nu sunteţi potriviţi unul pentru celălalt în câteva aspecte foarte serioase.
Citește în continuare „Să nu cauți „jumătatea perfectă”, ci persoana compatibilă”
Preasfinţitul Moussa, Episcopul Ortodox pentru Tineret (din America, n. r.), îşi împărtăşeşte experienţa îndelungată în consilierea cuplurilor tinere într-o formulă succintă şi surprinzător de eficientă cu ajutorul căreia puteți afla dacă dumneavoastră şi partenerul sunteţi compatibili:
Recomandată de o extraordinară capacitate de persuasiune, poezia imnografică a Părinţilor sirieni din primele veacuri a pătruns în corpul Tradiţiei bisericeşti, fiind prezentă şi valorificată liturgic până astăzi prin frumuseţea şi bogăţia ei. Cu reverberaţii teologice adânci, imnurile teologice siriene descoperă autentic specificitatea creştinismului Bisericii Primare de Răsărit, aducând o contribuţie foarte importantă în procesul de promovare a adevărurilor de credinţă.
Citește în continuare „Imnografia siriacă în tradiţia Bisericii Răsăritene”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea I, Ep. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 81, pp. 19-20
„Se vor așeza tronurile și Cel Vechi de zile Se va așeza și se vor deschide cărțile care au scris în ele faptele și cuvintele și gândurile noastre în chip credincios și nemincinos; când mii de mii de îngeri vor sluji Lui și zeci de mii de zeci de mii vor sta în jurul Lui și amenințarea focului arzător se va întinde peste tot și va înconjura toate și va topi munții ca ceara. Căci râu de foc curgea înaintea Lui (Daniel 7, 9-10); când tartarul și prăpastia largă și de neînchipuit și întunericul cel mai din afară și viermele cel neadormit se vor arăta fiind de față (Psalmi 96, 3; Luca 16, 26). Și pe deasupra frica va atârna din văzduh peste toți care așteaptă sfârșitul. Iar îngerii mâniei vor răspândi foc, gata spre pedepsirea a toată fărădelegea. Pe lângă aceștia, toată zidirea pământească și cerească (…) va sta de față așteptând cu cutremur arătarea înfricoșătoare a judecății dumnezeiești. În fața tuturor se vor citi faptele noastre ale tuturor și se vor dezgoli toate cele ascunse, ca să-și cunoască astfel toți unii altora păcatele, ca și fiecare pe ale sale, citind fără amăgire cartea conștiinței sale: Mustra-te-voi și voi pune înaintea feței tale păcatele tale (Psalmi 49, 22).
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE Evanghelia de la Luca |
| is-a Domnul: „Luaţi aminte să nu fiţi amăgiţi; că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt!, şi: Vremea s’a apropiat!… Nu mergeţi după ei! Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă’nspăimântaţi; că mai întâi acestea trebuie să fie, dar sfârşitul nu va fi curând“. Şi vor fi semne în soare, în lună şi’n stele, iar pe pământ spaimă’ntru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi-al valurilor. Şi oamenii-şi vor da duhul de frică şi de aşteptarea celor ce vor să vină peste lume; că puterile cerurilor se vor clătina. Şi atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nor cu putere multă şi cu slavă. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luaţi aminte la voi înşivă, să nu vi se îngreuieze inimile de’mbuibare şi de beţie şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără veste, căci ca o mreajă va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa’ntregului pământ. Aşadar, privegheaţi în toată vremea rugându-vă, ca să vă’ntăriţi să scăpaţi de toate acestea care vor să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului“. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE Ap. I Corinteni |
| raților, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Mâncați tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebați nimic pentru cugetul vostru; fiindcă «al Domnului este pământul și plinirea lui». Dacă cineva dintre necredincioși vă cheamă pe voi la masă și voiți să vă duceți, mâncați orice vă este pus înainte, fără să întrebați nimic pentru conștiință. Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncați, pentru cel care v-a spus și pentru conștiință. |
Zicem noi într-o alcătuire de la Sfântul Maslu, vorbind cu Maica Domnului: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului Ceresc, ceea ce ești mult lăudată, te rog curățește mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate și o fă lăcaș înfrumusețat la dumnezeieștii Treimi ca să laud și să măresc puterea ta și mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu netrebnicul, robul tău”. De unde pornim? De la conștiința că suntem robi netrebnici: „eu, netrebnicul, robul tău” doresc să fiu mântuit și, pentru că doresc să fiu mântuit, cer ceva de la tine, Maica Domnului, de la tine care ești „palat preacurat al împăratului ceresc”. Când este Maica Domnului „palat preacurat al împăratului ceresc”, al Mântuitorului nostru Iisus Hristos? A fost când L-a purtat pe Domnul Hristos în pântecele ei.
Citește în continuare „Să ne rugăm Maicii Domnului să curățească mintea noastră întinată”
Când le privești de afară, bisericile par să stea pe loc. Însă imediat ce pășești înăuntrul lor, simți cum ele se mișcă. Dinspre pământ către cer. Și dinspre veacul în care trăiești, ce tocmai a rămas la intrare, spre timpul încremenit al unui veac din trecut. Un timp care, deși s-a oprit din curgere, își păstrează încă prospețimea, dovadă că e viu, la fel de viu ca-n vremea trecerii sale grăbite prin lume. Singurul semn al vremelniciei ești tu, muritorul de până mai adineauri, adică de până în dreptul pragului peste care ai pășit.
Între categoriile de sfinţi ai Bisericii noastre la loc de cinste sunt sfinţii militari. Îi vedem reprezentaţi în naosul bisericii în uniforma militară a epocii în care au trăit ca viteji ce au mărturisit cu preţul vieţii pe Hristos ca Domn şi Dumnezeu. Ei sunt martiri militari care au ales să slujească Mântuitorului Iisus Hristos şi să arate conducătorilor vremelnici că sunt creştini. Pentru credinţa lor au fost martirizaţi şi astfel sunt mucenici ai Bisericii lui Hristos. Între ei îl regăsim şi pe sfântul pe care-l sărbătorim astăzi, Marele Mucenic Teodor Tiron.
Citește în continuare „Teodor Tiron, viteazul mucenic al lui Hristos”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXIII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 417-418
„(…) Cel care caută cu grijă și cercetează bine mărgăritarul va afla suferințe cu mult mai mari decât acestea. Altele îi erau suferințele, mai cumplite și mai mari, în stare să-i zguduie și mai mult sufletul lui Iov. În primul rând că nu știa nimic lămurit de Împărăția cerurilor și de înviere; de aceea și spunea cu lacrimi: Că nu voi trăi în veac, ca să rabd! (Iov 7, 16). În al doilea rând, că știa că a făcut mult bine; în al treilea rând, că știa că n-a făcut nici un rău; și în al patrulea rând, că socotea că suferă acestea de la Dumnezeu – că dacă ar fi știut că le suferă și de la diavolul, și asta l-ar fi scandalizat din destul -, în al cincilea rând, că auzea pe prietenii lui învinuindu-l de păcat: N-ai fost biciuit pe cât ai păcătuit! (Iov 11, 6); în al șaselea rând, că vedea că cei ce trăiesc în păcat sunt fericiți și-și bat joc de el; în al șaptelea rând, că n-a văzut vreodată pe un altul suferind atâta. Iar dacă vrei să afli cât de mari au fost suferințele lui Iov, gândește-te la cele ce se petrec acum. Cu toate că acum așteptăm Împărăția cerurilor, că nădăjduim învierea și bunătățile cele nespuse, că ne știm vinovați cu mii de păcate, că avem înaintea noastră pilde atât de mari, că suntem părtași unei atât de înalte filozofii, totuși dacă unii din noi pierdem o fărâma de aur, și aceea de cele mai multe ori furată, apoi socotim viața cu neputință de trăit; mai mult: nici femeia nu ne pisează la cap, nici copiii nu ne sunt uciși, nici prietenii nu ne ocărăsc, nici slugile nu ne batjocoresc, ci sunt chiar mulți cei care ne mângâie: unii cu cuvântul, alții cu fapta; gândește-te acum de câte cununi nu este vrednic Iov…?”
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, L-au dus pe Iisus la locul Golgota, care se tâlcuieşte Locul Căpăţânii. Şi era ceasul al treilea când L-au răstignit. Iar când a fost ceasul al şaselea, întuneric s’a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Şi la al nouălea ceas a strigat Iisus cu glas mare: „Eloi, Eloi, lama sabahtani?“, care se tălmăceşte: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M’ai părăsit?“ Şi auzind unii din cei ce stăteau acolo, ziceau: „Vezi, îl strigă pe Ilie…“. Şi alergând unul, a umplut cu oţet un burete şi l-a pus într’o trestie şi I-a dat să bea, zicând: „Lăsaţi să vedem dacă vine Ilie să-l coboare…“. Iar Iisus, strigând cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi catapeteasma templului s’a sfâşiat în două, de sus până jos. Iar sutaşul care stătea în faţa Lui, văzând că El cu un astfel de strigăt Şi-a dat duhul, a zis: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Omul Acesta!“ Şi erau şi femei care priveau de departe, între care şi Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob cel Mic şi a lui Iosif, şi Salomeea, care Îl urmau şi-I slujeau pe când El era în Galileea, şi altele multe care se suiseră cu El în Ierusalim. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE Ap. II Ioan |
 reotul, către aleasa doamnă și către fiii ei, pe care eu îi iubesc întru adevăr și nu numai eu, ci și toți care au cunoscut adevărul, pentru adevărul care rămâne în noi și va fi cu noi în veac: Har, milă, pace fie cu voi, de la Dumnezeu-Tatăl și de la Iisus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr și în dragoste. Foarte mult m-am bucurat că am aflat pe unii dintre fiii tăi umblând întru adevăr, precum am primit poruncă de la Tatăl. Și acum te rog, doamnă, nu ca și cum ți-aș scrie poruncă nouă, ci pe aceea pe care noi o avem de la început, ca să ne iubim unii pe alții. Și aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum ați auzit dintru început, ca să umblați întru iubire. Pentru că mulți amăgitori au ieșit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul și antihristul. Păziți-vă pe voi înșivă, ca să nu pierdeți ceea ce ați lucrat, ci să primiți plata deplină. Oricine se abate și nu rămâne în învățătura lui Hristos, nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învățătura Lui, acela are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă cineva vine la voi și nu aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: Bun venit! Pentru că cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaș la faptele lui cele rele. Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hârtie și cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi și să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină. Te îmbrățișează fiii surorii tale celei alese. |
Nu cunosc o lucrare mai profundă în noi precum cea a iubirii. Dincolo de orice costuri, lucrarea iubirii în noi ne conduce spre desăvârșire. E atât de multă umbră în noi, dar și multă lumină pe care iubirea o potențează și e capabilă să o amplifice. „În toate poveștile de dragoste există întotdeauna ceva care ne apropie de eternitate și de esența vieții, pentru că poveștile de dragoste conțin toate tainele lumii”, scrie Paulo Coelho.
Atunci când pe om îl doare pentru semenul său, Dumnezeu se înduioșează și se bucură într-un anumit fel, pentru că unul ca acesta, prin dragostea pe care o are, se înrudește cu El și de aceea primește mângâierea Lui cea dumnezeiască. Altfel nu ar fi putut suporta durerea pentru semenul său.
Citește în continuare „Durerea ta te ajută să înțelegi durerea celorlalți”
Pe om îl caracterizează întrebarea; ea l-a dus la reflexiune. Permanenta întrebare l-a mânat înainte și l-a făcut mai om. Niciodată mulțumit cu ceea ce știe și posedă, întotdeauna căutător în necunoscut, el a căzut în stări de neliniște; omul a trecut prin crize. Dacă întrebarea și căutarea continuă îi sunt caracteristice, nu mai puțin îi aparține certitudinea.
Citește în continuare „Adevărata certitudine a omului este legătura cu Dumnezeu”
Omul suferă din pricina păcatelor sale. Oricum, bunătatea lui Dumnezeu socotește durerea drept lucrare duhovnicească, iar El dăruiește o plată și o răsplată. Cum oare putem noi să nu iubim un astfel de Dumnezeu? Cum oare putem noi să nu ne închinăm întreaga viață adorării Lui! Dar, din păcate, în ciuda tuturor acestor lucruri, noi Îl uităm – iar eu mai mult decât toți – din care pricină încălcăm poruncile Sale.
Barnaba, Epistola, cap. XVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 161
„Sunt două căi: a învățăturii și a stăpânirii, sau a luminii și a întunericului; iar deosebirea între cele două căi este mare; pe una sunt rânduiți îngerii luminați ai lui Dumnezeu, iar pe alta îngerii satanei. Și unul este Domn din veci și până în veci, iar altul este stăpânitor al timpului de acum al fărădelegii.”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea arhiereii au ţinut sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul; şi după ce L-au legat pe Iisus, L-au dus şi i L-au predat lui Pilat. Şi Pilat L-a întrebat: „Tu eşti împăratul Iudeilor?“ Iar El, răspunzându-i, a rostit: „Tu o spui“. Şi arhiereii Îl învinuiau de multe. Şi Pilat L-a întrebat, zicând: „Nu răspunzi nimic? Vezi câte spun ei împotriva ta“. Dar Iisus n’a mai răspuns nimic, aşa încât Pilat se mira. Iar de sărbătoarea Paştilor el le elibera un întemniţat pe care-l cereau ei. Şi era unul cu numele Baraba, închis împreună cu nişte răsculaţi care în răscoală săvârşiseră omor. Şi mulţimea, strigând, a început să-i ceară lui Pilat să facă aşa cum întotdeauna făcea pentru ei. Iar Pilat le-a răspuns, zicând: „Vreţi să vă eliberez pe împăratul Iudeilor?“ Fiindcă ştia că din invidie i-L dăduseră arhiereii în mână. Dar arhiereii au aţâţat mulţimea, ca mai degrabă să le elibereze pe Baraba. Iar Pilat, răspunzând iarăşi, le-a zis: „Ce vreţi să fac cu cel despre care ziceţi că e împăratul Iudeilor?“ Ei iarăşi au strigat: „Răstigneşte-l!“ Iar Pilat le-a zis: „Dar ce rău a făcut?“ Iar ei mai tare strigau: „Răstigneşte-l!“ Şi Pilat, vrând să facă pe voia mulţimii, le-a eliberat pe Baraba; iar pe Iisus, după ce L-a biciuit, L-a dat să fie răstignit. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE Ap. I Ioan |
| ubiților, dacă cineva zice: Iubesc pe Dumnezeu!, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este. Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Și această poruncă avem de la El, cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său. Oricine crede că Iisus este Hristos este născut din Dumnezeu și oricine iubește pe Cel care a născut, iubește și pe Cel ce S-a născut din El. Din aceasta cunoaștem că iubim pe fiii lui Dumnezeu, dacă iubim pe Dumnezeu și împlinim poruncile Lui. Pentru că dragostea de Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile Lui; și poruncile Lui nu sunt grele. Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea, și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră. Cine este cel ce biruiește lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu? Acesta este Cel care a venit prin apă și prin sânge: Iisus Hristos; nu numai prin apă, ci prin apă și prin sânge; și Duhul este Cel ce mărturisește, pentru că Duhul este adevărul. Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl și Cuvântul și Sfântul Duh și Acești trei Una sunt. Și trei sunt care mărturisesc pe pământ: duhul și apa și sângele; și acești trei mărturisesc Ia fel. Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, întrucât aceasta este mărturia lui Dumnezeu: că a mărturisit pentru Fiul Său. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu, are această mărturie în el însuși. Cine nu crede în Dumnezeu, L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut în mărturia pe care a mărturisit-o Dumnezeu pentru Fiul Său. Iar mărturia este aceasta: că Dumnezeu ne-a dat viață veșnică și această viață este întru Fiul Său. Cel ce are pe Fiul, are Viața; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are Viața. Acestea am scris vouă, care credeți în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să știți că aveți viață veșnică, și aceasta este încrederea pe care o avem către El că, dacă cerem ceva după voința Lui, El ne ascultă. Și dacă știm că El ne ascultă ceea ce Îi cerem, atunci știm că dobândim cererile pe care I le-am cerut. Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind păcat nu de moarte, să se roage și Dumnezeu va da viață acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este și păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela. Orice nedreptate este păcat, dar este și păcat care nu e de moarte. Știm că oricine e născut din Dumnezeu, nu păcătuiește; și cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzește pe sine, și cel rău nu se atinge de el. Știm că suntem din Dumnezeu și lumea întreagă zace sub puterea celui rău. Știm, iarăși, că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaștem pe Dumnezeul cel adevărat; și noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu și viața de veci. Fiilor, păziți-vă de idoli! |
În timpul bolii trebuie mai întâi să ne silim a mulțumi lui Dumnezeu, iar atunci când sufletul gustă dulceața și tihna pe care le aduce această mulțumire se grăbește singur spre ea, ca spre un liman. El se grăbește într-acolo fugind de valurile grele ale cârtirii, puținătății de suflet și întristării.
Citește în continuare „Pe cine iubește Domnul, aceluia îi trimite necazuri”
Adresându-se maicilor din mănăstirea sa, Antim, Bătrânul din Chios, sublinia: „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în același timp, de post și de priveghere.
Credința în Dumnezeu este o mare experiență a omului, cea mai mare. Ea cere toată ființa și toată energia noastră spirituală; ea cere dilatarea la maximum a ființei noastre interioare.
Citește în continuare „Credința dă stabilitate și sens vieții lăuntrice”
O temă recurentă a Patericului este nejudecarea. Părinții revin în diverse forme asupra acestui subiect, poate tocmai pentru a-i arăta centralitatea în viața spirituală. Cu o asemenea povestire debutează și setul de apoftegme despre avva Pafnutie. Bătrânul a povestit: „Mergând pe drum, s-a întâmplat să mă rătăcesc din pricina ceții și m-am pomenit în apropierea unui sat. Acolo i-am văzut pe unii împreunându-se fără rușine. M-am oprit să mă rog pentru păcatele mele și, iată, un înger cu o sabie a coborât și-mi spune: «Pafnutie, toți cei care-i judecă pe oameni mor de această sabie. Dar pentru că tu n-ai judecat pe nimeni, ci te-ai smerit în fața lui Dumnezeu, ca și cum tu ai fi păcătuit, numele tău a fost scris în cartea celor vii»”.
Citește în continuare „Puterea de viață făcătoare a compasiunii”
Muzica bizantină interpretată de oameni trăitori ai rugăciunii te ridică la cer. Dacă mergi în spaţii monastice unde rugăciunea inimii este firescul existenţei cotidiene a monahilor, vei observa că în timpul slujbelor interpretarea bizantină a cântărilor de la strană te înalţă duhovniceşte.
Citește în continuare „Cântul bizantin, aducător de pace duhovnicească”
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VI-a, Cap. II, 16.2.-16.3., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 399
„Poate fi, oare, o rană mai mare decât un prieten rău?” (citat din Sofocle)
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, în timp ce Iisus vorbea cu ucenicii Săi, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, şi cu el o gloată cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari şi de la bătrâni. Iar trădătorul le dăduse semn, zicând: „Cel pe care-l voi săruta, acela este. Prindeţi-l şi duceţi-l sub pază“. Şi venind îndată şi apropiindu-se de El, I-a zis: „Învăţătorule!…“. Şi L-a sărutat. Iar ei au pus mâna pe El şi L-au prins. Unul din cei care stăteau pe lângă El, scoţând sabia, a lovit-o pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi eram la voi în templu, învăţând, şi nu M’aţi prins. Dar acestea sunt ca să se plinească Scripturile“. Atunci, părăsindu-L, toţi au fugit. Iar un tânăr mergea după El, învelit într’un cearşaf pe trupul gol; şi l-au prins, dar el, lăsând cearşaful, a fugit gol. Şi L-au dus pe Iisus la arhiereu; şi s’au adunat toţi arhiereii şi bătrânii şi cărturarii. Iar Petru, de departe, a mers după El până înlăuntru în curtea arhiereului; şi şedea cu slugile, încălzindu-se la foc. Arhiereii şi tot sinedriul căutau mărturie împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, dar nu găseau. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: „Noi l-am auzit spunând aşa: Voi dărâma acest templu făcut de mână şi în trei zile voi clădi altul, nefăcut de mână“. Dar nici aşa, mărturia lor nu era la fel. Şi sculându-se arhiereul în mijloc, L-a întrebat pe Iisus, zicând: „Nimic nu răspunzi la tot ce mărturisesc aceştia împotriva ta?“ Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: „Eşti tu Hristosul, fiul Celui-Binecuvântat?“ Iar Iisus i-a zis: „Eu sunt, şi-L veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind pe norii cerului“. Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: „Ce trebuinţă mai avem de martori? Aţi auzit blasfemia! Ce părere aveţi?…“. Iar ei toţi au judecat că vrednic e de moarte. Şi au început unii să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi să-I zică: „Profeţeşte!…“. Şi slugile Îl băteau cu palmele peste obraz. Şi pe când Petru era jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului şi văzându-l pe Petru încălzindu-se, s’a uitat la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Iisus Nazarineanul!“ El însă a tăgăduit, zicând: „Nici că ştiu, nici că înţeleg ce spui“. Şi a ieşit afară în faţa curţii; şi a cântat cocoşul. Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să le spună celor de faţă că şi acesta este dintre ei. Iar el din nou a tăgăduit. Şi după puţin timp, cei de faţă i-au zis iarăşi lui Petru: „Cu adevărat eşti dintre ei, că eşti galileean şi graiu-ţi este asemănător“. Iar el a început să se blesteme şi să se jure: „Nu-l cunosc pe omul acesta de care-mi vorbiţi…“. Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: „Înainte de a cânta cocoşul de două ori, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine“. Şi a’nceput să plângă. Şi, dimineaţa, arhiereii au ţinut de’ndată sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul; şi după ce L-au legat pe Iisus, L-au dus şi i L-au predat lui Pilat. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE Ap. I Ioan |
| ubiților, dacă inima noastră nu ne osândește, avem îndrăznire către Dumnezeu. Și orice-I cerem primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui și cele plăcute înaintea Lui le facem. Și aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, și să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă. Cel ce păzește poruncile Lui rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în El; și prin aceasta cunoaștem că El rămâne în noi, din Duhul pe Care ni L-a dat. Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți proroci mincinoși au ieșit în lume. În aceasta să cunoașteți duhul lui Dumnezeu; orice duh care mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Și orice duh care nu mărturisește pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care ați auzit că vine, și acum este chiar în lume. Voi, fiilor, sunteți din Dumnezeu și i-ați biruit pe acei proroci, de vreme ce mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume și lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaște pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaștem Duhul adevărului și duhul rătăcirii. Iubiților, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă EI ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Iubiților, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi și noi datori suntem să ne iubim unul pe altul. |
Mulți vorbim despre dragoste (precum și eu), dar nu cunoaștem de câte carate este dragostea noastră. Dacă Hristos ne-ar fi spus, vrând să ne încerce: „Fiilor, Raiul s-a umplut și nu mai am unde să vă pun!” ‒ pentru ca astfel fiecare dintre noi să ne cunoaștem valoarea dragostei noastre ‒, unii dintre noi am fi spus cu obrăznicie: „De ce nu ne-ai spus aceasta mai devreme!”. Iar alții ar fi alergat ca să nu piardă deloc timp, nici măcar un minut, ca să se distreze și nu ar mai fi vrut nici să audă de Hristos.
Citește în continuare „De ce nu simt dragostea lui Dumnezeu ?”
Dacă nu vrem să ne simplificăm viața putem, totuși, s-o complicăm. Însă vă dau eu niște rețete de complicare a vieții, cu care puteți să începeți chiar de acum.
Trebuie a păzi a nu te birui de tulburare. Și a-i vedea pe toți mai buni. Și pe mine să mă văd mai rău. Și dacă Duhul Sfânt a străbătut în inima mea, atunci și Duhul Sfânt (că pe măsură ce doresc să mă smeresc, să-i văd pe toți mai buni, în timpul acela Duhul Sfânt) desăvârșește smerenia. Și pe măsură ce desăvârșește smerenia, desăvârșește și dragostea. Că aceste două virtuți nu se pot despărți una de alta. Și atunci, ca să nu pierzi dragostea de Dumnezeu și de aproapele, trebuie să te păzești.
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXIII-a, 94-95, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 53, pp. 266-267
„Trădătorul nu zice: Partea mea e Hristos, fiindcă îndată năvălește împotriva lui ticăloșia răului și-i zice: Te înșală, Doamne Iisuse, ăsta e al meu. Avem ca exemplu pe Iuda: când acesta a cerut pâinea de la Hristos, a intrat în inima lui diavolul (Ioan 13, 2).” Citește în continuare „Trădătorul se predă diavolului”
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s’a dus la arhierei ca să li-L dea pe Iisus în mână. Şi auzind ei, s’au bucurat şi au făgăduit să-i dea bani. Şi el căuta cum să-L dea în mâna lor la un prilej potrivit. Iar în ziua cea dintâi a Azimelor, când jertfeau Paştile, ucenicii Săi L-au întrebat: „Unde vrei să mergem să-#i gătim, ca să mănânci Paştile?“ Şi a trimis doi din ucenicii Săi şi le-a zis: „Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el; şi acolo unde va intra el, spuneţi-i stăpânului casei că Învăţătorul zice: Unde este odaia în care să mănânc Paştile împreună cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foişor mare, gata aşternut. Acolo să pregătiţi pentru noi“. Şi au ieşit ucenicii şi au venit în cetate şi au găsit aşa cum le spusese El şi au pregătit Paştile. Iar făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece. Şi pe când şedeau la masă şi mâncau, Iisus a zis: „Adevăr vă grăiesc că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde“. Ei au început să se întristeze şi să-I zică unul câte unul: „Nu cumva sunt eu?…“. Iar El le-a zis: „Unul din cei doisprezece, care întinge cu mine în blid. Că Fiul Omului merge cum este scris despre El; dar vai acelui om prin care Fiul Omului este vândut! Bine era de omul acela dacă nu s’ar fi născut!“ Şi pe când mâncau, Iisus a luat pâine şi, binecuvântând, a frânt şi le-a dat şi a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu“. Şi luând paharul, mulţumind, le-a dat şi au băut din el toţi; şi le-a zis: „Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, carele pentru mulţi se varsă. Adevăr vă grăiesc că de acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea, nou, întru împărăţia lui Dumnezeu“. Şi după ce au cântat imnuri, au ieşit la Muntele Măslinilor. Şi le-a zis Iisus: „În această noapte toţi vă veţi poticni, că scris este: Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile; dar după ce voi învia, voi merge mai înainte de voi în Galileea“. Iar Petru I-a zis: „Chiar dacă toţi se vor poticni, eu unul, nu!“ Şi i-a zis Iisus: „Adevăr îţi grăiesc că astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoşul de două ori, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine“. El însă spunea cu mai mare stăruinţă: „Şi de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui!…“. Şi tot aşa spuneau toţi. Şi au venit într’un loc al cărui nume este Ghetsimani şi le-a zis ucenicilor Săi: „Şedeţi aici până ce Mă voi ruga“. Şi i-a luat cu El pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan; şi a început a Se tulbura şi a Se mâhni şi le-a zis: „Întristat de moarte Îmi este sufletul… Rămâneţi aici şi privegheaţi“. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi Se ruga ca, de este cu putinţă, ceasul acela să treacă pe-alături de El. Şi zicea: „Avva, Părinte, toate-Ţi sunt cu putinţă. Depărtează paharul acesta de la Mine!… Dar fie nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu!“ Şi a venit şi i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Simone, dormi? Un ceas n’ai fost în stare să priveghezi?… Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Că duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.“ Şi mergând iarăşi, S’a rugat spunând acelaşi cuvânt. Şi din nou venind, i-a găsit dormind; că ochii le erau îngreuiaţi; şi nu ştiau ce să-I răspundă. Şi a venit a treia oară şi le-a zis: „De-acum dormiţi şi odihniţi-vă!… Destul! A sosit ceasul. Iată, Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem. Iată, s’a apropiat cel care M’a vândut“. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE Ap. I Ioan |
| ubiților, oricine este născut din Dumnezeu nu săvârșește păcat, pentru că sămânța lui Dumnezeu rămâne în acesta; și nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta cunoaștem pe fiii lui Dumnezeu și pe fiii diavolului: oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubește pe fratele său; pentru că aceasta este vestea pe care ați auzit-o de la început, ca să ne iubim unul pe altul, nu precum Cain, care era de la cel viclean și a ucis pe fratele său. Și pentru care pricină l-a ucis? Fiindcă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte. Nu vă mirați, fraților, dacă lumea vă urăște. Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați; cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte. Oricine urăște pe fratele său este ucigaș de oameni și știți că orice ucigaș de oameni nu are viață veșnică, dăinuitoare în El. În aceasta am cunoscut iubirea: că El Și-a pus sufletul Său pentru noi, și noi datori suntem să ne punem sufletele pentru frați. Iar cine are bogăția lumii acesteia și se uită la fratele său care este în nevoie și își închide inima față de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu? Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta și cu adevărul. În aceasta vom cunoaște că suntem din adevăr și în fața lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre, fiindcă, dacă ne osândește inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și știe toate. Iubiților, dacă inima noastră nu ne osândește, avem îndrăznire către Dumnezeu. Și orice-I cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui și cele plăcute înaintea Lui le facem. |
Datorită compoziției bogate în vitamine, minerale și oligoelemente, consumul de carne de raţă are multiple beneficii, cum ar fi întărirea sistemului imunitar sau ajută în combaterea anemiei. Ca oricare pasăre, raţa se poate găti în multe moduri: tocană, prăjită, umplută, supă, gulaș, pate. Spre deosebire de carnea de pui sau curcan, rața nu este considerată dietetică, deoarece nu are un conținut scăzut de calorii, de aceea se recomandă consumul cu moderație.
Citește în continuare „Preparate delicioase cu raţă la cuptor”
Legumele verzi fac parte din orice top al alimentelor sănătoase care, prin fitonutrienții pe care îi conțin, au capacitatea de a preveni și ameliora inflamația cronică și, odată cu ea, afecțiunile cronice ale mileniului: diabetul zaharat, bolile cardiovasculare, cancer, Alzheimer. Două astfel de legume sunt broccoli și țelina.
Citește în continuare „Două legume verzi anticancerigene: broccoli şi ţelina”
Atunci când se întristează sufletul tău la vreme de boală, iar moartea vine cu înfricoșare, liniștește-ți și mângâie-ți inima ta cea șovăitoare, tulburată și întristată, prin următoarele cugetări: Tu, Doamne, din adâncul înțelepciunii iubirii de oameni toate le faci și le dai tuturor cele de trebuință.
Recunoscător este cel smerit. Nemulțumirea ascunde egoism.
Citește în continuare „Viața omului recunoscător este ca un cer infinit”
Bătrânul Porfirie zicea: „Viața fără Hristos nu este viață. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele și gândurile tale, tu trăiești fără Hristos”.
10 pași, atâția sunt de făcut pentru a putea să te întâlnești cu Dumnezeu. 10 pași care echivalează, ce-i drept, cu o călătorie pe altă planetă. Și acea planetă ești chiar tu.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXV, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 756
„Înălțimea pe care o dă lumea este cu silnicie și plină de frică; înălțimea pe care o dă smerenia te face asemenea cu Dumnezeu. Un astfel de om rămâne înalt, chiar dacă nu-i admirat de nimeni; celălalt, chiar dacă-i onorat de toți, este mai mic decât toți. Cinstea ce se dă este dată cu silnicie, de aceea se și spulberă repede; cinstea cealaltă se dă de bună voie, de aceea e și trainică. Pe sfinți, de aceea îi admirăm, pentru că se smereau mai mult decât toți, deși erau mai mari decât toți. Aceasta-i face să rămână mari până în ziua de azi; nici moartea nu poate pune capăt înălțimii lor.”
Citește în continuare „Smerenia ne conduce spre asemănarea cu Dumnezeu”
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, când s’au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe şi Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis pe doi din ucenicii SăI şi le-a zis: „Mergeţi în satul care este în faţa voastră şi, intrând în el, îndată veţi afla un mânz legat, pe care nici un om n’a şezut până acum. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l. Iar de vă va zice cineva: De ce faceţi aceasta?, spuneţi-i: Domnul are trebuinţă de el. Şi îndată îl va trimite aici“. Deci s’au dus şi au găsit mânzul legat la drum în faţa unei porţi şi l-au dezlegat. Şi unii din cei ce şedeau acolo le-au zis: „Ce faceţi?, de ce dezlegaţi mânzul?“ Iar ei le-au răspuns aşa cum le spusese Iisus; şi aceia i-au lăsat. Şi au adus mânzul la Iisus şi şi-au pus hainele pe mânz şi Iisus a şezut deasupra. Şi mulţi îşi aşterneau hainele’n cale, iar alţii aşterneau ramuri tăiate din câmp. Iar cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau în urmă strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este împărăţia care vine, a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!“ Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi după ce S’a uitat la toate de jur-împrejur, fiind vremea spre seară a ieşit spre Betania împreună cu cei doisprezece. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE Ap. I Ioan |
| iilor, este ceasul de pe urmă și, precum ați auzit că vine Antihrist, iar acum mulți antihriști s-au arătat, de aici cunoaștem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieșit, dar nu erau de-ai noștri, pentru că, de-ar fi fost de-ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci, ca să se arate că nu sunt toți de-ai noștri, de aceea au ieșit. Iar voi ungere aveți de la Cel Sfânt și știți toate. V-am scris vouă nu pentru că nu știți adevărul, ci pentru că îl știți și știți că nicio minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Oricine tăgăduiește pe Fiul nu are nici pe Tatăl; cine mărturisește pe Fiul are și pe Tatăl. Deci, ceea ce ați auzit de la început, în voi să rămână; de va rămâne în voi ceea ce ați auzit de la început, veți rămâne și voi în Fiul și în Tatăl. Și aceasta este făgăduință pe care El ne-a făgăduit-o: Viața veșnică. Acestea v-am scris vouă despre cei ce vă amăgesc. Cât despre voi, ungerea pe care ați luat-o de la El rămâne întru voi și n-aveți trebuință ca să vă învețe cineva, ci, precum ungerea Lui vă învață despre toate și adevărat este și nu este minciună, rămâneți întru El, așa cum v-a învățat. Și acum, copii, rămâneți întru El, ca să avem îndrăzneală când Se va arăta și să nu ne rușinăm de El, la venirea Lui. Dacă știți că El este drept, cunoașteți că oricine face dreptate este născut din El. Vedeți ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, și suntem. Pentru aceea, lumea nu ne cunoaște, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Iubiților, acum suntem fii ai lui Dumnezeu, și ce vom fi nu s-a arătat până acum. Știm că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. Și oricine și-a pus în El nădejdea, acesta se curățește pe sine, așa cum Acela curat este. Oricine făptuiește păcatul săvârșește și nelegiuirea, și păcatul este nelegiuirea. Și voi știți că El S-a arătat ca să ridice păcatele, și păcat în El nu este. Oricine rămâne întru El nu păcătuiește; oricine păcătuiește nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârșește dreptatea este drept, precum Acela drept este. Cine săvârșește păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuiește. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului. |
Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărţit averea. Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi, ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, ridicându-se, a venit la tatăl său. Dar, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi, aducând viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l, ca, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Luca 15, 11-32 Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor)
Citește în continuare „Dumnezeu Tatăl, sfârşit al drumului oricărui pelerin”
| DUMINICA FIULUI RISIPITOR Evanghelia de la Luca |
| is-a Domnul această parabolă: „Un om avea doi fii. Şi cel mai tânăr din ei i-a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s’a dus într’o ţară’ndepărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s’a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s’a alipit de unul din locuitorii acelei ţări, iar acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Dar venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, tatăl său l-a văzut şi i s’a făcut milă şi, alergând, i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi-i degrabă haina cea mai scumpă şi-l îmbrăcaţi, şi inel puneţi-i pe mână, şi încălţăminte în picioare; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l şi, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, pierdut era şi s’a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul lui cel mai mare era la ţarină. Şi când a venit şi s’a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi chemând-o pe una din slugi, a întrebat: Ce sunt acestea? Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s’a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl său, ieşind, îl ruga. Iar el, răspunzând, i-a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei; dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, pentru el ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat… Iar el i-a zis: Fiule, tu’ntotdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s’a aflat“. |
| DUMINICA FIULUI RISIPITOR Ap. I Corinteni |
| raților, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. Bucatele sunt pentru pântece și pântecele pentru bucate și Dumnezeu va nimici și pe unul și pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, și Domnul este pentru trup. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia și pe noi, prin puterea Sa. Oare nu știți că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos, le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! Sau nu știți că cel ce se alipește de desfrânată este un singur trup cu ea? «Că vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup». Iar cel ce se alipește de Domnul este un duh cu El. Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul, este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării, păcătuiește în însuși trupul său. Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? Pentru că ați fost răscumpărați cu preț! Slăviți, deci, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. |
Debutul perioadei Triodului ne reașază în starea de trezvie duhovnicească în vederea începerii Postului Mare cu bună rânduială pentru ca lupta împotriva păcatelor să ne fie una cu izbândă. Ca în fiecare an, Sfânta Biserică ne îndeamnă să cugetăm la faptul că nu putem dezlănțui asaltul duhovnicesc împotriva scăderilor ființei noastre în orice mod. După cum ostașii sunt instruiți înainte de a fi trimiși în teatrul de luptă pe front, așa și noi, în cele trei săptămâni, dinaintea debutului Postului Păresimilor, suntem chemați să ne luminăm și să cultivăm virtuți capitale ce ne vor servi ca arme imbatabile în confruntarea ce ne stă în față. Învățăturile dăruite de Biserică din această perioadă reprezintă strigătul de durere al „maicii spirituale a neamului nostru”, pentru cei slăbănogiți de păcat, dorindu-le grabnică însănătoșire, înzdrăvenire sufletească.
Citește în continuare „De la vameșul cel smerit la fiul cel rătăcit”
În acest an, Duminica Părinților și a Copiilor coincide cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Duhul Adevărului, al unității și al comuniunii. Cu acest prilej, ne amintim cu recunoștință de părinții și bunicii noștri care ne-au transmis dreapta credinţă și dragostea jertfelnică, învățându-ne că doar prin rugăciune, viaţă curată şi fapte bune putem face roditoare darurile Duhului Sfânt, primite la Botez, spre a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu Cel sfânt şi milostiv.
Care este însemnătatea duhovnicească a familiei pe pământ?
Citește în continuare „Familia – izvor divin al vieţii pe pământ”
Concluziile patristice legate de greutăţile pe care le reprezintă căsătoria, precum şi analiza lor aici nu au deloc intenţia de a subestima căsătoria sau de a-i descuraja pe cei care o doresc, dimpotrivă, tind să protejeze căsătoria de acea aparentă atmosferă de bunăstare romantică, pe care o poate comporta pregătirea pentru căsătorie şi care asigură pe deplin eşuarea ei.
Citește în continuare „Căsătoria presupune o dramatică transformare a sinelui”
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 22, II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 12, p. 156„Nu trebuie să umbli după onoruri ori s-aștepți să ți se dea întâietate (Marcu 9, 35). Fiecare trebuie să cinstească pe altul mai mult decât pe sine însuși” (Filipeni 2, 3).
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Evanghelia de la Luca |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe’n haine lungi, care iubesc salutările’n pieţe şi scaunele cele dintâi în sinagogi şi locurile cele dintâi la ospeţe, ei, care mănâncă de istov casele văduvelor şi cu făţărnicie se roagă’ndelung; aceştia mai mare osândă-şi vor lua“. Şi privind cu luare-aminte, a văzut pe cei bogaţi aruncându-şi darurile în cutia milelor. Şi a văzut-o şi pe o văduvă săracă aruncând acolo doi bănuţi; şi a zis: „Adevăr vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi. Fiindcă toţi aceştia, din prisosul lor au aruncat la daruri; aceasta însă, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, totul de la gura ei“. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Ap. II Timotei |
| iule Timotei, aceasta să știi că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie, lipsiți de dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfățișarea adevăratei credințe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te și de aceștia. Dintre ei sunt cei ce se vâră prin case și robesc femeiuști împovărate de păcate și purtate de multe feluri de pofte, mereu învățând și neputând niciodată să ajungă la cunoașterea adevărului. După cum Ianes și Iamvres s-au împotrivit lui Moise, așa și aceștia stau împotrivă adevărului, oameni stricați la minte și netrebnici pentru credință. Dar nu vor merge mai departe, pentru că nebunia lor va fi vădită tuturor, precum a fost și a acelora. |
Doi călugări tineri din Mănăstirea Sihăstria i-au cerut bătrânului un sfat duhovnicesc, iar el le-a spus:
E foarte important să știi să te rogi. De multe ori și noi călugării, stăm în mănăstiri și nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe și să stai acolo ca și cum ți-ai făcut datoria, din obligație. Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm.
Odată, l-a întrebat un călugăr din Mănăstirea Sihăstria:
Citește în continuare „Drumul mântuirii este presărat cu ispite”
Într-un articol trecut spuneam că sărbătoarea Întâmpinării Domnului era celebrată la Ierusalim printr-o procesiune specială cu lumânări, candele și lumini pe străzile orașului. Această sărbătoare a fost documentată la sfârșitul secolului al 4-lea de către cunoscuta pelerină apuseană Egeria, care ne-a lăsat informația prețioasă că praznicul era cinstit cu aceeași solemnitate ca Duminica Învierii Domnului.
Citește în continuare „Lumini și umbre în praznicul Întâmpinării Domnului”
Încă din primii ani de școală teologică, când am citit viaţa Sfântului Haralambie am fost impresionat de curajul bătrânului ierarh, care la venerabila vârstă de 113 ani L-a mărturisit cu preţul vieţii pe Domnul nostru Iisus Hristos. Ziua sfârşitului martiric şi a naşterii sale în Împărăţia lui Dumnezeu o sărbătoreşte Biserica noastră astăzi. Pentru lumea ortodoxă Mucenicul lui Hristos, Haralambie, este mare izbăvitor în vreme de molimă, făcător de minuni și grabnic ajutător al celor care-i cer ajutorul şi citesc Acatistul şi Paraclisul său. Este considerat un sfânt taumaturg, fiind vindecător de boli şi mai ales în vremuri pandemice care afectează milioane de oameni.
Citește în continuare „Mucenicul Haralambie, străjer al dreptei credințe și vindecător de boli”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XXVI, 14-15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 209
„Întrebare: Se liniștește, oare, satan vreodată și omul scapă de luptă, sau (omul) duce război cât trăiește?
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, în timp ce şedea la masă a venit o femeie având un alabastru cu mir de nard curat, de mare preţ; şi spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul Lui. Dar erau unii care murmurau în sinea lor, zicând: „De ce s’a făcut această risipă de mir?; că mirul acesta putea să fie vândut cu peste trei sute de dinari şi să li se dea săracilor“. Şi murmurau împotriva ei. Dar Iisus a zis: „Lăsaţi-o, de ce-i faceţi supărare? Bun lucru a făcut ea pentru Mine. Că pe săraci îi aveţi pururea cu voi şi puteţi să le faceţi bine oricând vreţi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte Mi-a uns trupul cu mir, spre îngropare. Adevăr vă spun Eu vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei“. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Ap. I Ioan |
| ubiților, nu vă scriu poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care o aveți de la început; porunca cea veche este cuvântul pe care l-ați auzit. Iarăși vă scriu poruncă nouă, ceea ce este adevărat întru El și întru voi, pentru că întunericul se duce și lumina cea adevărată începe să răsară. Cine zice că este în lumină, și pe fratele său îl urăște, acela este în întuneric până acum. Cine iubește pe fratele său, rămâne în lumină și sminteală nu este în el. Iar cel ce urăște pe fratele său, este în întuneric și umblă în întuneric și nu știe încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui. Vă scriu vouă, copiilor, fiindcă iertate v-au fost păcatele pentru numele Lui. Vă scriu vouă, părinților, pentru că ați cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă ați biruit pe cel viclean. V-am scris, copiilor, pentru că ați cunoscut pe Tatăl. V-am scris, părinților, fiindcă ați cunoscut pe Cel ce este de la început. Scris-am vouă, tinerilor, pentru că sunteți tari și cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi și ați biruit pe cel viclean. Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el, pentru că tot ce este lume, adică pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Și lumea trece, și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. |
Observ, mai ales la unii tineri, rigiditatea în gândire și indisponibilitatea de a accepta că lumea are infinite nuanțe. Pentru a înțelege viața, este necesar să renunțăm la numeroasele reguli proprii şi să fim deschiși spre experiență. Oricâte cărți ai citi, oricâte cursuri ai face și școli ai absolvi, experiența directă te învață mult mai multe despre tine însuţi și despre lumea înconjurătoare.
Citește în continuare „Ieşirea din comoditate înseamnă iubire”
Cu adevărat cel smerit la cuget nu încetează niciodată de a se ocărî pe sine, chiar dacă toată lumea s-ar lupta cu el și l-ar necinsti.
Citește în continuare „Doar într-o inimă smerită locuiește Duhul Sfânt”
Celor care nu cunosc nepătimirea, ci trăiesc la nivelul patimilor, slobozirea minții de toate impulsurile trupești și de toate înțelesurile lucrurilor li se pare de neconceput. Pentru cei care trăiesc după Dumnezeu însă, ceea ce lumea consideră „firesc” este nefiresc, deoarece ei se mișcă în lumea suprafirescului – lume care le-a devenit întru totul firească.
Citește în continuare „Fiecare vede în ceilalți ceea ce are în inima sa: curăție sau păcat”
Mi se pare că v-am scris din cartea lui Petru Damaschinul că omul care a sporit mult în virtuți și în nevoințe începe să-și vadă păcatele multe ca nisipul mării; Sfântul numește lucrul acesta început al luminării sufletului și semn al sănătății acestuia. Atunci, sufletul este umilit și smerit, și se socotește cu adevărat mai rău decât toți, însă nu se tulbură, pentru că smerenia îl liniștește.
Citește în continuare „Ce să fac dacă simt că nu sunt pregătit pentru spovedanie ?”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, pp. 20-21
„Dreaptă e judecata Ta, Dumnezeule! Ne-ai chemat și nu Te-am ascultat! Ne-ai adresat cuvinte și nu le-am dat atenție, ci am făcut fără putere sfaturile Tale. De aceea pe drept au venit asupra noastră pieirea și nimicirea și amăgirea și necazul și împresurarea, și acum te chemăm noi și nu ne auzi. Cerem de la Tine și nu aflăm milă. Căci nici noi nu i-am auzit cuvintele. Nici n-am arătat milă aproapelui. Că cei ce am urât înțelepciunea și n-am ales frica de Tine nici n-am voit să ținem seama de sfaturile Tale, secerăm roadele cuvenite ale semințelor noastre și suntem plini de nebunia noastră. Ne-a orbit amăgirea vieții și n-am cunoscut tainele lui Dumnezeu, nici n-am nădăjduit într-o plată a evlaviei. De aceea am fost părăsiți pe cărările fărădelegii și am străbătut pustii neumblate (necunoscute de supravegherea dumnezeiască), iar calea Domnului n-am cunoscut-o (Psalmi 118, 37). Iar acum ce folos ne-a adus mândria? Ce ne-a adus bogăția împreunată cu îngâmfarea? S-au mistuit toate acestea ca umbra și au trecut ca o veste și ca o corabie ce străbate valurile apei și a cărei trecere nu lasă urme, nici nu-și întipărește chipul în unde; care ca o pasăre ce străbate aerul nu lasă nici un semn al zborului ei (Înțelepciunea lui Solomon 5, 11). Toate acestea au trecut. Ele nu ne lasă decât acest foc spre o moștenire rămasă pentru toți vecii. Dreaptă e judecata lui Dumnezeu! Nu vom înceta să spunem niciodată aceleași lucruri. Am fost chemați și n-am ascultat. Am fost sfătuiți și n-am luat aminte. Eram învățați în fiecare zi despre aceleași pedepse ce ne așteaptă și disprețuiam cele spuse. Nu ne-au întristat câtuși de puțin cuvintele despre acestea. Căci altfel nu ne-ar întrista acum aceste lucruri atât de tare. Ni se păreau aiureli cele ce acum ne strâmtorează viața, iar atunci ni se spuneau des. O, nepăsare! O, amăgire! O, sfaturi rele! O, negustori vicleni! O, minunea dreptei hotărâri a lui Dumnezeu despre acestea cu privire la noi!”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Evanghelia de la Marcu |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi vremea aceea. E ca un om care a plecat departe, şi-a lăsat casa, a dat puterea pe mâna slugilor, fiecăruia lucrarea lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Aşadar, privegheaţi, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: seara, ori la miezul nopţii, ori la cântatul cocoşilor, ori dimineaţa; ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Iar ceea ce vă spun vouă le spun tuturor: Privegheaţi!“ Şi peste două zile erau Paştile şi Azimele. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleşug, ca să-L omoare. Dar ziceau: „Nu în ziua praznicului, ca să nu fie tulburare în popor“. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Ap. I Ioan |
| raților, dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și cuvântul Lui nu este întru noi. Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiți; iar, dacă va păcătui cineva, avem Mângâietor către Tatăl, pe Iisus Hristos, Cel drept. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi. Și întru aceasta știm că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzește, mincinos este și întru el adevărul nu se află. Iar cine păzește cuvântul Lui, întru acela cu adevărat dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită. Prin aceasta cunoaștem că suntem întru El. Cine zice că rămâne întru El, dator este, precum Acela a umblat, și el așa să umble. |
Un frate l-a întrebat pe stareț, zicând: „De voi auzi despre cineva că este într-o luptă mare sau în boală, și simt ca și cum aș pătimi împreună cu dânsul, spune-mi, Părinte, împreună-pătimirea aceasta este bună, sau este de la diavoli, care vor să nu mă îndeletnicesc cu grija păcatelor mele? Apoi, sunt oare dator a-l pomeni în rugăciunile mele? Și cum îl pot eu ajuta, care mă aflu în păcate și primejdii mai mari decât el? Și ce să fac dacă fratele mă va ruga pentru aceasta? Sau dacă îmi va cere să-i spun unuia din Părinți? Oare rugăciunea pentru aproapele nu-l deprinde întru dragoste și pe cel pătimaș?”.
Întrebat-a fratele:
„Spune-mi, Părinte, atunci când mă îngreunez de gânduri și rog pe bătrâni a se ruga pentru mine și ascult cele zise de dânșii, îndată se odihnește sufletul meu. Cum să înțeleg aceasta?”.
Citește în continuare „Să-i rugăm pe sfinți să se roage pentru noi”
Harul lui Dumnezeu îl primim de la Botez și îl păstrăm în noi prin Sfintele Taine și prin toate faptele bune. Adică prin post, rugăciune, spovedanie, împărtășanie, citirea cărților sfinte, priveghere, milostenie, smerenie, nașterea și creșterea copiilor în frica lui Dumnezeu și toate celelalte. Harul vine, dar nu-i spărgător de uși. Dumnezeu nu forțează ușa nimănui ca să intre. Ai auzit ce spune la Apocalipsă? „Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).
Citește în continuare „Harul lui Dumnezeu nu vine cu sila la noi”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXVII, II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 875-876
„Apoi iarăși, pentru ca ucenicii să nu-L mai întrebe, a adăugat: Privegheați, deci, că nu știți în care ceas vine Domnul vostru. N-a spus: Nu știu, ci: Nu știți. Când era aproape să le spună ceasul venirii Sale, Hristos Se oprește și iarăși îi depărtează de întrebare, pentru că vrea să-i facă să fie necontenit pregătiți. Le spune: Privegheați!, arătându-le că nu le spune ziua și ceasul venirii Sale, tocmai pentru a priveghea. Aceea să cunoașteți, că dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul ar priveghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea și voi fiți gata că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni (Matei 24, 43-44). De aceea le spune să privegheze, ca să fie totdeauna gata; de aceea le spune: Atunci va veni, când nu vă așteptați; voiește să fie totdeauna gata de luptă, să fie totdeauna virtuoși. Cu alte cuvinte, spune așa: Dacă cei mai mulți oameni ar ști când mor, negreșit că s-ar strădui în ceasul acela. Dar pentru ca oamenii să nu se străduiască numai pentru ziua aceea, Domnul nu spune nici ziua cea de obște a sfârșitului lumii, nici ziua morții fiecăruia, pentru că vrea ca oamenii să o aștepte totdeauna, pentru ca totdeauna să se străduiască. Aceasta e pricina că e necunoscut sfârșitul vieții fiecăruia din noi. În acest text, Hristos Se descoperă pe Sine Însuși că este Domn; nicăieri nu o spusese atât de clar.”
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Evanghelia de la Marcu |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: „În acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina. Şi stelele vor cădea din cer şi puterile cele din ceruri se vor clătina. Şi atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă. Şi atunci pe îngerii Săi îi va trimite şi pe aleşii Săi îi va aduna din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învăţaţi de la smochin parabola: Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara e aproape. Tot aşa şi voi, când le veţi vedea pe acestea plinindu-se, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. Adevăr vă grăiesc că neamul acesta nu va trece până ce toate acestea nu vor fi. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.“ |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Ap. II Petru |
| ubiților, aceasta este acum a doua epistolă pe care v-o scriu. În ele caut să trezesc, în amintirea voastră, dreapta voastră judecată, ca să vă aduceți aminte de cuvintele cele mai înainte grăite de sfinții proroci și de porunca Domnului și Mântuitorului, dată prin apostolii voștri. Întâi, trebuie să știți că, în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor și vor zice: Unde este făgăduință venirii Lui? Că de când au adormit părinții, toate așa rămân, ca de la începutul făpturii. Ei în chip voit uită că cerurile erau de demult și că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă și prin apă; și prin apă lumea de atunci a pierit înecată; iar cerurile de acum și pământul sunt ținute prin același cuvânt și păstrate pentru focul din ziua judecății și a pieirii oamenilor necredincioși. Și aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiților, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie cu făgăduința Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toți să vină la pocăință. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, și pământul și lucrurile de pe el se vor mistui. Deci, dacă toate acestea se vor desființa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblați întru viață sfântă și în cucernicie, așteptând și grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi așteptăm, potrivit făgăduințelor Lui, ceruri noi și pământ nou, în care locuiește dreptatea. Pentru aceea, iubiților, așteptând acestea, sârguiți-vă să fiți aflați de El în pace, fără prihană și fără vină. Și îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiți-o drept mântuire, precum v-a scris și iubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui, cum vorbește despre acestea în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare. Deci, voi, iubiților, cunoscând acestea de mai înainte, păziți-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâți de rătăcirea celor fără de lege, să cădeți din întărirea voastră, ci creșteți în har și în cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum și în ziua veacului. Amin! |
Dacă vrei să te rogi pentru multe lucruri, odată ce Dumnezeu știe de care lucruri avem trebuință, roagă-te, zicând: „Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, călăuzește-mă după voia Ta”.
Citește în continuare „Stăpâne, Doamne, călăuzește-mă după voia Ta !”
Ate ruga cu adevărat înseamnă a sta cu mintea în inimă în prezența Domnului, adică a fi pe deplin deschis lui Hristos, fiind în comuniune cu El din adâncurile ființei noastre. Sfântul Apostol Pavel scrie că Duhul Sfânt ne învață cum să ne rugăm, cu suspine prea adânci pentru a le exprima în cuvinte (Romani 8, 26). Ca să spun adevărul, nu mă aflu încă acolo, nici pe departe. Am nevoie de cuvinte în rugăciune pentru a nu-mi lăsa mintea să rătăcească. De aceea cuvintele simple ale Rugăciunii lui Iisus sunt atât de iubite în Ortodoxie: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Ori de câte ori facem ceva care nu are nevoie de o concentrare mintală semnificativă, ne putem ruga în tăcere cu Rugăciunea lui Iisus. Dacă nu este nimeni în apropiere, putem spune cuvintele cu voce tare, fără a provoca probleme. Pentru rugăciunile personale obișnuite de dimineață sau de seară, putem dedica cinci sau zece sau mai multe minute. Nu este teologie abstractă, ci o motivație ce ne așază în locul potrivit înaintea Domnului.
Prin smerita sa cugetare, vameșul a fost mai presus decât fariseul trufaș (Luca 18, 10 ș.u.). Mai bună e necăsătoria, da, mai bună; dar dacă se amestecă cu lumea și e pământească, e mai rea decât o căsătorie cuminte. Înaltă e viața celor ce petrec în neagoniseală prin munți, dar adeseori îngâmfarea îi prăvălește jos și pe ei. Căci nemăsurând virtutea lor cu a altora mai buni, au uneori în inimă o înfumurare lipsită de judecată și adeseori cu mintea înfierbântată, asemenea unor mânji focoși, își poartă piciorul dincolo de bornele de pe marginea drumului.
Citește în continuare „Nu există doar o singură cale de a ajunge în Rai”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 161
„Totdeauna trebuie să ne temem când păcătuim, dar mai cu seamă atunci când nu avem necazuri. Dacă Dumnezeu ne-ar pedepsi pentru fiecare păcat în parte, pedeapsa ne-ar fi ușoară; dar când rabdă îndelung pentru fiecare păcat ce săvârșim, ni se strânge mai mare osândă, de stăruim în astfel de păcate.”
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Evanghelia de la Marcu |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: „Când veţi vedea urâciunea pustiirii, cea prezisă de profetul Daniel, stând unde nu se cuvine – cine citeşte, să înţeleagă – , atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi; şi cel ce va fi pe acoperiş să nu se coboare, nici să intre să-şi ia ceva din casa sa; şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt să-şi ia haina. Dar vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă, dar, ca fuga voastră să nu fie iarna. Că necaz va fi în zilele acelea, cum n’a mai fost până acum de la’nceputul zidirii pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. Şi dacă Domnul n’ar fi scurtat zilele acelea, nici un trup n’ar mai scăpa; dar El a scurtat acele zile de dragul celor aleşi, pe care El i-a ales. Şi dacă va zice atunci cineva: Iată, aici este Hristos!, sau: Iată, acolo!, să nu credeţi. Că se vor scula hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor face semne şi minuni ca să-i ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi. Dar voi luaţi seama! Iată, pe toate vi le-am spus de mai’nainte.“ |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Ap. II Petru |
| ubiților, Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioși, iar pe cei nedrepți să-i păstreze, ca să fie pedepsiți în ziua judecății; și mai ales pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate și disprețuiesc domnia cerească. Îndrăzneți, îngâmfați, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer); pe când îngerii, deși sunt mai mari în tărie și în putere, nu aduc în fața Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Aceștia, însă, ca niște dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse și nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor; ei înșiși fiind nedrepți își vor lua plata nedreptății, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete și ocară, făcându-și plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de pofta desfrânării și fiind nesățioși de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie și sunt fiii blestemului; părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit și au apucat calea lui Valaam, fiul lui Vosor, care a iubit plata nedreptății, dar a primit mustrare pentru călcarea lui de lege; căci dobitocul fără grai, pe care era călare, grăind cu glas omenesc, a oprit nebunia prorocului. Aceștia sunt izvoare fără de apă și nori purtați de furtună, cărora li se păstrează în veac întunericul cel de nepătruns, întrucât, rostind vorbe trufașe și deșarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de-abia au scăpat de cei ce viețuiesc în rătăcire. Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înșiși robi stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruiește, aceea te și stăpânește. Pentru că, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dacă iarăși se încurcă în acestea, ei sunt învinși; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi. Că mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: câinele se întoarce la vărsătura lui și porcul scăldat la noroiul mocirlei lui. |
Caviarul din ouă de lumpfish este unul din cele mai puțin costisitoare tipuri de caviar. Este bogat în vitamina B12, care ajută organismul să mențină starea de sănătate a celulelor sanguine și a celulelor nervoase. Se recomandă, totuşi, consumul cu prudență, din cauza conținutului ridicat de sare. Caviarul de lumpfish se consumă ca atare sau adăugat în diverse rețete sau preparate alimentare.
Calitatea și cantitatea mâncării și, în consecință, statusul nutrițional sunt factori majori asupra cărora deținem în mare parte controlul, astfel încât să ne susținem sănătatea, starea de bine, să prevenim boala, să o ameliorăm și, uneori, chiar să ne vindecăm. Din păcate, miliarde de oameni din toată lumea, atât din țările în curs de dezvoltare, cât și din cele dezvoltate, sunt afectați de o formă de malnutriție, fie din cauza lipsei de hrană, fie a excesului.
Citește în continuare „Dieta și stilul de viață influențează semnificativ trupul şi mintea”
Fiii de azi ai Bisericii sunt cu totul atipici, căci sunt produsul apostaziei generale. Ei vin la viața duhovnicească îngreuiați de mulți ani de viață în păcat, având noțiuni denaturate despre bine și rău. Adevărul lumesc asimilat de ei se ridică împotriva concepției despre Adevărul Ceresc care începe să prindă viață în sufletul lor. Iar aceste două adevăruri sunt, în esența lor, absolut diferite și ireconciliabile. Pe pământ, Adevărul Ceresc este bătut în cuie pe Cruce.
Citește în continuare „Pe pământ, oamenii au răstignit Adevărul pe Cruce”
Ceea ce se întâmplă în lume nu este o noutate. Este firesc să se întâmple toate acestea, căci a Doua Venire a lui Hristos se apropie. Însă oamenii se vor mântui până în ultimele zile ale lumii, după cum ne-a fost făgăduit. Unii se vor mântui, iar alții se vor osândi. Citește în continuare „Una este judecata lui Dumnezeu, și alta judecata oamenilor”
Vameșul încălcase poruncile date prin Moise, în schimb a împlinit cea mai însemnată dintre poruncile lui Hristos: s-a pătruns de sfânta smerenie, în timp ce fariseul a încălcat această poruncă, a nesocotit lucrul despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel în marele său imn al dragostei: Dragostea nu se înalță, nu se trufește (l Corinteni 13, 4).
Citește în continuare „Dragostea nu se înalță, nu se trufește !”
Sfântul Atanasie cel Mare, Epistola Întâia către Serapion, Episcopul de Thmuis, Împotriva celor care hulesc și spun că Duhul Sfânt este creatură, XXXI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 64
„Când sfinții zic: Acestea zice Domnul, nu grăiesc altfel decât în Duhul Sfânt; și grăind în Duhul Sfânt, le spun acestea în Hristos.”
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Evanghelia de la Marcu |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: „Luaţi seama la voi înşivă. Că din pricina Mea vă vor da în adunări şi veţi fi bătuţi în sinagogi şi veţi sta înaintea conducătorilor şi a împăraţilor, spre mărturie lor. Şi trebuie ca mai întâi Evanghelia să se propovăduiască la toate neamurile. Iar când vă vor duce să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce vi se va da vouă în ceasul acela. Că nu voi sunteţi cei ce veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. Şi frate pe frate va da la moarte, şi tată pe fiu; şi copiii se vor răzvrăti împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi de toţi veţi fi urâţi din pricina numelui Meu; dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.“ |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Ap. II Petru |
| ubiților, mai înainte de toate, trebuie să știți, că nici o prorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia; pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt. Dar au fost în popor și proroci mincinoși, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare și, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, își vor aduce lor grabnică pieire; și mulți se vor lua după învățăturile lor rătăcite și, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită; și, din poftă de avere și cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăbovește și pierzarea lor nu dormitează. Dacă Dumnezeu n-a cruțat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziți spre judecată; și n-a cruțat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptății, când a adus potopul peste cei fără de credință, și cetățile Sodomei și Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a preschimbat în cenușă, dându-le ca o pildă nelegiuiților din viitor; iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiți, l-a izbăvit, pentru că dreptul acesta, locuind între ei, prin ce vedea și auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite, Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioși, iar pe cei nedrepți să-i păstreze, ca să fie pedepsiți în ziua judecății. |
Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând drept, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, prea desfrânați, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța. Luca 18, 10-14 Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului)
| DUMINICA A TREIZECI ŞI TREIA A VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Evanghelia de la Luca |
| is-a Domnul această parabolă: „Doi oameni s’au suit la templu să se roage; unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, mulţumescu-#i că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca acest vameş; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nici ochii nu voia să şi-i ridice spre cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Vă spun Eu vouă: Acesta s’a coborât la casa sa mai îndreptăţit decât acela. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa“. |
| DUMINICA A TREIZECI ŞI TREIA A VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Ap. II Timotei |
| iule Timotei, tu mi-ai urmat în învățătură, în purtare, în năzuință, în credință, în îndelungă-răbdare, în dragoste, în stăruință, în prigonirile și suferințele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat!, și din toate m-a izbăvit Domnul. Și toți care voiesc să trăiască în chip cucernic întru Hristos Iisus, vor fi prigoniți. Iar oamenii răi și amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alții și rătăciți fiind ei înșiși. Tu, însă, rămâi în cele ce ai învățat și de care ești încredințat, deoarece știi de la cine le-ai învățat, și fiindcă de mic copil cunoști Sfintele Scripturi, care pot să te înțelepțească spre mântuire, prin credința cea întru Hristos Iisus. |
La începutul perioadei Triodului preoţii fac apel de la amvon la cuvinte care să îndemne credincioşii spre smerenie, iubirea aproapelui, oprirea judecării celuilalt etc. Omul ia imediat postura mentală a bietului vameş care, chiar dacă era păcătos, înţelege să se smerească şi să ceară iertare. Nimeni nu se compară cu fariseul. Lucrurile par foarte clare. S-ar părea chiar că nici nu mai e nevoie de vreun cuvânt suplimentar, pentru că Evanghelia vorbeşte de la sine.
Nimeni nu își dorește să eșueze în căsnicie. Dar o căsnicie fericită nu se obține fără strădanie. Asemenea unui dans elaborat, căsnicia este arta prin care două persoane învață să danseze grațios prin viață, în același ritm. Pentru a deveni un dansator desăvârșit, e nevoie de foarte multe lecții, timp de mai mulți ani. A învăța să te miști plin de grație prin viață, în același ritm cu soțul sau soția, presupune un efort săptămânal, dacă nu chiar zilnic. Nu e niciodată prea târziu să înveți să dansezi. Și nici să ajungi să stăpânești arta căsniciei. Lecțiile vor dura toată viața, dar exact asta înseamnă căsnicia: o viață întreagă prin care să te miști cu grație, în același ritm cu perechea ta. (…)
În perioada de curtare, ambii încearcă să se vândă cât mai bine celuilalt, aşa că au o purtare plină de bunătate şi de curtoazie. Însă odată intraţi în rutina vieţii de zi cu zi, dovezile de bunătate şi de curtoazie, datorită cărora afecţiunea şi dragostea dintre ei ar trebui să crească şi să devină mai solide, încep să se rărească.
La fel ca personajul lui Jim Carrey din The Mask (Masca), cu toţii purtăm o mască. Aceasta întruchipează persoana publică prin intermediul căreia vrem să fim cunoscuţi. Dar, în acelaşi timp, ea ne camuflează, ne ascunde adevărata personalitate.
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul CXIV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, p. 342
„Milostiv este Domnul și drept (Psalmi 114, 4). Pretutindeni Scriptura unește dreptatea cu îndurările lui Dumnezeu, ca să ne învețe că nici mila lui Dumnezeu nu este lipsită de judecată și nici judecata nu este lipsită de milă. Dar, chiar când miluiește, Dumnezeu măsoară celor drepți, cu judecată, îndurările Sale; iar când judecă, ne judecă, gândindu-Se la slăbiciunea noastră; și ne răsplătește mai mult cu iubirea Sa de oameni decât cu măsurarea cea deopotrivă.”
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
 is-a Domnul această parabolă: „Într’o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina. Şi în cetatea aceea era şi o văduvă şi venea la el, zicând: Fă-mi dreptate asupra potrivnicului meu!… Şi pentru o vreme n’a vrut; dar după aceea şi-a zis în sine: deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, totuşi, fiindcă văduva aceasta nu-mi dă pace, îi voi face dreptate, ca să nu vină să mă necăjească la nesfârşit“. Şi a zis Domnul: „Auziţi voi ce spune judecătorul cel nedrept? Dar oare Dumnezeu nu le va face dreptate aleşilor Săi care strigă spre El ziua şi noaptea, El, Care rabdă’ndelung pentru ei? Vă spun Eu vouă că degrab le va face dreptate. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi El oare credinţă pe pământ?“ |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Timotei |
 iule Timotei, vrednic de crezare este cuvântul: dacă am murit împreună cu Hristos, vom învia împreună cu El. Dacă rămânem întru El, vom și împărăți împreună cu El; de-L vom tăgădui, și El ne va tăgădui pe noi. Dacă nu-I suntem credincioși, El rămâne credincios, pentru că nu poate să Se tăgăduiască pe Sine Însuși. Amintește-le acestea și îndeamnă stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe pe cuvinte, ceea ce la nimic nu folosește, decât la pierzarea ascultătorilor. Silește-te să te arăți încercat înaintea lui Dumnezeu, lucrător cu față curată, drept învățând cuvântul adevărului. Iar de deșartele vorbiri lumești ferește-te, întrucât ele vor spori nelegiuirea tot mai mult. Cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu și Filet, care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea s-a și petrecut, și răstoarnă credința unora, dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi; și să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului. |
Când este vorba de fapte, nu trebuie să recomandăm înlesniri. Cu vorbele obişnuite ne mai jucăm, treacă-meargă, dar Adevărul lui Dumnezeu nu avem voie să-l strâmbăm.
Citește în continuare „Este datoria noastră să împărtășim Adevărul lui Dumnezeu”
Ne spune Apostolul să luăm „sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu”; iar puterea acestei săbii ne-o arată Scriptura în altă parte, unde zice: „Cuvântul Meu nu este oare ca focul – zice Domnul – și ca un ciocan care sfărâmă stânca?”.
Citește în continuare „Adevărul este cea mai bună armă și apărare a omului”
:format(webp):quality(80)/http://ego.ro/wp-content/uploads/2023/02/Intampinarea-Domnului.jpg)
Simeon i-a binecuvântat pe Părinții Pruncului și i-a spus Maicii Domnului înfricoșătoarea profeție că „Acesta este spre căderea și înălțarea multora din Israel, și ca semn de împotrivire”, apoi că „prin inima Maicii Domnului va trece sabie”, adică suferință înfricoșătoare (Luca 2, 34-35) pentru că va vedea, așa cum s-a și întâmplat, pe Fiul ei răstignit.
Citește în continuare „Dreptul Simeon și Prorocița Ana – martorii Întâmpinării Domnului”
Biserica a prăznuit ieri sărbătoarea Întâmpinării Domnului, eveniment istoric din Evanghelia copilăriei lui Iisus. Acest episod este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia a treia (Luca 2, 22-40), unde se bucură de o expunere amănunțită. Evanghelistul prezintă momentul când Pruncul Iisus a fost dus de părinții Săi, Dreptul Iosif și Fecioara Maria, în templul din Ierusalim, la patruzeci de zile de la naștere, „când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise”. Episodul este enigmatic, pentru că ceea ce părea o rânduială specială pentru Născătoarea de Dumnezeu devine un eveniment în care punctul central este Pruncul Iisus, Care este primit solemn de două personaje care reprezintă Vechiul Testament, Dreptul Simeon și Prorocița Ana, bătrâni de zile, care așteptau mântuirea lui Israel. Prezența lor nu este întâmplătoare, ci ei se întâlnesc cu Pruncul Iisus fiind călăuziți tainic de Duhul Sfânt pentru a ajunge la momentul când Domnul este adus de părinții Lui la Ierusalim.
Citește în continuare „Tradiție liturgică în sărbătoarea Întâmpinării Domnului”
A doua zi după sărbătoarea împărătească a Întâmpinării Domnului îi cinstim pe Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, şi pe Prorociţa Ana. Ei s-au învrednicit să fie prezenţi în templul din Ierusalim când la „patruzeci de zile după mântuitoarea Întrupare şi Naştere a Domnului nostru Iisus Hristos” a fost adus la Templu „de Preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif, după obiceiul Legii celei vechi”.
Citește în continuare „Drepţii care L-au primit pe Hristos Domnul în templu”
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. XVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, pp. 55-56
„… la Tatăl, în atmosfera strălucitoare a (vieții) sfinților, multe lăcașuri sunt (Ioan 14, 2), adică diferite vrednicii. După cum o stea se deosebește în strălucire de o altă stea, la fel (se va întâmpla) și la învierea morților (I Corinteni 15, 41-42). Prin urmare, cei pecetluiți de Duhul Sfânt (Efeseni 1, 13-14) pentru ziua izbăvirii, care au păstrat intactă pârga Duhului pe care au primit-o, aceștia sunt cei care vor auzi: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune! (Matei 25, 21) Cât despre cei care au întristat pe Duhul Sfânt cu răutatea faptelor lor, și despre cei care n-au fructificat darul primit, de la ei se va lua harul primit și se va da altora, sau, după cum spune unul dintre evangheliști, vor fi tăiați în două (Matei 24, 51), înțelegându-se prin tăiere în două înstrăinarea în întregime de Duhul.”
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
 n vremea aceea, pe când ieşea Iisus din templu, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: „Priveşte, Învăţătorule, ce pietre!, ce zidiri!…“. Dar Iisus i-a zis: „Vezi tu aceste zidiri măreţe?: Piatră pe piatră nu va rămâne din ele, care să nu se risipească“. Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, în faţa templului, Petru, Iacob, Ioan şi Andrei L-au întrebat numai ei între ei: „Spune-ne când vor fi acestea? Şi care va fi semnul când toate acestea va fi să se plinească?“ Iar Iisus a început să le spună: „Luaţi aminte, să nu vă amăgească cineva. Că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt!, şi pe mulţi îi vor amăgi. Iar când veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie, să nu vă tulburaţi, căci ele trebuie să fie; dar încă nu va fi sfârşitul. Şi neam peste neam se va ridica şi împărăţie peste împărăţie; cutremure vor fi pe alocuri, şi foamete şi tulburări vor fi. Acestea sunt începutul durerilor naşterii. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Petru |
| Simon-Petru, slujitor și apostol al lui Iisus Hristos, celor ce prin dreptatea Dumnezeului nostru și a Mântuitorului Iisus Hristos au dobândit o credință de același preț cu a noastră: Har vouă și pacea să se înmulțească, întru cunoștința lui Dumnezeu și a lui Iisus, Domnul nostru. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viață și spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaștem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa și prin purtarea Sa, prin care El ne-a hărăzit făgăduințe mari și de mult preț, ca prin ele să vă faceți părtași dumnezeieștii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume. Pentru aceasta, puneți și din partea voastră toată sârguința și adăugați la credința voastră fapta bună, iar la fapta bună: cunoștința; la cunoștință: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia; la evlavie: iubirea frățească, iar la iubirea frățească: dragostea. Dacă acestea sunt în voi și tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Iar cel ce nu are acestea este slab văzător și orb și a uitat de curățirea păcatelor lui de demult. Pentru aceea, fraților, siliți-vă cu atât mai mult să faceți temeinică alegerea și chemarea voastră, căci, făcând acestea, nu veți greși niciodată. |
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre pruncii morți prematur, către Hierios, Preliminarii, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 415
„(…) Constatăm că fiecare din lucrurile pe care le cugetăm sau le vedem că ar fi normale provine de la Dumnezeu, așa încât nimeni din cei care contemplă adevărul acestor lucruri nu va putea fi de altă părere. Căci e adevăr mărturisit de oricine, că toate lucrurile din lume atârnă de o singură cauză și nici unul din ele nu-și poate avea cauza sau începutul decât în una și aceeași cauză necreată și veșnic egală cu sine însăși, în chip neîntrerupt și în același mod, care-i mai presus de orice putere de cugetare, nefiind supusă creșterii sau scăderii și care trebuie văzută și înțeleasă ca fiind dincolo de orice margini, din mâna căreia au ieșit și timpul și locul, precum și tot ce se poate cuprinde cu mintea, fie că spunem despre ea că abia ne-o putem închipui, în judecata noastră, fie că ne mulțumim să-i zicem că-i mai presus de lume.”
| Întâmpinarea Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS
Evanghelia de la Luca |
 n vremea aceea au adus părinţii pe Iisus Pruncul la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, aşa cum este scris în legea Domnului, că tot întâi-născutul de parte bărbătească va fi închinat Domnului; şi ca să dea jertfă, aşa cum s’a zis în legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Şi iată, era în Ierusalim un om cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel; şi Duhul Sfânt era peste el. Şi i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu-L va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii L-au adus înlăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul legii, el L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: „Acum slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperire neamurilor şi slavă poporului Tău Israel“. Iar tatăl şi mama Sa se mirau de cele ce se grăiau despre El. Şi i-a binecuvântat Simeon şi i-a zis Mariei, mama Sa: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi spre semn de împotrivire – şi chiar prin sufletul tău va trece sabie – pentru ca gândurile din multe inimi să se descopere“. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer; înaintată în zile multe, ea trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei. Văduvă, până la optzeci şi patru de ani, ea nu se depărta de templu, noaptea şi ziua slujind în post şi rugăciuni. Şi venind şi ea în chiar ceasul acela, Îi mulţumea lui Dumnezeu şi le grăia despre El tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim. Şi când au săvârşit toate cele după legea Domnului, s’au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, plin de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste El. |
| Întâmpinarea Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS
Ap. Evrei |
| raților, fără de nicio îndoială, cel mai mic se binecuvântează de cel mai mare. Și aici iau zeciuială niște oameni muritori, pe când dincolo, unul care e dovedit că este viu. Și, ca să spun așa, prin Avraam, a dat zeciuială și Levi, cel ce lua zeciuială, fiindcă el era încă în coapsele lui Avraam, când l-a întâmpinat Melchisedec. Dacă, deci, desăvârșirea ar fi fost prin preoția Leviților (fiincă Legea s-a dat poporului pe temeiul preoției lor), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot, după rânduiala lui Melchisedec, și să nu se zică după rânduiala lui Aaron? Iar dacă preoția s-a schimbat, urmează numaidecât și schimbarea Legii. Pentru că Acela, despre Care se spun acestea, Își ia obârșia dintr-o altă seminție, de unde nimeni n-a slujit altarului, știut fiind că Domnul nostru a răsărit din Iuda, iar despre seminția aceasta, cu privire la preoți, Moise n-a vorbit nimic. Apoi, este lucru și mai lămurit că, dacă se ridică un alt preot după asemănarea lui Melchisedec, El s-a făcut nu după legea unei porunci trupești, ci cu puterea unei vieți nemuritoare, fiindcă se mărturisește despre El: «Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec». |
Luna lui Făurar debutează cu o sărbătoare foarte populară: proslăvirea Sfântului Mucenic Trifon, ocrotitorul grădinilor, livezilor și viilor împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale. Conform unei vechi tradiții, în multe biserici, îndeosebi din zonele unde legumicultura, viticultura sau pomicultura sunt mai dezvoltate, astăzi se săvârșește slujba aghesmei celei mici, numită „aghiasma Sfântului Trifon”, în cadrul slujbei rostindu-se și „Rugăciunea de exorcizare a Sfântului Mucenic Trifon, care se citește la grădini, vii și țarine”. Apoi preoții merg cu apa sfințită și stropesc viile, livezile și grădinile. Tot în această zi, în trecut, poate și astăzi în unele locuri, grădinarii aduceau la biserică semințe de cereale și legume, spre a fi binecuvântate de preot, înainte de semănat. Însăși denumirea populară a lunii februarie, „Făurar”, sugera momentul începerii pregătirilor în vederea muncilor agricole, când oamenii reparau uneltele sau își „făureau” altele pentru luna următoare, când începeau lucrările de primăvară. Din această pregătire făceau parte și rânduielile amintite, prin care bunii creștini invocau ajutorul lui Dumnezeu, lucrător prin sfinții Săi, spre a le binecuvânta osteneala anului agricol. Așadar, Sfântul Trifon este considerat protectorul legumicultorilor, al viticultorilor și pomicultorilor, însă nu doar el îi ajută pe cei ce trudesc lucrând pământul. Din aceeași categorie de sfinți protectori ai lucrărilor agricole îi mai amintim pe Sfântul Ilie, „responsabil” cu ploile bine rânduite, Sfântul Spiridon, mijlocitor în vreme de secetă, Sfântul Hristea Grădinarul, pomenit la 12 februarie, Sfântul Conon Grădinarul, proslăvit la 5 martie, Sfântul Foca Grădinarul, serbat în 22 septembrie. Dacă ultimii trei sfinți au avut această îndeletnicire, apărând în calendare la ziua de proslăvire cu denumirea de „grădinar”, Sfântul Trifon, potrivit sinaxarului, mai mult îi ajuta pe oameni să se izbăvească de felurite boli sau de duhuri necurate, dar a fost luat drept ocrotitor al livezilor și grădinilor, deoarece prin stăruitoarele sale rugăciuni a ferit localitatea natală, satul Lampsac, din provincia Frigia (o provincie romană din Asia Mică, aflată astăzi pe teritoriul Turciei), de înfometare, prin oprirea unei invazii a lăcustelor. Iconografia ortodoxă a fixat evlavia poporului față de Marele Mucenic Trifon, ca apărător al culturilor din grădini, livezi și vii, prin pictarea sfântului purtând în mână o ramură înverzită de copac. Așadar, truditorii pământului, în general, grădinarii, legumicultorii, în mod deosebit, au ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea multor sfinți protectori. Și ce frumos este pentru o breaslă să știe că Sfânta Scriptură amintește de acea îndeletnicire, că acolo, în lumina cea neînserată a Împărăției cerurilor, există sfinți care au trudit în acea meserie și înțeleg cel mai bine osteneala, provocările ori neajunsurile ei.
Citește în continuare „Sfântul Trifon și „grădina” lui Dumnezeu”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 36
„El (Hristos) face arătată calea prea slăvită a iubirii, cu adevărat dumnezeiască și îndumnezeitoare și călăuzitoare spre Dumnezeu, de care se poate spune că e și Dumnezeu și pe care la început au acoperit-o spinii, dar pe care El prin pătimirile pentru noi, purtate întâi de El și care închipuie acei spini, a dăruit-o tuturor curățită de patimi. Căci a dat în lături pietrele de pe ea prin ucenicii Săi, cum a prezis El Însuși prin proroci, spunând: Și dați pietrele din cale (Proverbe 24, 31; Isaia 62, 10). Și ne-a convins cum se cuvine să ne alipim la ea atât de mult, pe cât El ne-a arătat-o mai înainte prin Sine, răbdând să pătimească pentru noi. Pentru aceasta (pentru iubire) toți sfinții s-au împotrivit totdeauna păcatului, nedând nici un preț pe viața aceasta, și au răbdat multele feluri ale morții ca să se adune în ei înșiși și în Dumnezeu din lume, și să înlăture sfâșierile firii în ei înșiși. Ea este adevărata și neprihănita înțelepciune dumnezeiască a credincioșilor, al cărei capăt final îl reprezintă binele și adevărul, dacă binele este iubirea de oameni, iar adevărul iubirea de Dumnezeu arătată în credință, amândouă fiind dovezi ale iubirii, întrucât aceasta unește pe oameni cu Dumnezeu și întreolaltă și de aceea are stăruința neclintită în bunătăți (în virtuți).”
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea s’a apropiat de Iisus unul dintre cărturari, care-i auzise luându-se între ei la întrebări şi văzând că bine le-a răspuns El, s’a apropiat de El şi L-a întrebat: „Care poruncă este întâia din toate?“ Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn; şi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua este aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Altă poruncă mai mare decât aceasta nu este“. Şi I-a zis cărturarul: „Bine, Învăţătorule; adevărat ai spus că unul este Dumnezeu şi nu este altul în afară de El. Şi să-L iubeşti pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât toate jertfele“. Iar Iisus, văzând că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: „Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu!“ Şi nimeni nu mai îndrăznea să-I pună întrebări. Şi’n timp ce învăţa în templu, Iisus dădea răspunsuri, zicând: „Cum de spun cărturarii că Hristos este fiul lui David? Însuşi David a spus întru Duhul Sfânt: Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce-i voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Aşadar însuşi David Îl numeşte pe El Domn; atunci, de unde până unde este fiul lui?…“. Şi multă mulţime Îl asculta cu bucurie. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Petru |
| ubiților, fiindcă Hristos a pătimit cu trupul, înarmați-vă și voi cu gândul acesta, că cine a suferit cu trupul a isprăvit cu păcatele, ca să nu mai trăiască timpul ce mai are de trăit în trup după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. Destul este că, în vremurile trecute, ați făcut cu desăvârșire voia păgânilor, umbând în desfrânări, în pofte, în beții, în ospețe fără măsură, în petreceri cu vin mult și în neiertate slujiri idolești. De aceea, ei se miră că voi nu mai alergați cu ei în aceeași revărsare a desfrâului și vă hulesc. Ei vor da seama înaintea Celui ce este gata să judece viii și morții. Că spre aceasta s-a binevestit și morților, ca să fie judecați ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul. Iar sfârșitul tuturor s-a apropiat; fiți, dar, cu mintea întreagă și privegheați în rugăciuni. Dar mai presus de toate, țineți din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulțime de păcate. Fiți, între voi, iubitori de străini, fără de cârtire. După darul pe care l-a primit fiecare, slujiți unii altora, ca niște buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. Dacă vorbește cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, slujirea lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 