M-am întrebat adeseori de ce ne îndreptăm vară de vară spre țărmul mării. Mi-am spus nu o dată că această chemare nu e doar cea a scaldei solare și marine, ci poate, în aceeași măsură, a necunoscutului de dincolo de linia orizontului, mai palpabil aici decât oriunde pe fața pământului. Senzația că dincolo de ceea ce cuprinde privirea, chiar și cea a vulturului, începe o altă lume, e atotputernică, chiar copleșitoare. Universul bănuit, dar greu de închipuit, e unul mai degrabă inaccesibil, misterios, cu taine pe care ai vrea să le dezlegi și nu te simți în stare. Dar încerci, cutezi. Sporește, oprindu-te pe mal, cu picioarele afundate în nisipul umed, și privind nesățios hăt la capătul zării, nostalgia depărtărilor, ce-o purtăm ca pe o povară o viață. Depărtări, nesfârșiri, în șaua cărora urcăm și călătorim temători, sau îndrăzneți, cu gândul. Trăim, așezați pe nisipul mătăsos, ori aspru, grunțuros de-a dreptul, intrând în apa cu transparențe policrome, în care se oglindește soarele fie topit, fie răsfrânt, stări sufletești multiple și amestecate. În creuzetul acestor simțiri se amestecă tristețea și bucuria, visarea și exaltarea, locvacitatea și tăcerea. Fiecare se poartă cum îi este firea.
Zi: 20 august 2019
Între liniștea ucigătoare și stresul viu
Între stresul exterior și o liniște care-l aplatizează interior, alegerea omului este întotdeauna dificilă. În fapt, este vorba despre o alegere sau mai degrabă despre o pendulare între cele două stări? În fața maniei activității și a deprimării relaxării, mintea se simte prinsă ca într-o meghină, iar inima se sufocă și transmite numai ecoul unui gol interior. Așa se naște în ființa omenească sentimentul ratării: când orice activitate exterioară este doar un motiv în plus de stres, iar liniștea interioară seamănă cu o zi petrecută în deșert prin monotonia ei.
Citește în continuare „Între liniștea ucigătoare și stresul viu”
Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi toate câte sunt în ele
Teologia ortodoxă despre crearea lumii se fundamentează pe Sfânta Scriptură şi pe învăţătura de credinţă a Sfinţilor Părinţi. Încă din veacul al patrulea, Sfântul Vasile cel Mare subliniază că textul Scripturii nu trebuie folosit pentru a stăvili eforturile umane de a înţelege lumea, pentru că nu este destinat să ţină locul tuturor datelor cunoaşterii despre lume: „Când Moise a spus: «întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul», a trecut sub tăcere apa, aerul, focul şi toate acelea care se nasc din aceste elemente; că acestea erau în univers ca nişte completări ale lumii; dar istoria facerii lumii le-a lăsat la o parte pentru a deprinde mintea noastră cu cercetarea; i-a dat puţine date, ca să mediteze asupra celor care nu s-au spus”.
Citește în continuare „Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi toate câte sunt în ele”
Fiul Omului și lucrarea Sa
„În vremea aceea, după ce a intrat Iisus în templu, s-au apropiat de El, pe când învăța, arhiereii și bătrânii poporului și au zis: Cu ce putere faci acestea? Și cine Ți-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu pe voi un cuvânt, pe care, dacă Mi-l veți spune, și Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: din cer, ne va spune: De ce, dar, n-ați crezut lui? Iar de vom zice: de la oameni, ne temem de popor, fiindcă toți îl socotesc pe Ioan proroc. Și, răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu știm. Zis-a lor și El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.” Matei 21, 23‑27