Adormirea Maicii Domnului, între credință și istoricitate

Cu puține excepții, sărbătorile închinate Maicii Domnului au la bază nu atât o fundamentare scripturistică, cât evlavia populară. De aceea nu este de mirare că pericopele evanghelice ce se citesc la aceste sărbători evidențiază cinstirea de care se bucura Maica Domnului încă din primele zile ale creștinismului: „Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc” (Luca 11, 27-28).

Citește în continuare „Adormirea Maicii Domnului, între credință și istoricitate”

Maica Domnului, Ocrotitoarea şi bucuria creştinilor

În Tradiția Bisericii Ortodoxe, persoana Maicii Domnului are o importanță deosebită datorită rolului și contribuției ei la planul de mântuire și de îndumnezeire al creației și al umanității. În viața fiecărui credincios, Maica Domnului se descoperă atât ca mijlocitoare, cât și ca ocrotitoare în urcuşul nostru duhovnicesc.

Citește în continuare „Maica Domnului, Ocrotitoarea şi bucuria creştinilor”

Fecioară desăvârşită şi Mamă desăvârşită

Mâine Biserica întreagă prăznuieşte sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Atunci când un stareţ athonit a fost întrebat de ucenicul său în ce categorie, în ce grup sau ceată de sfinţi ar trebui să fie încadrată Maica Domnului acesta i-a răspuns: „Născătoarea de Dumnezeu deţine toate harismele sfinţilor şi de aceea aparţine sau acoperă toate cetele lor. A fost sfântă zăvorâtă atunci când a stat în Sfânta Sfintelor, a fost asemenea proorocilor şi apostolilor atunci când a spus: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”; este tămăduitoare fără de arginţi, Fecioară desăvârşită şi Mamă desăvârşită, rugându-se pentru noi până la sfârşitul veacurilor.

Citește în continuare „Fecioară desăvârşită şi Mamă desăvârşită”

Răbdarea și lucrarea binelui

Între cele mai cunoscute texte ale Sfântului Apostol Pavel se numără, cu siguranță, „imnul dragostei” din capitolul 13 al primei Epistole către Corinteni. O descriere a manifestărilor iubirii și, în același timp, o suită de criterii după care dragostea poate fi recunoscută. Cuvintele Apostolului sunt puternice și s-au înscris în memoria umanității creștine. Între altele, o scurtă trimitere la felul în care Sfântul Pavel descrie dragostea găsim la avva Pimen, care zicea: „Dacă un frate se ducea la avva Ioan cel Pitic, acesta îl primea cu dragostea despre care vorbește Apostolul: Dragostea rabdă mult și face bine”.

Citește în continuare „Răbdarea și lucrarea binelui”

Mulți sunt chemați, dar puțini aleși

Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis-de-dimineață să tocmească lucrători pentru via sa. Și, învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Și, ieșind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alții stând în piață fără lucru. Și le-a zis acelora: Mergeți și voi în vie, și vă voi da ceea ce vi se cuvine. Iar ei s-au dus. Ieșind iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea, a făcut tot așa. Ieșind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții stând fără lucru, și le-a zis: De ce ați stat aici toată ziua fără lucru? Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceți-vă și voi în vie, și veți lua ceea ce vi se cuvine. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători și dă-le plata, începând de la cei din urmă până la cei dintâi. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar. Și venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat și ei tot câte un dinar. Și după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceștia de pe urmă au lucrat un ceas și i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei și arșița. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ți fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău și pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca și ție. Oare nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun? Astfel vor fi cei de pe urmă întâi și cei dintâi pe urmă; că mulți sunt chemați, dar puțini aleși.” Matei 20, 1-16

Citește în continuare „Mulți sunt chemați, dar puțini aleși”

EVANGHELIA ZILEI: 2019-08-14

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XX, 1-16)

is-a Domnul pilda aceasta: „asemănatu-s’a împărăţia cerurilor cu un om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători la via sa. Şi învoindu-se cu lucrătorii pentru un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. Şi le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi vă voi da ceea ce va fi dreptul vostru. Iar ei s’au dus. Ieşind el iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa. Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând fără lucru şi le-a zis: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? Ei i-au zis: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. El le-a zis: Duceţi-vă şi voi în vie şi veţi primi ceea ce va fi dreptul vostru. Făcându-se seară, stăpânul viei i-a spus îngrijitorului: Cheamă-i pe lucrători şi dă-le plata, începând cu cei de la urmă până la cei dintâi. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au primit câte un dinar. Şi venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au primit şi ei tot câte un dinar. Şi după ce au primit, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceştia de la urmă au lucrat un ceas şi i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am dus greul zilei şi arşiţa… Iar el, răspunzând, i-a zis unuia din ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu pentru un dinar te-ai învoit cu mine? Ia-ţi ce este al tău şi pleacă. Vreau eu ca acestuia de la urmă să-i dau cât şi ţie; oare nu am dreptul să fac cu ale mele ce vreau eu?; sau este ochiul tău rău pentru că sunt eu bun? Aşa vor fi cei de la urmă întâi şi cei dintâi, la urmă; că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi“.

Apostolul Zilei: 2019-08-14

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Corinteni

(XIII, 4-13; XIV, 1-5)

raţilor, dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre prorocii se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte prorocim. Dar, când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. Căutaţi dragostea! Râvniţi însă cele duhovniceşti, dar mai ales ca să prorociţi. Pentru că cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; şi nimeni nu-l înţelege, fiindcă el, în duh, grăieşte taine. Cel ce proroceşte vorbeşte oamenilor, spre zidire, îndemn şi mângâiere. Cel ce grăieşte într-o limbă străină pe sine singur se zideşte, iar cel ce proroceşte zideşte Biserica. Voiesc ca voi toţi să grăiţi în limbi: dar mai cu seamă să prorociţi. Cel ce proroceşte e mai mare decât cel ce grăieşte în limbi, afară numai dacă tălmăceşte, ca Biserica să ia întărire.