Cel care des se mărturisește are mare lesnire în a cerceta cu de-amănuntul conștiința sa și a afla numărul păcatelor sale, de vreme ce, ușurându-se des de mulțimea păcatelor sale cu deasa mărturisire, ele rămân întotdeauna mai puține.
Citește în continuare „Păcatele care rămân nemărturisite rămân și neiertate”
„Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc”, sunt cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel care arată că ne aflăm încă într-o inerție a răului și o perpetuare a păcatului. Dincolo de optimismul inițiativelor și lucrărilor credinței noastre, suntem conștienți că la final rămâne certitudinea eșecului. De ce trăim și în viața duhovnicească această contradicție redată prin lamentația „chipul slavei Tale sunt, deși port rănile păcatului”? Pe de o parte, dorul după Dumnezeu și, pe de altă parte, căderea, eșecul puterilor și strădaniilor noastre. Apostolul Neamurilor cunoștea adâncul naturii umane, știa că în orice faptă pe care o întemeiem în bine sunt amestecate și răutatea, și căderea, și păcatul. Sfântul Cuvios Sofronie Saharov, contemporan și mare niptic al secolului 20, spune: „În rugăciune aflăm sfânta încântare a duhului nostru. Dar căile acestei lucrări sunt complicate”. Atât de complicate încât răstignesc logica și așteptările omenești. Părintele zice că rugăciunea este canalul prin care primim viața lui Dumnezeu în noi, dar ajungem să simțim în același timp și că este peste puterile noastre această lucrare: „Vino Tu Însuţi şi Te sălăşluieşte întru mine, şi săvârşeşte tot ceea ce ne-ai poruncit, deoarece porunca Ta este mai presus de puterile mele. Duhul meu se istoveşte în căutarea Ta. Nu poate duhul meu să pătrundă în tainele vieţii Tale… vreau ca întru toate să săvârşesc voia Ta, dar zilele mele se scurg în contradicţii fără de ieşire. Mă înspăimânt la gândul că Te voi pierde, pentru acele gânduri rele care se încuibează în inima mea” (Fericitul Arhimandrit Sofronie, Despre Rugăciune).
Citește în continuare „Canalul prin care primim viața dumnezeiască”
„În vremea aceea mergea Iisus într-o zi de sâmbătă printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. Iar El le-a zis: Oare n-ați citit ce-a făcut David când au flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile punerii-înainte, pe care nu se cuvenea lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbetele, în templu, calcă legea sâmbetei și sunt fără de vină? Ci grăiesc vouă că aici se află Acela care este mai mare decât templul. Dacă știați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă», n-ați fi osândit pe cei nevinovați. Pentru că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei.” Matei 12, 1-8 (Fiul Omului, Domn al sâmbetei)
Citește în continuare „Sabatul creștinului și Sabatul Domnului”
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
 is-a Domnul ucenicilor Săi: toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu-L cunoaşte pe Fiul decât numai Tatăl, şi nici pe Tatăl nu-L va cunoaşte nimeni decât numai Fiul şi cel căruia va vrea Fiul să-i descopere. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni! Luaţi jugul Meu asupra voastră; şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre! Că jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară“. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Romani |
 raților, v-o spun vouă, neamurilor: Întru cât sunt eu, deci, apostol al neamurilor, slăvesc slujirea mea, doar voi izbuti să ațâț râvna celor din neamul meu și să mântuiesc pe unii dintre ei. Căci dacă înlăturarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, dacă nu o înviere din morți? Iar dacă este pârga (de făină) sfântă, și frământătura este sfântă; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, și tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit printre cele rămase, și părtaș te-ai făcut rădăcinii și grăsimii măslinului, nu te mândri față de ramuri; iar dacă te mândrești, nu tu porți rădăcina, ci rădăcina pe tine. Dar vei zice: Au fost tăiate ramurile, ca să fiu altoit eu. Bine! Din cauza necredinței au fost tăiate, iar tu stai prin credință. Nu te îngâmfa, ci teme-te; căci dacă Dumnezeu n-a cruțat ramurile firești, nici pe tine nu te va cruța. Vezi deci bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: Asprimea Lui către cei ce au căzut și bunătatea Lui către tine, dacă vei stărui în această bunătate; altfel și tu vei fi tăiat. Dar și aceia, de nu vor stărui în necredință, vor fi altoiți; căci puternic este Dumnezeu să-i altoiască iarăși. Căci dacă tu ai fost tăiat din măslinul cel din fire sălbatic și împotriva firii ai fost altoit în măslin bun, cu atât mai vârtos aceștia, care sunt după fire, vor fi altoiți în însuși măslinul lor. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 