Despre post l-am auzit spunând nişte lucruri care m-au impresionat foarte mult. Într-un cuplu de proaspăt căsătoriţi, soţul ţinea toate posturile cu regularitate, în timp ce soţia nu era obişnuită din familia ei să postească. Nu avea nimic împotriva postului, dar pur şi simplu nu era obişnuită cu el. Când soţul a expus această problemă Părintelui Porfirie, el i-a sfătuit în felul următor:
Citește în continuare „„Să nu-i mai vorbeşti niciodată despre post !””
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VIII, 39.4.-39.5., 40.1.-40.3., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 134-135
„Dacă Domnul a spus că îndepărtarea de rele aduce lipsa de teamă, pe care o lucrează frica de Domnul, atunci teama este bună; iar teama pe care ți-o dă legea nu numai că este dreaptă, dar e și bună, pentru că nimicește răul. Aducând prin frică lipsa de frică, nu aducem, prin o pasiune, lipsa de pasiune, ci sădim în suflet, printr-un mijloc educativ, micșorarea pasiunilor. Când auzim: Cinstește pe Domnul și te vei întări și în afară de El nu te teme de altcineva (Proverbe 7, 2), înțelegem că a cinsti pe Dumnezeu înseamnă a te teme de păcat și a urma poruncile date de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este frică plină de respect. Dar chiar dacă frica ar fi patimă, după cum vor unii, apoi nu orice frică este patimă. Frica de zei este patimă, pentru că este frica de demoni; frica aceasta te scoate din fire prin tulburarea pe care o creează. Frica de Dumnezeul cel nepătimaș este dimpotrivă o frică lipsită de patimă; că nu te temi de Dumnezeu, ci te temi să nu cazi din harul lui Dumnezeu; iar cel care-i cuprins de această teamă se teme să nu cadă în păcate, se teme de păcat; iar cel care se teme de cădere vrea să fie fără stricăciune și fără patimă. Scriptura spune: Înțeleptul care se teme se ferește de rău, iar cel fără de minte, încrezându-se în sine, se amestecă (Proverbe 14, 16); și iarăși spune Scriptura: În frica Domnului nădejde de tărie (Proverbe 14, 28).”
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
 n vremea aceea, chemându-i pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi. Şi le-a zis: „Să nu luaţi nimic la drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să aveţi câte două haine. Şi în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de-acolo să nu plecaţi. Cât despre cei ce nu vă vor primi, când ieşiţi din cetatea aceea scuturaţi praful de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor“. Iar ei au plecat şi treceau prin sate binevestind şi vindecând pretutindeni. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
 raților, știm că dacă acest cort, locuința noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri. Fiindcă de aceea și suspinăm în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuința noastră cea din cer, dacă totuși vom fi găsiți îmbrăcați, iar nu goi. Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiați, de vreme ce dorim nu să ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă deasupra, încât ceea ce este muritor să fie înghițit de viață. Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat nouă arvuna Duhului. Îndrăznind, deci, totdeauna și știind că, rămânând în trup, suntem departe de Domnul – căci umblăm prin credință, nu prin vedere – avem încredere și voim mai bine să plecăm din trup și să fim cu Domnul. De aceea ne și străduim ca, fie că rămânem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuți Lui, pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 