17
iul.
18

Ziua unui sfânt

Pomenirea unui sfânt este un eveniment important pentru Bi­serică și, mai ales, pentru parohia sau mănăstirea care sărbăto­rește și primește binecuvântarea sfântului în numele căruia a fost sfin­țită biserica, dar și prilej de bucurie și de comunicare între membrii acesteia.

Așa cum se știe, Biserica alege ca zi de cinstire a sfinților ziua ple­cării lor din această lume de­șartă, zi în care aceştia „se nasc” la viața dumnezeiască veșnică pe care, de altfel, o trăiesc de aici, de pe pământ. Acest lucru arată că sfinții, ca toți oamenii, continuă să trăiască și după ieșirea sufletului din trup, fapt dovedit de moaștele lor nestricăcioase, care răspândesc un miros bineplăcut și săvârșesc minuni.

De-a lungul vieții lor pămân­tești, sfinţii au luptat să dobân­dească comuniunea existențială cu Dumnezeu-Sfânta Treime, în­vingând și destrămând uneltirile diavolului prin puterea harului lui Dumnezeu, care locuiește înlăuntrul lor.

Un astfel de exemplu este şi sfân­ta pe care o serbăm astăzi, şi anume Sfânta Mare Muceniță Marina. Din viaţa şi sfârşitul martiric al sfintei, cuprinse în sinaxar, ni se arată mai multe temeiuri ale credinţei noastre. De aici în­văţăm că toate câte a creat Dumnezeu sunt „bune foarte”. Răul care există în lume nu este creația lui Dumnezeu, ci rezultat al că­derii îngerilor răi şi al păcatului neascultării omului față de voia lui Dumnezeu, toate acestea având ca izvor mândria. Demonii au fost la început îngeri de lumină, dar din cauza mândriei au căzut din harul lui Dumnezeu. De atunci, aceştia încearcă prin toate mij­loacele viclene să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu. Nu pot face însă rău nimănui, decât dacă cineva se predă de bunăvoie în mâinile lor, și nici nu pot prinde putere asupra celui care luptă să trăiască potrivit voii lui Dumnezeu. Mândria ține departe pe om de Bise­rică și de adevărata închinare la Dumnezeu și îl împinge să se închine, în mod conștient sau nu, dia­volului, tatăl minciunii şi al rău­lui. În schimb, prin smerenie, omul obține „izbânda împotriva diavolilor”, adică a tot ce este rău și câştigă mântuirea.

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Ziua unui sfânt”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 333.580 hits

Arhive

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: