13
ian.
15

Oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?

207”Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11, 26)

De atâtea ori este repetat în Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu adevărul că, cine trăieşte după voia lui Dumnezeu şi crede în Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, acela are viaţa veşnică şi nu va vedea niciodată moartea, nici nu va mai merge la Judecată – ci va trece din viaţa aceasta la viaţa veşnică numai prin lumină, fără întuneric (Ioan 8, 12 şi 12, 46), cum treci ziua dintr-o cameră a casei în cealaltă.

Acesta este un adevăr aşa de puternic şi o făgăduinţă aşa de scumpă şi de fericită, încât nu numai că nimeni n-ar trebui să se mai poată în-tru nimic îndoi de ea, ci toţi cei care citesc Cuvântul Evangheliei ar trebui să n-aibă niciodată alt gând mai aprins şi nici o altă grijă mai mare, decât să trăiască, în orice stare ar fi, toată voia lui Dumnezeu, să creadă puternic, în orice clipă, tot Cuvântul lui Hristos şi să aibă toate roadele Duhului Sfânt.

Pentru că adevărat şi cu totul vrednic de crezare este Cuvântul care promite nemurirea, tuturor celor care trăiesc crezând puternic acest strălucit adevăr!

Cine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată! – a spus Dumnezeu-Hristos.

Ştii, frate, cât de adevărat este lucrul acesta? Ştim noi oare ce înseamnă el?

Înseamnă că cel mai mare vrăjmaş, de care firea noastră pământească se cutremură mai cu spaimă, adică Moartea, pentru cel credincios este ca şi cum n-ar mai fi, fiindcă ea nu i se va arăta lui niciodată sub forma şi chipul cum se arată celor care nu cred cu adevărat în Hristos, la capătul zilelor şi la sfârşitul vieţii acelora.

Pe cel care crede puternic şi viu în Hristos, nu moartea va veni să-l ia în clipa când îşi va fi sfârşit călătoria vieţii şi lucrarea credinţei (2 Tim. 4, 7-8) – ci după el va veni Hristos Însuşi (Ioan 14, 3).

Prin lumina harului ceresc care îi va fi adus atunci (1 Petru 1, 13), sufletul bunului credincios va trece în chip aşa de obiş-nuit spre veşnicie, cum a trecut adeseori trupul său din odaia de lucru a casei sale în cea de sărbătoare sau de la prietenii de muncă, la familia şi preaiubiţii lui, care îl aşteptau dincolo.

Dar întrebarea cea mai însemnată pentru tine, suflet scump, este aceasta: crezi tu lucrul acesta – sau nu?

Şi dacă spui că-l crezi, îl şi crezi, oare, într-adevăr, cu o credinţă vie, puternică, tare şi neclintită?

Te gândeşti tu la el cu evlavie, cu teamă, cu dragoste, cu bucurie, cu tot sufletul tău!

Sau credinţa ta este doar o vorbă fără acoperire, fără viaţă, fără dovada trăirii?

Crezi tu, frate, într-adevăr că acest lucru este chiar aşa şi că nu altfel, ci aşa se va întâmpla cu cine crede şi trăieşte cum a spus Mântuitorul nostru Dumnezeu?

Iar dacă eşti convins că aceasta va fi chiar aşa, atunci, cum trăieşti tu, în toate părticelele vieţii tale?

Cum faci voia lui Dumnezeu, arătată pentru noi în Cu-vântul Lui, din Sfânta Evanghelie?

Cum asculţi îndemnurile din conştiinţa ta, către El?

Cum trăieşti faţă de porunca faptei, a cunoştinţei şi a înfrânării?

Dar a evlaviei, a iertării, a dărniciei?

Dar a postului, a rugăciunii, a dragostei faţă de fraţi şi a iubirii de toţi oamenii?

Cât te străduieşti tu să înveţi aceste virtuţi dumnezeieşti în fiecare clipă din viaţă, pentru a-ţi face din ele modul obişnuit de a trăi?

Cât urăşti şi cât te fereşti de ceea ce este contrarul aces-tora, adică de prefăcătorie, de lenevie, de desfrânare, de nesimţire, de răzbunare, de zgârcenie, de îmbuibare, de nepăsare, de necredinţă şi neiubire?

Căci, dacă trăirea şi credinţa ta sunt adevărate, ele numai aşa se dovedesc cu adevărat, când cele bune sunt prezente, luminos şi viu, în fiecare zi, în tine, iar cele rele, înlăturate.

Altfel, ia seama bine, să nu te înşeli, căci Ziua Alegerii este aproape!

Traian Dorz, din „Hristos – Învierea noastră”


0 Responses to “Oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 324.987 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: